Fișa auto – pe la ce medici trebuie să treci și de ce

Examinare fișa auto pentru examenul de carnet

Obținerea fișei medicale este absolut necesară pentru a putea completa dosarul care se depune în vederea susținerii examenului pentru permisul auto (și pentru schimbarea permisului expirat, dar în acest caz sigur știi deja ce ai de făcut). Sunt câțiva specialiști pe care va trebui să îi vizitezi în acest sens. Ei trebuie să te examineze și să își exprime, în scris, acordul în ceea ce privește abilitatea ta de a conduce. Care sunt cabinetele prin care trebuie să treci și de ce se cer aceste examinări și avize?

Medicină internă

Un medic internist trebuie să te consulte și să vadă dacă nu suferi cumva de boli grave de inimă sau de episoade de hipoglicemie. O criză de inimă sau o scădere bruscă a glicemiei pot duce la pierderea controlului asupra mașinii, punând astfel în pericol ceilalți participanți la trafic, pe tine însuți și pe pasagerii tăi. Nu îți face griji pentru că asta nu implică analize amănunțite. Un consult și câteva răspunsuri din partea ta sunt suficiente pentru ca medicul să știe ce va scrie pe fișa auto.

ORL

Foarte mulți sunt uimiți de faptul că trebuie să treacă și pe la ORL-ist pentru a completa fișa auto, dar acest lucru este mai mult decât normal. În trafic nu trebuie doar să vezi, să știi ce ai de făcut, să fii atent, să ai viteză de reacție și dexteritate, ci să și auzi la un anumit nivel. De la ORL scapi cel mai repede. Nu trebuie să ai auzul fin al pisicii, doar să nu fie nevoie să țipe medicul ca să se facă înțeles.

Ortopedie

Un alt specialist care trebuie să dea cu subsemnatul că ești apt să conduci este ortopedul. La fel ca și colegii lui, acesta va efectua o scurtă examinare. La final, pe baza rezultatelor, va decide dacă ai sau nu vreo afecțiune a aparatului locomotor care ar putea să te împiedice în vreun fel să șofezi așa cum trebuie și în siguranță.

Neurologie

Al patrulea aviz de obținut este cel al medicului neurolog. Dacă nu ai afecțiuni neurologice grave, nu vei zăbovi prea mult nici aici. Apare probabil întrebarea de unde știe medicul, în doar câteva minute, dacă le ai sau nu. Sunt analizate timpul de reacție, coordonarea mișcărilor; sunt testate, poate, și reflexele. O tulburare neurologică este simplu de depistat, doar analizând mișcările și mimica feței.

Psihiatrie

În cabinetul de psihiatrie totul se reduce la o discuție scurtă. Câteva întrebări din partea medicului și răspunsurile tale – este suficient pentru a obține semnătura și parafa psihiatrului. Care sunt afecțiunile incompatibile cu șofatul? Epilepsia, retardul psihic, tulburările mintale grave. Este lesne de înțeles de ce trebuie să treci și prin cabinetul lui. Nu ți-ai dori ca cineva care suferă de asemenea boli să participe la trafic.

Oftalmologie

Trebuie să vezi multe și bine, când ești la volan. Să vezi la timp un pieton care se pregătește să traverseze. Să vezi în același timp și mașina din față care frânează, și indicatorul care te obligă să faci dreapta sau îți interzice să întorci. Medicul oftalmolog trebuie să se asigure că vezi bine cu ambii ochi, că stai bine cu vederea periferică, că nu ai probleme cu vederea în lumină puternică sau slabă.

Nu trebuie să te sperie aceste vizite care au ca scop determinarea aptitudinilor fizice și mentale necesare pentru conducerea vehiculului, dacă nu ai probleme grave. Nici pentru timpul pe care va trebui să-l petreci pe la ușile cabinetelor nu este cazul să-ți faci griji. Clinicile mari, precum Romgermed, s-au gândit la asta și au reunit toate specialitățile medicale necesare pentru completarea fisei auto în cadrul aceluiași program de lucru. Adică nu trebuie să te duci la 8 la ORL, la 11 la Psihiatrie și la 14 la Neurolog. Mergi la clinică o singură dată. În câteva zeci de minute ai trecut pe la toți medicii și ți s-a eliberat deja fișa auto pentru obținerea permisului de conducere. Pentru detalii despre prețuri, documente necesare pentru fișa auto, locații ale clinicilor și program de lucru, vezi pagina Fișa auto!

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 06/04/2021
    Răspunde

    Multumim pentru informatii.

    • Asaftei Simona
    • 06/04/2021
    Răspunde

    Articol foarte util ! Mulțumim pentru informații .

  1. Bune informatii

    • Anghelina Irina
    • 07/04/2021
    Răspunde

    Oare câte scoli de șoferi mai practica examenul le bune?Din câte știu se dau bani și se iau toate documentele fără a mai trece pragul doctorului,ceea ce nu e deloc bine

  2. Anul viitor va trebui sa trec si eu pe la toti, ma gandesc cu un pic de groaza cat e de umblat, dar sper sa scapam de pandemie si sa decurga totul mai usor.

  3. ooo, da, aici as mai avea cate ceva de zis…. da nu mai zic nimic 😀

  4. La noi, in Bacau este o clinica care se ocupa cu asta. Mergi acolo si faci toate consultatiile la un loc, iti dau fisa si ai plecat. Totul nu dureaza mai mutl de 2 ore cu tot cu stat la rand 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: