Acum se numeşte doamna LuxuryGifts

O ştiam din şcoala generală. Era genul de fată care nu ieşea niciodată în evidenţă cu nimic: nu învăţa nici bine nici rău, nu se îmbrăca nici prea la modă nici prea urât, îi plăcea sau nu, trecea neobservată peste tot. M-am întâlnit ieri cu ea, întâmplător, era să nici nu o recunosc; părea scoasă dintr-o cutie de poveste, cu o rochie superbă verde smarald care îi scotea ăn evidenţă ochii, cu o geantă pe care, doar orb să fi fost, nu ai fi remarcat-o. Dar m-a îmbraţişat cu aceeaşi caldură ca acum cincisprezece ani. N-am avut mult timp să stăm de vorbă, dar m-a invitat sa îi fac o vizită. Când a deschis poşeta aia minunată si a scos din ea o agenda business din care mi-a întins o carte de vizită frumos realizată, am ştiut că nu mai e aceeaşi Andreea din şcoala generală.
Eram deja foarte curioasă să aflu cum i s-a schimbat viaţa. Am fost in vizită aseară. Chiar nu ştiam ce să  cumpăr ca să nu ma duc cu mâna goală: am luat un buchet de flori, o sticlă de vin şi o cutie cu bomboane, mi-am luat şi inima în dinţi şi am sunat la uşa. Mi-a deschis chiar ea, veselă şi zglobie, m-a îmbrăţişat şi m-a invitat înăuntru. Am pătruns într-un hol nu prea mare, dar care nu semana cu nici un alt hol văzut până acum. Era decorat cu atatea obiecte care îţi dădeai seama de la prima vedere că nu sunt obiecte ieftine de duzină. Îmi agăţasem ochii de un ceas cu aranjament din ametist, pană Andreea m-a invitat să pătrund în sufragerie pentru a-mi prezenta familia ei. Deja îmi era teamă sa nu dau cu ochii de vreun bărbat scorţos, serios din cale afară sau cu douăzeci de ani mai bătrân ca mine.
Dar de unde, domnul LuxuryGifts era cam de vârsta noastră, cu o figură veselă. Mi-a întins foarte prietenos mana, am facut cunoştinţă cu Eugen(aşa se numeşte), în timp ce ochii mei o urmăreau pe doamna casei, care adusese o vază în care să pună florile de la mine. O vază roşie cu ornament din argint. Din camera de alături, se auzeau glasuri de copii. Nu-mi dadeam seama dacă sunt doi sau zece. O fetită de vreo trei anişori, cu părul blond si ochişori caprui zglobii, mă privea de dupa un colţ.
– Hai, Maria, vino să o cunoşti pe colega mamei.
Pitica veselă veni să mă salute şi în urma ei, un băieţel cu vreo doi ani mai mare, veni să îmi arate ce îi adusese tatăl lui azi, o puşculiţă buburuză. Era frumoasă. Era vesel nevoie mare că în ea va putea strânge toţi bănuţii pe care i-i dă buni, şi de Crăciun va putea să îi cumpere ceva frumos mamei lui, căreia îi şi dădu un pupic dulce.
–  Hai Andrei, ia-o pe Maria și mergeţi să vă spălaţi pe mâini!
În prag apăru buni. Era o femeie trecută de şaizeci de ani, simplă dar elegantă, care se prezentă(Aura) şi ne spuse că ne putem aşeza la masa. Abia atunci remarcasem că peste rochia bleumarin din tricot, purta un şorţ, semn că ea era bucătăreasa casei. Mă aşteptam la nişte feluri de mâncare ciudate, pe care să nu ştiu cum le servesc, la o tăcere apăsătoare la masă, la un tată cicălitor. Nimic din toate astea nu a fost adevărat. Masa a fost prilej de discuţii şi amintiri şi m-am simţit  foarte bine.Le-am aflat toată povestea.

Se cunoscuseră în primul an de facultate: ea studentă la arte, el la ASE. Nu erau deloc putred de bogaţi, cum fusesem eu tentată să cred. Dar, fostele ei colege artiste, ii aduceau mereu câte un cadou unicat, realizat de mainile lor. Fiecare tablou pe care il văzusem păstra amintiri frumoase de la câte o prietenă. Acum, Andreea mea devenise specialist consultat Feng Shui. Nici nu-i de mirare că îmi plăcea totul în casa lor şi simţeam în fiecare colţişor o energie pozitivă. Eugen, am aflat că lucrează într-o companie mare de telefonie, al carei nume nu îl voi da. Vaza şi ceasul care mă fermecaseră, erau cadouri de la diverşi parteneri de afaceri. Şi între ei îşi fac daruri, nu dese, dar de calitate. Şi-au învăţat copiii să preţuiască atât lucrurile scumpe cât şi pe cele mai ieftine dar pline de încărcătura emoțională. Asa se face ca am văzut la Maria și o păpușă mai veche primit[ de la bunica, si una noua dintr-un material ceva mai prețios. Dar, mergea la o grădiniță fără fițe și fusese învățată sa împartă totul cu ceilalți copii. Andrei, era preferatul bunicii; asta vzusem si cand a adus bomboniera si el fusese primul servit.

Când o văzusem în mall și zărisem doar holul casei, crezusem ca am de-a face cu o Andreea noua, snoaba, ca nu ma voi simți prea bine în casa lor, ca sigur au niște copii răsfățați cu care nu se poate comunica. Acum, după o seara petrecuta in familia LuxuryGifts, am înțeles ca sunt doar oameni normali, cărora le place sa acorde darurilor importanta cuvenita, ca prefera cadouri mai rare dar de calitate. E aceeași Andreea, doar ca acum nu mai e domnișoara Stroe ci e doamna LuxuryGifts, nu mai e fata ștearsă si lipsita de expresivitate, a devenit o femeie preocupata de familie si imagine în egala măsură și a avut norocul sa găsească un bărbat cu care sa întemeieze o familie în care emoția e cea mai importanta. Lucrurile de care se înconjoară și pe care și le dăruiesc le fac fiecare zi mai frumoasa.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Related Posts

Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 shares
%d bloggers like this: