Cum să-ți iei o rețetă fracționată de la farmacia la care NU AU

farmacie, farmacist

Se dă următoarea problemă: una rețetă pentru mama, eliberată de medicul de familie acum aproape o lună, cu un șir lung de medicamente. Ne prezentăm cu rețeta la Farmacia Tei din Rahova, acolo unde mergem mai mereu. Se știe de ce – prețuri mai mici. După o coadă direct proporțională cu lungimea rețetei, ajungem la casă. Nu au Thiossen.

Știind că mama mai are o rezervă din medicamentul ăsta acasă, optăm să luăm restul rețetei, urmând să revenim după mărețul Thiossen când îl aduc. Nimic în neregulă până aici. Am mai procedat așa și cu alte ocazii. Ba chiar ne-au dat un număr de telefon la care să sunăm să ne interesăm dacă medicamentul a revenit în stoc, ceea ce am și făcut.

De două ori am sunat și ne-au confirmat că medicamentul este în farmacie și tot de atâtea ori am luat coada bine-cunoscută de la capăt pentru ca, la ghișeu, să ni se spună că nu-l mai au. Cum se apropia data la care rețeta expira, am început să căutăm și la alte farmacii. Puține dintre cele amplasate la vedere între Teiuș și Sebastian am ratat. Thiossen, pe nicăieri.

Știam, din experiențele anterioare, că farmaciștii se uită cruciș când văd o rețetă fracționată (așa cred că se numește), de pe care au de eliberat doar un medicament sau un rest din cantitatea prescrisă, dar nu credeam că toți! Cea mai tare fază a fost la o Catena, unde farmacista a zis că le are, a luat rețeta, s-a dus cu ea în spate și ne-a comunicat că a verificat doamna dirigintă și că medicamentele au dispărut subit.

Din căutare în căutare, ne-a venit o idee: să mergem să cerem medicamentul fără rețetă. Ne-am prezentat la o farmacie, am stat frumușel la coadă și, când ne-a venit rândul, am cerut 3 cutii de Thiossen. Din doar două mișcări, dintr-un sertar din spate, au apărut cele trei cutii cu medicamente și ni s-a comunicat că ne costă 150 de lei. Acela a fost momentul în care ne-am amintit brusc că avem rețetă pentru el.

Farmacista s-a schimbat la față. A luat rețeta, s-a uitat pe ea, s-a făcut că scanează ceva pe acolo și cu glas aproape stins ne-a spus că nu ne-o poate elibera, că nu merge sistemul pentru fracționate. Din fericire, de data asta am fost pregătiți. I-am arătat telefonul pe care înregistrasem discuția din care se înțelegea destul de clar că au medicamentul, dar caută pretexte să nu-l elibereze pe rețete compensate, vânzându-l doar la liber.

Am primit toate asigurările că nu e ce credem noi, că nu sunt de rea credință, dar că sistemul pentru fracționate funcționează doar dimineața, între 10 și 12. După prânz, i se face rău. Dar, pentru că le-a plăcut mult de noi și le părea rău să ne lase să plecăm fără medicamente, au decis să ni le dea totuși așa, pe rețetă, urmând să se ocupe dânsele de înregistrarea ei, în dimineața următoare.

Ce oameni cu suflet! E mare lucru să știi că nu te lasă la greu. Mai rar așa ceva!

Și uite cum îți poți lua rețeta fracționată chiar și de acolo de unde nu o au. Vă invit să încercați metoda. Dacă întrebați seara de un medicament prescris pe care spun că nu-l au, încercați a doua zi, eventual la tura cealaltă, să-l cereți la liber. S-ar putea să apară. Pentru că există minuni pe lumea asta. Să nu mai spuneți că nu credeți în ele!

Nu neg că or exista cazuri în care medicamentele respective chiar să nu fie în farmacie. Spun doar că grimasele mai multor farmaciste ne-au dat de gândit în acest caz și ne-au făcut să recurgem la această metodă menită să ne confirme ceea ce bănuiam, că tratamentele există, dar nu pentru oricine și nu oricum.

Acum stau și mă întreb oare la câte dintre farmaciile în care am căutat medicamentul îl aveau și au mințit. Mă întreb câte dintre crizele de medicamente despre care vorbesc la TV sunt reale. Mă întreb cum pot face oamenii asta altor oameni. Mă întreb ce se întâmplă atunci când pacienții cu afecțiuni grave, care abia se țin pe picioare, sunt privați de tratament sau plimbați de colo-colo, pe baza unor minciuni. De ce așa mari probleme cu rețetele CNAS? O să rămân cu întrebările, știu…

Etichete: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Marioara Gurgu
    • 19/11/2022
    Răspunde

    Mulțumesc frumos pentru informații

    • Valeria Chertes
    • 19/11/2022
    Răspunde

    Întotdeauna trebuie sa fie ceva sa nu fie bine.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: