Despre mame, copii și canapele

Prea repede trece timpul. Parcă ieri era Joia Mare și vopseam ouăle de Paște. S-a dus repede Paștele, poate și pentru că, anul acesta, am ales să nu mai lenevim acasă singurei și am ținut-o numai în vizite pe la rude și prieteni.

În prima zi de Paște am fost în vizită la un văr de-al soțului meu. Am ajuns acolo, ne-am pupat, am făcut schimb de cozonaci și ne-am așezat la masă, în sufragerie, că așa fac românii de sărbători, se aruncă direct la mâncare (nu că m-ar deranja). Primele pe ordinea de lucru au fost ouăle de ciocnit. Cel mai vesel a fost băiețelul familiei, Dragoș, un nebunatic pe care l-am lăsat să ne bată cu oul lui din lemn. Deh, și noi am fost copii și știm ce bucurie era pe noi să ieșim biruitori și să revendicăm comoara ouălor sparte!curatare canapele

După ce ne-a bătut pe toți, ai fi zis că s-a potolit. S-a așezat la masă și s-a apucat să cojească un ou. În câteva secunde, mânuțele îi erau plin de vopsea roșie de ouă. N-a mai mâncat oul. S-a năpustit asupra platoului cu prăjitură Alba ca Zăpada, și-a umplut bine mâinile de cremă de lămâie, cred că a și mâncat o bucățică de prăjitură (dar nu sunt sigură). și apoi, în cea mai mare viteză, s-a dus la canapea și a pus mâinile pe ea. Atunci mi-a fost clar că premeditase totul, odioasa crimă asupra canapelei bej. Nu pot să redau disperarea din ochii femeii și uimirea din ochii celui mic. Pot să rezum totul în exclamația femeii: ”Dragoș, te omor, uite ce ai făcut pe canapea!”. Am recunoscut durerea unei femei care muncise o oră să scoată petele de pe tapițerie și acum o vedea din nou murdară.

Dragoș se uita, când la mânuța lui murdară, când la canapea, și nu părea să înțeleagă ce greșise. Ca să fie treaba și mai treabă, a încercat să curețe canapeaua cu aceeași mână murdară. După ce a fost temeinic certat, a fost așezat pe scaun la masă și i s-a interzis categoric să se mai apropie de canapea.

A doua zi, vizită la nașa. Fiul lor, Dorin, e un soi de Dennis Pericol Public. Când vine în vizita la noi, Piky, cățelul nostru, nici nu iese de sub canapea, de frica lui. Noi ne-am așezat la masă să servim niște drob. Dorin cuminte, pe canapea, se uita la desene animate. Parcă nu era el, zău așa. De ce nu era sub masă, de ce nu urla deasupra tuturor? Mi-am zis că o fi vreo minune de Paște, de stă el așa cuminte pe canapea. Știți vorba aia care spune că orice minune ține puțin? Credeți că asta a ținut prea mult? Nu. Doar cât a durat un episod din desenele lui preferate. Apoi s-a dezlănțuit iadul: jucării prin toată camera, o mașinuță cu telecomandă turată la maximum pe parchet, împușcături și exclamații în lanț: ”uite ce fac! uite ce am!”.

La un moment dat, a reușit să verse o sticlă de vin. Atunci i-au venit nervii nașului și i-a ordonat să nu se mai miște de pe canapea până nu-i dă el voie. Ce credeți? După câteva minute, toți ochii din încăpere erau pe Dorin. Furase de pe platou o nucă umplută cu cremă de ciocolată, desfăcuse cojile, ca să poată să-și vâre degetele în crema delicioasă, și apoi folosise tapițeria pe post de șervețel. Mă așteptam să aud pe cineva țipând. Nașa l-a întrebat doar de ce a făcut așa. Cu calm. Prea mult calm. N-am putut să nu o întreb cum de e așa relaxată în fața unei asemenea imagini. Nașa are trei băieți. Doi dintre ei sunt mari deja. Știe prea bine că nervii și plânsul nu curăță canapeaua și nici nu determină un drac de copil să renunțe la astfel de obiceiuri. Secretul ei este o firmă de curățare canapele. Când se întâmplă chestii de genul ăsta, îi cheamă să curețe mobilierul tapițat și ei îi redau curățenia și strălucirea. Așa se face că nașa are aceeași canapea și aceleași fotolii de zece ani! Și eu care credeam că sunt retapițate!

Care e concluzia? Că, acolo unde există un copil neastâmpărat, canapeaua are deseori de suferit. Cele mai multe mame tind să facă din asta o tragedie, țipă, plâng și apoi iau o perie și freacă pata până strică țesătura. Există, însă, și mame care știu că e mai bine să lase profesioniștii să se ocupe de curățarea ei. Pentru ele viața este mult mai ușoară și canapelele lor trăiesc mai mult.

Tags:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Tatiana Sorina
    • 04/05/2016
    Reply

    Super draguta canapeaua,ce bine ca exista firme de curatare canapele,la mine inca nu au aparut.

    1. Reply

      In schimb exista solutii bune de curatat! Ai nevoie doar de putina pricepere. 🙂

    • carmen
    • 04/05/2016
    Reply

    Copil = dragoste si bucurie. Am renuntat de mult la curatat canapele, mobile sau alte cele. Ne-am adaptat.
    Canapeau este anti-jeg, culoarea ma refer, mobila culori neutre, televizorul cat mai sus. Singurul lucru pe care nu am cum sa-l evit, este pictatul peretilor!!!!!! Anul acesta de doua ori am zugravit, ici colo. Noroc ca pastrez din lavabilul folosit pe pereti, la zugravirea generala…. 😛

  1. Reply

    Cam asa se întâmplă unde sunt copii.La mine e o mare bucurie când se anunță în vizită nepoții,dar după plecarea lor,vai de capul meu ce rămâne in urmă.Noroc ca avem o gama largă de produse de curățat.

    • Rox
    • 04/05/2016
    Reply

    Nepotelul meu zvapaiat mai face lucruri de acest gen, dar in curand ma astept si de la fetita mea. Astept un articol cu sfaturi si despre curatarea rapida a peretilor.:D

    • Stoica Claudia
    • 04/05/2016
    Reply

    Asa e cand ai copiii si eu ma enervez ca cand copiii mei fac mizerie , ma iau cu mâinile de par , dar ce sa fac , fac curat iar , si iar si iar ….

    • Aida Dolce
    • 04/05/2016
    Reply

    Cat de bine cunosc despre ce vorbesti 🙂 Am si eu 2 neastamparati si ma gandeam daca sa schimb canapeaua..sau mai nou:o pot curata firmele specializate

    • Claudia Mt
    • 04/05/2016
    Reply

    Asa face fi-miu si nu are decat 1 an si 8 luni si daca intri la noi in camera te ia cu rau .la noi curatenia dureaza 5 min .

    • ghelbere elena
    • 04/05/2016
    Reply

    Eu stiu din propria experienta: daca un copil e prea cuminte, este bolnav. Sa lasam copii sa-si traiasca copilaria dar sa nu-i lasam totusi sa ni se urce in cap.

  2. Reply

    Tatal meu obienuia sa spuna ca a educat mii de soldati si nu reuseste sa educe doua fete. Eu spun ca am educat un copil, dar nu stiu cum sa imi conving pisicile sa nu isi mai ascuta ghearele pe fotolii, iar cainele sa nu isi mai ascunda oasele pe canapea. Bine macar ca exista firme care le curata, ca noi ne gandeam deja sa cumparam o canapea noua, cu toate ca Bruno inca nu a priceput ca “nu e voie”. :)))

    • Hacman Mariana
    • 04/05/2016
    Reply

    Vorba aceea,,Ai copii …ai de toate”…..ne- am amuzat noi un pic….dar e bine de luat aminte….decat sa stricam o canapea decolorand-o,etc. Mai bine apelam la un specialist, firma de curatenie….oameni ce stiu cel mai bine cum sa procedeze in astfel de cazuri.

    • Daniela Dodoi
    • 04/05/2016
    Reply

    Acum sunt canapele ce se curata usor,înainte curatam de îmi sareau capacele ,le murdaream cu tot felul de sosuri si cat tii copii din scurt tot fac ce vor ei.

    • Mara
    • 04/05/2016
    Reply

    Va veni vremea sa fiu bunica si informatia asta e numai buna de luat in seama. In ce priveste peretii (am citit cateva mamici interesare de acest subiect), eu am rezolvat problema asta cu fiul meu rezonabil : i-am lasat o portiune mare de perete libera, in camera lui, si i-am spus ca este special lasat asa pentru ca el sa scrie, picteze, decoreze, cum vrea el, dar numai acela, ceilalti au alte intrebuintari! Dupa ce a trecut perioada de interes, dupa ce ne-am sfatuit amandoi, am hotarat sa-l curatam, l-am spalat si dat cu lavabil si a ramas imaculat!

  3. Reply

    Refuz sa pun la suflet astfel de faze, indiferent daca sunt facute de copii sau adulti si singurele dati cand ma oftic putin este atunci cand le fac cu propria mana. Prefer sa am oameni in jurul meu si multa buna dispozitie decat o casa precum un muzeu. Majoritatea stricaciunilor se rezolva fie cu mainile proprii, fie cu ajutorul altora.

  4. Reply

    Eu sunt disperata dupa curatenie. Pentru mine a fost dureros sa citesc boacanele copiilor… Mi-am imaginat fiecare miscare a lor. Rasuflu usurata cand ma gandesc ca inca n-am copii. E timp sa fac. Dar nu ma grabesc deocamdata :))

    • Bratosin Corina Mihaela
    • 04/05/2016
    Reply

    Offff!Si eu am un viitor poznas.Deocamdata este micut,nu a inceput inca sa mearga,dar deja nu are astampar.Din fericire,am o canapea de piele,asa ca este usor de curatat si sper ca am scapat de pete.Daca nu,voi apela si eu la o firma de curatenie,ce sa fac ? 🙂

  5. Reply

    Ohhhh .. uite la chestia asta nu m-am gandit (poate unde noi nu am avut treaba cu doamna canapea). Pe noi ne atrageau peretii – o liniuta acolo mititica, cu creionul (nu cine stie ce fresca :D).
    Ehh si nici Dodo nu a facut stricaciuni. Buretele s-a cam lasat in schimb :D. Dar aia nu tine de curatat. Pfff. 😀

  6. Reply

    Uite de asta sunt bune canapelele şi fotoliile din piele, sau imitaţie de piele, măcăr până creşte copilul mare.
    Dar dacă se întâmplă şi necazuri din astea…..apelezi la o firmă specializată în curăţarea canapelelor……aşa cum zici şi tu.
    Nervii nu sunt buni……nici măcar pentru curăţarea petelor!

  7. Reply

    Eu am avut parte de nenumarate episoade din astea cu Dragos asa ca am sfarsit prin a acoperii canapeaua si fotoliile cu cuverturi, mult mai usor de curatat.

  8. Reply

    Ha ha. De canapea inca nu s-a legat, desi a pus o singura data manutele murdare, dar o aveam protejata de cuvertura. In rest are ceva cu oglinda. Pur si simplu nu o suporta curata. Eu sterg pe o parte el mozoleste pe alta. Mainile nu le suporta lipicioase. Cum se murdareste vine la mine chitaind ca sa-l curat.
    Fotoliul are totusi o pata pe care nu am reusit sa o scot cu nici un produs de curatare. A avut grija sotul meu sa ii dea nastere, acum o vom pastra alaturi de noi cat timp fotoliul va exista. Nu se vede ca si pe fotoliu acum am protectie 😀

  9. Reply

    Ma regasesc si eu in povestea ta. Dar ce te faci cand paguba nu este facuta de copilul tau!? Atunci problema este si mai mare si am frecat la canapele de mi-au iesit ochii ca la melc

    • barbalata mirela
    • 06/05/2016
    Reply

    Greu cu canapelele si copii ;). Nu stiu ce sa zic pentru ca nu am copii, dar noi adultii mai murdarim cate ceva daramite ei…. Intr-adevar cu tipete si urlete nu rezolvi nimic, ba mai mult copiii cresc timorati. Este bine cand ai la indemana o curatatorie pentru asa ceva. Poate in Bucuresti ai de unde alege dar in provincie nu prea. Iti iau o groaza de bani si nici calitate. Acum vorbesc din auzite si nu din experienta 🙂

      • cristina
      • 09/05/2016
      Reply

      pai daca nu le curata bine, nu ii platesti! Doamne fereste, cum sa le dau bani si sa imi lase canapeaua murdara?

    • victorita
    • 06/05/2016
    Reply

    Si eu am un băieţel, am şi o canapea, dar neagră 🙂 Nu ştiu ce să zic, dar nu mi sa întâmplat să o murdărească aşa rău, el avea o problemă mai mult cu pereţii 🙂
    De obicei, când se joacă sau invită copii pe la el pun peste canapea nişte huse aşa o protejez un pic mai bine. În rest o curăţ cu soluţie pentru tapiţerie şi e ok 🙂

    • dumitrescu elena
    • 07/05/2016
    Reply

    ma regasesc ,am trecut prin asta ,si cu peretii am trecut ,din experienta spun ca daca un copil este tacut ,nu face galagie inseamna ca face ceva ,,si nu ceva bun,dar prin rabdare si multe solutii de curatare razbesti!

  10. Reply

    Copii cuminti si babe frumoase nu se prea gasesc… eu as opta pentru canapele acoperite cu cuverturi, acelea se spala mult ma usor.

      • cristina
      • 10/05/2016
      Reply

      Mie nu imi surade varianta asta. Ca nu dau 3000 de lei pe o canapea ca sa o tin cu husa pe ea 😛

    • nicolae claudia
    • 10/05/2016
    Reply

    Eu mi-am cumparat canapes noua cam prin ianuarie si deja e facuta praf de fetita 🙂

      • cristina
      • 11/05/2016
      Reply

      ea sa fie sanatoasa. canapeaua se curata

    • Tudorita
    • 15/05/2016
    Reply

    Clar e nevoie de curatenie profesionala mai ales atunci cand copiii sunt mai nazdravani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 shares