De ce să începi cu desertul când gătești

brioșe desert

Dacă te uiți pe la emisiunile culinare sau chiar pe canalele de YouTube tematice, cu siguranță ai remarcat că mai mereu desertul este primul de care se apucă oamenii, acolo unde meniul implică și așa ceva. De ce se încep toți cu prepararea lui și nu atacă prima dată starterul sau felul principal. Ar trebui să faci și tu la fel, să știi. Uite și de ce e bine să începi cu desertul când te apuci de bucătărit!

Are nevoie să se răcească

Puțin sunt deserturile care servesc calde. Majoritatea trebuie să fie reci când sunt consumate, unele chiar au nevoie să stea peste noapte pentru a putea fi porționate cum trebuie. Dacă ai musafiri pe seară și tu te apuci să prepari desertul la prânz, s-ar putea să nu ai destul timp să-l lași la răcit. Aceste este doar unul dintre motive.

Ești mai atent la coacere

Dacă primul preparat este desertul și el necesită coacere, șansele să te trezești cu el ars sunt mai mici. Îl pui la cuptor și nu pleci să citești o revistă, ci rămâi în bucătărie să pregătești celelalte feluri de mâncare pe care le ai în plan. Ești atent la el, la cuptor și riscurile să-l ratezi sunt mult mai mici.

Necesita răbdare și calm

Mai mult decât atât, este bine să începi cu desertul și pentru că în primă fază ești mai calm, mai răbdător, gătești mai cu spor, parcă. Ai nevoie de atenție pentru a nu omite niciunul dintre ingrediente și a nu greși cantitățile. E așa de simplu să strici o rețetă cu un gram de neatenție. După două ore petrecute pe lângă o ciorbă, o friptură și vase, nu mai ai același elan și aceeași răbdare pentru desert.

Câștigi timp în bucătărie

Un alt motiv bun să bifezi desertul primul când intri în bucătărie este că treaba asta te ajută să câștigi timp. Unele deserturi au pași intermediari, precum dospirea, care cer timp în plus. Așa, frămânți aluatul, el crește cât pui tu tocănița pe foc și apoi revii la el. Îl pui la cuptor și e gata poate chiar înaintea celorlalte preparate. Nu mai stai, odată focul oprit la oala cu ciorbă, să păzești cuptorul. Îți vezi de treabă. Ori treci la următoarea activitate pe ordinea de zi, ori intri în modul relax sau pleci unde ai treabă.

Ai timp să-l refaci dacă dai greș

Nu e nevoie decât de câteva secunde de neatenție sau un pas omis sau greșit în modul de preparare pentru a te alege un desert ratat. Se poate întâmpla chiar și unui bucătar experimentat, cu atât mai mult dacă ești unul de ocazie. Dacă începi cu desertul și nu îți iese ce trebuie, ai timp să-l refaci până vin musafirii. Dacă-l lași la sfârșit și nu e ce trebuie, musai să dai fuga la cofetărie.

Nu e lege să faci desertul primul, dar iată că din unele puncte de vedere e mai bine așa. Depinde și de desert, desigur. Eu așa procedez în 90% din cazuri. Tu cum faci? Pui desertul primul sau îl lași la final? Cum e mai bine pentru tine? Nu ți s-a întâmplat niciodată să nu mai ai răbdare și energie pentru o prăjitură sau să o uiți în cuptor pentru că te-ai luat cu altă treabă?

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 17/06/2022
    Răspunde

    Sfaturi foarte bune,multumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares