Esti mort, deci existi!

Te trezesti dimineata, iti urmezi cursul unei zile obisnuite, saluti si treci mai departe. Ti se raspunde si se trece mai departe. Inveti, muncesti, canti, dansezi si esti doar tu. Asta pana intr-o zi, in ziua in care parasesti aceata lume. Atunci, brusc devii vizibil. Abia atunci lumea sesizeaza ce om bun ai fost, ce gogosi bune faceai. Ma tot gandesc la asta de ceva timp si recentul episod trist cu Mica (Mihaela Niculescu) de la Abracadabra imi confirma inca o data parerea.
De ani buni, nimeni nu mai vorbea de ea. Era un om ca oricare altul, ca mine si ca tine. Poate mai desteapta ca noi. Era doar Mihaela Niculescu, fata blonda isteata care nu mai prezenta interes pentru televiziune. Odata cu aflarea vestilor despre starea sanatatii si mai apoi despre decesul ei, i-au inviat toti prietenii si laudatorii. Oare nu a fost asa si cu Laura Stoica sau cu Madalina Manole? Cand era in viata, daca ascultai Madalina Manole erai considerat expirat la fel ca si muzica ei. Dar a doua zi dupa moartea ei, melodiile erau superbe, vocea era divina si nimic nu era mai nedrept ca murise cea care ne bucura cu asemenea piese, care cu o zi inainte nu reprezentau nici un interes.
Paradoxal, tu mai esti; dar abia atunci incepi sa existi. La fel ca soldatii morti pe campul de lupta, cu arma in mana, in uniforma de toate zilele, pe toti ii avansam si ii apreciem doar post-mortem. Sa fie vorba de faptul ca nu apreciem niciodata ceea ce avem? Asta nu stiu, dar fie ca e vorba de persoane publice sau membrii ai familiei, niciodata nu ii apreciem si nu le aratam dragostea atunci cand trebui. Cand nu mai sunt, la ce le foloseste?

Related Posts

Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 shares