Testat – Masca purificantă cu argilă și mandarine

Continuăm astăzi seria review-urilor la produsele Bottega Verde cu un nou produs pentru îngrijire, dedicat tot tenului gras sau mixt, masca purificantă pe bază de argilă și mandarine.

În ultima vreme nu am mai încercat nici o mască din comerț, gata preparată, pentru că mi se părea aiurea să cheltuiesc pe produse care nu făceau nimic. Unele dintre ele nu doar că nu aveau efecte benefice, dar chiar provocau erupții și iritații. Nici măști făcute în casă nu prea mi-am aplicat pentru că… lene și lipsă de timp.

Când am dat ochii de această mască, imediat mi-am zis că trebuie să o încerc. Nu degeaba tot citeam de câteva zile articole despre beneficiile argilei asupra tenului gras. Clar era un semn. Avantajul de a folosi o mască gata preparată este acela că nu faci mizerie în casă și nu pierzi timp cu prepararea ei. Despre argilă știam destule, despre madarine nimic. Dar suna bine și așa am ajuns să o comand.masca argila bottega verde

Și masca purificantă vine într-un recipient din plastic semitransparent, ca și gelul exfoliant despre care vă povesteam ieri. Se poate lesne vedea conținutul tubului, o cremă densă, de un portocaliu cuminte. Tubul a venit sigilat cu o folie de plastic aplicată pe capac, dându-mi certitudinea că eu sunt prima care intră în contact cu produsul după ambalarea lui.

Nici masca nu vine cu etichetă în limba română. Pe tub găsiți informații despre produs în italiană, germană, spaniolă și engleză. Instrucțiunile de utilizare și descrierea le găsiți totuși pe site, deci n-ar trebui să fie o problemă așa de mare.masca purificanta

Avem din nou de-a face cu un capac cu închidere cu un simplu click (apăsare) și un sistem de dozare simplu, prin apăsare pe tub. Nu trebuie apăsat tare pentru că plasticul este moale și produsul iese imediat din recipient.

Mirosul măștii este mai mult decât plăcut, de mandarină. Nu simt deloc mirosul de argilă și asta îmi place. Textura este cremoasă și destul de densă. Masca nu curge dacă ții recipientul deschis cu gura în jos. Arată ca un fond de ten fluid și se și simte ca unul în primă fază. Zic în primă fază pentru că masca se usucă destul de repede și, prin uscare, pierde textura cremoasă și începe să se simtă ca o mască obișnuită cu argilă. Nu știu dacă vă place comparația dar, la atingere, fața acoperită de mască, se simte ca un perete proaspăt șlefuit și prăfuit. Este tipic măștilor pe bază de argilă.masca fata cu argila

Compoziția sună cam așa: aqua, calcium carbonate, kaolin, glycerin, peg-7 glyceryl cocoate, hydroxyethylcellulose, cocamidopropyl betaine, hectorite, citrus nobilis oil, fomes officinalis extract, phenoxyethanol, butylene glycol, dmdm hydantoin, limonene, glyceryl laurate, sodium chloride, mthylparaben, disodium edta, butylparaben, ethylparaben, propylparaben, isobutylparaben, iodopropynyl butylcarbamate, ci 15985. Singurul ingredient mai cu semnul întrebării este limonene, un alergen slab. masca ten gras

Am aplicat această mască de două ori pe săptămână, seara, căci atunci am mai mult timp pentru răsfăț. Evident că pielea trebuie să fie curată în momentul în care vrem să ne punem o mască. Este destul de simplu de aplicat, tocmai pentru că nu curge și nu riști să murdărești ceva prin casă.  Se întinde într-un strat uniform, nu foarte gros, și se lasă să acționeze timp de 5-10 minute. Eu aș sta și jumătate de oră cu ea, la cât de frumos miroase. Se simte puțin pielea strângându-se, după ce se usucă masca, dar nu este ceva deranjant.

După ce trec cele 5-10 minute, masca se clătește cu apă călduță și pielea se usucă prin tamponare ușoară cu un prosop moale. Senzația imediată este cea a unui ten extrem de fin și plăcut la atingere. Și mirosul de mandarină persistă chiar și după clătirea feței, Practic, după tratamentul cu această mască, pielea se simte, la atingere, fix ca puful fin al unei piersici proaspăt culese. Și asta e mare lucru pentru femeile al căror ten amintește mai degrabă de un cartof prăjit, proaspăt scos din tigaie și insuficient scurs, dacă mă înțelegeți.

Acest produs absoarbe tot excesul de sebum și dă o notă de prospețime și catifelare cum rar mi-a oferit vreun produs. Partea proastă este că efectul nu durează mai mult de o zi și masca nu poate fi folosită zilnic. Ăsta este singurul meu regret. Poate că, după un timp mai îndelungat de utilizare, va putea să recreeze echilibrul în materie de secreție de sebum. Momentan sunt la a patra aplicare.

Masca purificantă cu argilă și mandarine reușește să matifieze tenul foarte bine și să îl lase neted și plăcut la atingere. Nu mi-a provocat alergii, iritații sau mâncărimi, deși am o piele foarte sensibilă, miroase absolut minunat (un miros destul de natural) și stă bine și la capitolul ingrediente. Ce motive aș avea să renunț la ea?

Produsul poate fi achiziționat de pe BottegaVerde.ro, cu o reducere de 47%. Dacă vreți să comandați acest produs sau altele de pe site, puteți obține o reducere suplimentară de 10% folosind codul CAIETUL. Grăbiți-vă! Codul este valabil doar pentru primele 20 de comenzi. Dacă nu vă descurcați cu finalizarea comenzii, dați-mi un mesaj! La orice comandă cu valoare mai mare de 99 de lei transportul este gratuit și primiți și un cadou.

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Reply

    Mwahahahaha! Inca rad dupa ce am citit sintagma “cartof prăjit, proaspăt scos din tigaie și insuficient scurs”. Pe zona produselor pentru ten gras nu imi permit sa imi dau cu parerea, dar m-am distrat maxim :)))

    1. Reply

      rautate mica! m-a inspirat tenul meu uleios, recunsc 😛

  2. Reply

    Nici mie nu-mi place sa imi fac masti in casa. Nu suport ideea de ou si alte ingrediente crude la mine pe moaca :)). De aceea sunt o mare fana a mastilor din comert. Bottega Verde inca n-am incercat, dar e pe lista.

    1. Reply

      ce urat suna oul pus pe fata. Eu mai faceam masti cu miere si lamaie si tot gaseam ceva de mozolit de la ele.

  3. Reply

    De lene si lipsa de timp sufar si eu.

  4. Reply

    Si eu folosesc masti cu argila pentru ca am un ten cu probleme, dar pe asta nu am incercat-o inca, iar combinatia de argila cu mandarine mi se pare super interesanta.

    • stoica claudia
    • 07/09/2016
    Reply

    O SA COMAND SI EU ACEASTA CREMA

  5. Reply

    Ador mandarinele si implicit mirosul lor. Cred ca mi-ar placea masca aceasta si ar fi potrivita si pentru tenul meu gras.
    http://www.dianaantesofi.ro

  6. Reply

    o masca mi-ar trebui si mie dar as vrea una care se exfoliaza. Oare au? trebuie sa ma uit 🙂

  7. Reply

    Eu am tenul mixt, ma deranjeaza si partile uscate si cele grase, clar imi trebuie ceva sa le impac pe amandoua. Nu prea le am cu chestiile astea, incerc sa folosesc minim de produse sa nu le incurc. Am la mostre de tot felul dar nu am rabdare sa le incerc pe toate.

    1. Reply

      mai da-ne si noua, sa te ajutam la testat 😛

    • Valeria Chertes
    • 07/09/2016
    Reply

    Daca este benefica pentru tenul gras este nemaipomenit, dar sper sa nu ma manance nimeni crezand ca sunt mandarina.

    1. Reply

      nu se stie 🙂

  8. Nu am folosit-o inca dar o pun pe wishlist 🙂

  9. Reply

    Cred ca m-ar ajuta si pe mine aceasta masca. Tot ten gras am si eu , o voi incerca cat de curand.

    • Albu Steluta Georgiana
    • 07/09/2016
    Reply

    Eu folosesc mastile la tub doar cand n-am timp(evident ca am in dulap destule)dar prefer sa-mi fac mastile naturale cat de des cu putinta.

    • Alexandra Ioana
    • 08/09/2016
    Reply

    Cred ca mi s-ar potrivi si este si destul de accesibila

  10. eu nu m-am inteles bine cu argila acum ceva ani cand am folosit-o, mi-a provocat o eruptie serioasa de monstruleti pe fata. oare asta o face la fel? ca as lua-o, si-asa raman fara masti curand

    • Naty Mihaela GreenEyes
    • 08/09/2016
    Reply

    Si eu folosesc o masca pe baza de argila de la Favisan ;sper ca nu e o problema ca am zis si firma ;cat de curand vreau sa o achizitionez si pe aceasta ;imi place sa incerc noutatile .Cea mai simpla masca preparata in casa eu o fac din albus de ou cu jumatate de lamaie stoarsa 🙂

    • ghelbere elena
    • 08/09/2016
    Reply

    Si eu prefer mastile facute de mine dar uneori mai aplic si din cele cumparate.

    • Barbalata Mirela
    • 08/09/2016
    Reply

    Prefer mastile facute de mine. Nu zic nu insa celor gata preparate doar ca trebuie sa caut bine ceva cu adevarat tenului meu foarte uscat si sensibil 🙂

    • Daniela Dodoi
    • 08/09/2016
    Reply

    Mastiile pe baza de argila sunt cele mai căutate si cele mai eficiente acum depinde si de ten,al meu e uscat si pătat.

    • Ficea Adina
    • 08/09/2016
    Reply

    Tot încerc să îmi găsesc o mască potrivită tenului meu dar și accesibilă pentru buzunarul meu.
    Îți mulțumesc pentru review…
    Să știi că și eu am un ten uleios…

    • Maria Popescu Schinteie
    • 08/09/2016
    Reply

    Am descoperit produsele Bottega Verde in Italia ! Acolo erau accesibile ca pret si mi-au plăcut foarte mult ca si calitate ! Din păcate in Romania nu am reușit sa le achiziționez , dar este timp!

    • Rox
    • 08/09/2016
    Reply

    Mai, nu stiu, dar ambalajul ma duce cu gandul la o gama de la Avon.:P Poate o voi incerca si eu, imi place sa promite sa lupte cu excesul de sebum.

  11. Saptamana aceasta am vazut ca majoritatea blogg-urilor au fost ‘invadate’ de produse de la Bottega , momentan folosesc proproduse de la Nu skin si masca de fata cu namol de la Epch.

    • Butnaru Mihaela
    • 08/09/2016
    Reply

    Eu sunt adepta mastilor si stiu ca este foarte buna. Am încercat mai multe.

    • kamy camelia
    • 08/09/2016
    Reply

    Nu folosec masca de fata deloc,o singura data am folosit ,si am avut o experienta urata rau de tot,mam trezit cu o iritatie urata de tot,norocul meu ca era sambata si nu trebuia sa merg la scoala,si pot sa spun .ca era o marca foarte buna si costa destul de mult crema ,vreo 400 de mii in bani vechi acum vreo 13 ani in urma,de atunci nu am mai pus o masca pe fata mea…dar asta mar tenta sa o incerc doar pentru mirosul de mandarin

    • Aghinitei Maria
    • 09/09/2016
    Reply

    Da , cred ca am sa folosesc si eu pentru ca am citit ca miroase frumos(si eu ador parfumul proaspat de mandarine), pielea devine catifelata si este accesibila ca pret!
    Multumesc de informatie!

  12. Nu stiu de ce dar tenului meu argina nu ii face bine. Am incercat destul de multe si au fost un fail total!

    1. Reply

      ai incercat si combinata cu alte ingrediente cosmetice sau naturale?

    • victorita
    • 09/09/2016
    Reply

    Nu am folosit-o până acum, dar arată bine. Cred că, am văzut această marcă la nepoata mea.

    • dumitrescu elena
    • 09/09/2016
    Reply

    nu stiu cum ar reactiona argila pe tenul meu dar merita incercat

    • Cris Tina
    • 10/09/2016
    Reply

    Rareori imi fac masti in casa din lipsa de timp si prefer sa cumpar. Dar masca asta cred ca n-as cumpara-o vreodata la cate chimicale are (nu cred ca ai vrea sa stii cum arata in realitate toate). Are un continut prea mare de parabeni (de asta se si conserva bine de tot) si decat cateva ingrediente naturale. Sincer, nu ma asteptam la o asemenea surpriza, aveam o parere buna despre cei de la Bottega. N-ar trebui sa me jucam cu astfel de lucruri, de cele mai multe ori tenul reactioneaza….si poate fi destul de urat.

    • enache nicoleta
    • 17/09/2016
    Reply

    vreau neaparat sa o testez pentru ca combinatia argila cu fructe este benefica tenului meu.

    • Nicolae Claudia
    • 05/10/2016
    Reply

    Sincer, eu cu mastile nu prea le am. In momentul de fata ar trebui sa ma inchid in baie ca sa stau cu masca pe fata, ca fetita ar fi pe mine..si asa..chiar si la baie trebuie sa o iau 🙂

  13. Reply

    Maștile sunt o problema si pentru mine pentru ca greu gasesc un produs care sa imi rezolve problema sebumului sau punctele negre. Mai făcut curioasa in privința acestui produs si il voi încerca si eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

75 shares