Drumul unui antreprenor de succes

antreprenor de succes

Nu de puține ori ni se întâmplă să privim admirativ către oameni care au găsit drumul spre succes și cu atât mai mare este admirația atunci când aceștia sunt tineri. Businessul românesc ne oferă și el astfel de exemple, unul dintre cele mai elocvente fiind cel al tânărului rădăuțean Andrei Ursachi, un tânăr antreprenor de succes, specialist în Marketing Digital și dezvoltare de start-up-uri. Un antreprenor „în serie”, cum își spune el, care deține în prezent șase magazine online nișate pe blănuri, accesorii de telefoane, ceasuri de mană, lenjerii de pat, dar și o agenție de publicitate.

O parte din tine parcă l-ar invidia, din inevitabil îți pui întrebarea care este drumul pe care îl are de parcurs un antreprenor de succes.

Până într-un anumit punct drumul său coincide cu cel al foarte multor tineri: absolvent al Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, apoi – în 2014- absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, iar în 2016 masterand în drept comercial la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Începuturile lui și atracția spre această zonă a businessului s-au manifestat încă din adolescentă astfel că, la vârstă de 15 ani, era preocupat de a face comerț cu diverse lucruri pe internet.

La 18 ani înființase prima lui firmă, o agenție de publicitate online, și iată-l până la vârstă de 25 de ani dezvoltând 6 afaceri(Stifler.ro, Modal.ro, Vear, Josephine Q, e-advertising, ProWorkers) cea mai mică dintre ele cu o cifră de afaceri de peste 100.000 euro.

Impreună cu un alt antreprenor au obținut la începutul acestui an o finanțare de 127.000 de dolari printr-o campanie încheiată cu succes pe Kickstarter, pentru producția unor pantaloni de ploaie pentru bicicliști.

În 2017 și-a propus să devină business angel, pentru a ajuta și alți tineri să aibă succes. Atenție, un business angel nu este un cămătar, el este un om de afaceri care investește bani, idei și experiență în proiectul afacerii tale în momentul în care acesta va crede în ideea ta și în conceptul prezentat de tine.

Deși nu există un rețetar anume pentru un antreprenor de succes, există câteva ingrediente pe care Andrei Ursachi le-a reperat și de care a ținut cont în evoluția sa.

• El știe că un antreprenor trebuie să aibă o mentalitate de învingător, iar cei care au mentalitate de pierzător trebuie evitați, îndepărtați. fiindcă aceștia îl vor trage în jos. El a simțit succesul când e pe-aproape și a știut să identifice oamenii care au o influență negativă asupra lui.

• Trebuie să aibă curajul de a-și elibera ideile și de a-și asuma riscuri, trebuie să aibă o atitudine pozitivă, energie, determinare, perseverență. Nu există reguli generale. Nu înveți să mergi urmând regulile. Atunci când îți cunoști scopul în viată și te dezvolți spre a-ți atinge potențialul maxim, te afli pe drumul spre succes. A crea o afacere este un risc, însă tot ce vedem în jurul nostru, afaceri de succes, companii, etc. există datorită faptului că cineva, cândva s-a aventurat să deschidă o afacere și să creadă în ea (nimeni nu se simte 100% pregătit atunci când se ivește o oportunitate). Cele mai bune șanse din viață ta te provoacă să ieși din zona ta de confort și să riști, oferindu-ți șansa de dezvoltare.

• Antreprenorul de succes evaluează situația și ia o decizie. S-ar putea să nu fie întotdeauna alegerea cea mai bună, dar trebuie să te confrunți cu realitatea pentru a identifică greșeala și a găsi soluții.

• Un antreprenor de succes știe și are puterea de a transforma obstacolele în oportunități.

• Știe că perseverența și determinarea fac parte din atributele pe care trebuie să le aibă în dobândirea succesului.

• Responsabilitatea va fi o altă caracteristică de bază pentru un antreprenor fiindcă orice oportunitate implică și o responsabilitate.

• Trebuie să fie inovativ și astfel va putea induce el însuși noi cereri pe piață.

• Munca de antreprenor este solicitantă și epuizantă, lucru ce nu pare a fi observat de cei din jur. De aceea este nevoie ca acesta să aibă o viață echilibrată care îmbină munca, sportul și timpul petrecut cu cei dragi, cu familia. Veți fi surprinși să aflați că toate acestea se vor reflecta în rezultatele muncii sale obținând productivitatea maximă.

Am ales spre final un citat dintre cele zece motivaționale pe care le-am găsit pe blogul lui Andrei Ursachi, citate care, spune el, “sunt ca un ghid în viață. Mă motivează, care mă inspiră, care mă reprezintă, care servesc scopurilor mele, care mă luminează.”

Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume. – Gandhi

Tags:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Daniela
    • 12/08/2017
    Reply

    Mi-as-a placut articolul ….valabil pentru cei tineri

    1. n-ar fi rau sa ia aminte, ai dreptate.

    • Valeria Chertes
    • 12/08/2017
    Reply

    Un articol foarte util.

    1. Multumesc.

    • ghelbere elena
    • 13/08/2017
    Reply

    Bravo lui pentru curaj si initiative! Bravo tie pentru ca promovezi un tanar care munceste cinstit si asigura locuri de munca altor tineri!

    1. As vrea sa fiu ca el, e clar.

  1. Reply

    wow, ce faina prezentare! nu stiam de el! ma apuc sa citesc!

    1. Ma bucur ca ti-am starnit interesul.

  2. Reply

    Nu e asa de usor sa fii antreprenor si mai ales unul de succes. Intr-adevar e o munca solicitanta si epuizanta. Noroc ca ai unele satisfactii pe care nu le ai ca si simplu angajat.

    1. da, dar uite si de calitati ai nevoie! eu sigur nu m-am nascut sa fiu antreprenor :))

  3. Reply

    Il urmaresc si eu de ceva timp, Are cateva idei interesante.

    1. Are cateva articole motivationale bune pentru oricine, nu doar pentru antreprenori.

  4. Reply

    Pe Andrei îl cunosc din mediul virtual și pot spune că este printre puținii oameni care îți mențin traiectoria ascendentă. Bravo lui!

    1. Eu l-am descoperit de curand. Am dat intamplator peste un citat postat pe pagina sa de Facebook si am intrat din curiozitate sa vad cine este.

  5. Reply

    apreciez oamenii care au idei si dau solutii, cei care sunt facuti pentru mediul asta de bussiness

  6. Reply

    Urmaream cu mare placere acum cativa ani la tv ., emisiunea “Arena leilor”. Nu prea stiam eu cu ce sa mananca antreprenoriatul, era un termen nou pentru noi, dar ma atragea. Imi placea cand vedeam fel de fel de oameni cu idei pe care si le expuneau “leilor” iar acestia ii disecau pe toate partile inainte de a bate palma cu vreunu. Andrei Ursachi, umbla vorba in targ, ar fi urmatorul Marius Ghenea, unul dintre leii despre care vorbeam.

    1. daca ii merge mintea… deh, eu m-am dus la Litere :))

  7. Reply

    M-as bucura daca ar fi din ce in ce mai multi antreprenori capabili. Pana la urma e bine sa fii propriul tau sef! Ce e drept, “sefia” vine la pachet cu mult mai multe responsabilitati, dar si cu satisfactii. Insa pana acolo e nevoie de multa munca si determinare! Poate chiar si de un dram de noroc si inspiratie.

    1. oamenii de genul asta nu cred in noroc. Cel putin asta e impresia mea.

    • Dobre Mihaela-Daniela
    • 18/08/2017
    Reply

    Interesant articol!

  8. Reply

    Am auzit de multe dintre firmele lui, dar pana-n prezent nu stiam ca toate acestea ii apartin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 shares