La bine și la rău, Jeneva Rose

La bine și la rău, Jeneva Rose

Chiar dacă perioada de dinaintea Paștelui a fost mai aglomerată, de citit nu m-am lăsat. Am terminat două cărți în ultimele 8 zile. Una dintre ele este cea despre care îți voi povesti astăzi, pe care am dat-o gata în două seri, deci undeva la 3-4 ore de lectură. La bine și la rău face parte dintre noutățile de la Bookzone, are un titlu super atractiv și o descriere pe măsură.

La bine și la rău, scurt rezumat

Sarah și Adam formează un cuplu. Ea este un avocat de succes, el, un scriitor mediocru. Iubire există, dar multe lucruri lipsesc din relația lor. Primul ar fi un copil. Mai mult decât atât, Sarah este mai mereu absentă, preocupată mai degrabă de cariera ei. Nu-i de mirare că Adam și-a făcut o amantă care-l vizitează des în căsuța lor de vacanță, unde Adam spune că se retrage să scrie.

După o întâlnire fierbinte cu Kelly, amanta din dotare, Adam se întoarce acasă, la Sarah. A doua zi, poliția le bate la ușă. Kelly a fost găsită moartă în casa lor de vacanță. Adam este principalul suspect. Medicul legist spune că victima a făcut sex de curând cu trei bărbați diferiți, judecând după ADN-urile colectate. Unul este al lui Adam; al doilea, al soțului încornorat. Al treilea, nu se știe. Adam e sigur că vinovatul este soțul lui Kelly, un tip gelos și violent, care chiar trimisese mesaje de amenințare recent. Ceea ce nu știe Adam este că acesta este polițist.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Cu inima frântă din cauza celor aflate, Sarah reușește totuși să găsească puterea de a-și apăra soțul. Nu e un scriitor bun, s-a dovedit a fi un soț infidel, dar sigur nu e un criminal. Singura lui șansă de a scăpa este un avocat bun. Ori, Sarah e cea mai bună.

Se pare că trecutul lui Kelly ascunde multe. Oare acolo trebuie căutat criminalul? Sau chiar a fost ucisă de actualul soț? Al cui este al treilea ADN găsit în corpul victimei? Este Adam nevinovat cu adevărat? Va reuși Sarah să-l scape? Ce se va întâmpla cu relația lor?

La bine și la rău, gânduri de după

Sper că rezumatul meu a reușit să-ți stârnească interesul pentru că această carte merită câteva ore din viața ta.

Este un roman care te intrigă de la primele pagini, asta cred că e deja clar. Ai o soție, ce-i drept puțin absentă, dar iubitoare și aducătoare de bani în casă. Ai un soț care pare o minune pe pământ, dar se pricepe de minune să înșele. Ai o amantă căreia îi place sexul dur, dar se plânge că are un soț violent, de care însă nu se desparte. Ai un soț gelos care ar fi avut toate motivele să-și ucidă soția infidelă, dar pe care dovezile nu par să-l indice vinovat. Ai un șerif cu un comportament cel puțin ciudat, variabil în funcție de doar el știe ce.

Toate probele analizate duc spre Adam. Dar sunt și probe care nu au fost luate în calcul. E treaba lui Sarah să meargă pe aceste piste care par a fi evitate de organele abilitate să le cerceteze. Ea știe că Adam este nevinovat și trebuie să dovedească asta. Poate că relația lor s-a sfârșit atunci când a aflat că a fost înșelată, dar ea încă îl iubește și e și o avocată bună care nu-și permite să piardă un proces.

Dacă Sarah va reuși să dovedească nevinovăția soțului ei și dacă acesta se face sau nu vinovat de crimă, acestea sunt cele mai importante două întrebări pe care ți le pui. Dar mai este una: tu, dacă ai fi în locul ei, ai lupta să-l salvezi sau nu? Femeia asta e o sfântă, zău!

Sunt foarte mari șansele ca niciunul dintre scenariile tale în ceea ce privește evoluția lucrurilor și deznodământul să nu se adeverească. La bine și la rău este plin de surprize și întorsături de situație, de suspecți și piste de urmate, de probe de analizat și lucruri la care să te gândești. Pentru mine, finalul a fost un șoc. A dărâmat tot ce construisem până atunci și m-a făcut să mă gândesc mai mult la modurile în care poți trăda pe cineva.

Este un thriller bunicel. Dacă-ți place genul, nu ai voie să-l ratezi. Nu-i lipsit de defecte. Are momente când acțiunea cam bate pasul pe loc. Cele mai multe personaje te vor enerva și vor fi greu de înțeles. Stilul autoarei scârțâie destul de tare, și el. În schimb, povestea e drăguță, chiar dacă nu neapărat originală. Dacă ți-aș spune cu ce alt roman seamănă, ai ști deja prea multe. Mai bine, afli singur.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Mie mi-a plăcut mult cartea asta. Probabil nu am citit-o pe cea cu care seamănă. Oricum, dacă nu aș fi citit-o, recenzia ta mă convingea să o fac.

    • Valeria Chertes
    • 28/04/2022
    Răspunde

    Multumim pentru recomandare!

      • Miha
      • 02/05/2022
      Răspunde

      Hei, cu ce carte seamana? ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares