Atlasul copilului isteț – Descoperă lumea în care trăim

Atlasul copilului isteț - Descoperă lumea în care trăim

Nu știu cum e pe la voi, dar copilul pe care eu îl am în preajmă, nepoțica Maria, este un curios veritabil, un burete care caută și absoarbe informații din cele mai diverse domenii, mereu dornic să afle ceva nou, să pună întrebări și să descopere, astfel, mai bine lumea. La cei cinci ani ai ei, deja alegem împreună cărțile sau documentarele pe care să le urmărim. După ce data trecută mi-a cerut o carte despre dinozauri, luna aceasta a pus ochii pe Atlasul copilului isteț de la Bookzone, pe care l-am și luat imediat. Vedeți că în perioada aceasta beneficiază de transport gratuit!

Este una dintre cărțile pentru copii care își merită banii. Am întâlnit și unele pe care am regretat că le-am cumpărat. Câteva erau de povești, iar limbajul folosit nu era potrivit pentru vârstele copiilor trecute pe copertă. Altele erau foarte prost ilustrate sau legate. Atlasul copilului isteț este ok din toate punctele de vedere. Este plin de ilustrații faine, de culoare, de informații interesante redate prin cuvinte pe care părintele nu trebuie să le traducă înainte de a le trimite spre urechile celor mici și pe care cei deja inițiați în tainele cititului le pot pricepe fără a cere lămuriri unui adult sau unui dicționar.

După o scurtă introducere în care copiilor li se face un fel de legendă a hărților din atlas, încep să curgă capitolele foarte bine structurate. Continentele sunt luate pe rând: Africa, Europa, Asia, cele două Americi, Oceania și Antarctica. Fiecăruia dintre ele îi sunt dedicate 4-6 pagini în care sunt prezentate natura, animalele, orașele și monumentele cele mai cunoscute sau mai importante de pe acel continent. Cam așa arată la interior!

libris.ro
Oferta zilei la carti


  • Atlasul copilului isteț
  • Atlasul copilului isteț - Julia Adams
  • Atlasul copilului isteț - Bookzone

Drept să zic, chiar și eu am aflat lucruri noi din acest atlas pentru copii. De pildă, nu știam de marea Moschee din Mali, construită doar din pământ și nisip, care supraviețuiește totuși de peste 100 de ani. Nu știam nici ce este eiderul regal sau tuatara sau că există crabi de cocos care cațără în copaci și pot sparge nuci de cocos. Voi știți/știați?

Atlasul copilului isteț nu e genul de carte potrivit oricărui copil. Nu se citește ca o poveste, la culcare. Este potrivit unui copil curios și dornic să știe mai multe despre lumea care îl înconjoară. Se citește cu ochii mari, ațintiți pe hărțile adaptate vârstei lor. Se parcurge încet, se acceptă și chiar se încurajează discuții pe marginea celor citite. Nu-mi pot aminti eu câte întrebări avea Maria de pus la fiecare pagină dată! Este magic să vezi ce repede învață un copil atât de mic să citească o hartă ilustrată și cât de mult îl ajută imaginile să rețină lucruri noi!

Uite și un video pe Instagram, cu atlasul răsfoit!

Acum, își imaginează lumea altfel. O înțelege altfel. Pricepe de ce în România nu avem canguri și de ce urs polar nu ar putea supraviețui în Africa. Știm mai multe despre clima, relieful, fauna și vegetația diverselor zone de pe glob, dar și care sunt cele mai cunoscute locuri de vizitat. Maria deja visează să vadă piramidele și m-a pus să-i caut materiale video cu Marea Barieră de Corali și cu aurora polară.

Am tras cu ochiul pe internet la părerile altora despre acest atlas. Se pare că unii îl consideră prea puțin detaliat. Nu știu ce ai putea vrea mai mult pentru copiii de 5-6 ani. Mie mi se pare destul pentru un prim atlas, mai ales că vine și cu paragrafe cu informație de citit, nu doar cu hărți de interpretat, cum era un altul, pe care am vrut eu să-l iau acum ceva timp. Eu zic că e bine așa cum e și îl recomand.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 11/05/2022
    Răspunde

    Ce frumos este.

    • mihaelanistor
    • 12/05/2022
    Răspunde

    Intotdeauna m-au captivat astfel de atlase, chiar si adult fiind.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares