7 motive pentru care machiajul ochilor nu-ți iese așa cum vrei

sfaturi machiajul ochilor

Vezi vedetele atât de frumos machiate pe la TV. Vezi poze în reviste. Ai vrea să arate și machiajul tău la fel, în special cel al ochilor. Ai investit în palete care arată mai mult decât grozav, te-ai uitat la zeci de tutoriale și ai tot exersat. Machiajul ochilor tăi tot nu arată așa cum sperai. Care ar putea fi motivele?

Nu alegi farduri suficient de pigmentate

Dacă ceea ce simți că lipsește machiajului ochilor tăi este culoarea aceea intensă, luminoasă, radiantă, atunci sigur nu folosești fardurile care trebuie. Unele farduri arată foarte bine în poze, dar nu sunt mai deloc pigmentate, iar rezultatul folosirii lor nu poate fi decât un machiaj șters. Acesta este și motivul pentru care, în ultimul timp, tot mai multe vedete înlocuiesc paletele de farduri cu acești pigmenți pentru ochi. Cu ei nu ai cum să nu obții culorile intense pe care ți le dorești.

Te încrezi prea mult în mascara

Ai auzit-o pe cutare vedetă, ale cărei genele le admiri de mult timp, că a menționat un anumit tip de mascara. L-ai cumpărat și acum vrei să ai genele la fel. Te-ai gândit că poate ea are, pur și simplu, genele mai lungi și mai dese sau folosește gene false? Crezi că nu are cum? Să sigur sunt naturale? Mai bine vezi cum arată genele false din păr natural de pe ForeverLash. Cel mai probabil, de așa ceva ai și tu nevoie.

Folosești un primer nepotrivit

Probabil că știi deja că fără un primer pentru zona ochilor nu vei obține machiajul dorit. Dar știi și care primer este potrivit tipului tău de ten? Primerele de ochi nu sunt universale. Dacă ai tenul uscat, atunci ai nevoie de un primer foarte hidratant. Dacă, dimpotrivă, ești posesoarea unui ten gras, trebuie să optezi pentru o bază de machiaj matifiantă. Caută, informează-te, testează!

Alegi culorile fără a ține cont de ce ți se potrivește

Indiferent că vorbim de farduri, mascara, eyeliner, anticearcăn sau orice alt produs, este nevoie de mare atenție în alegerea culorii sau nuanței unui produs folosit. Nu pui ce-ai văzut la prietena ta, ce arată bine în recipient sau pe altcineva. Culorile produselor de machiaj se aleg în funcție de nuanța tenului, de subtonul pielii, de culoarea ochilor. Sunt mai multe variabile de luat în calcul. Nu căuta să asortezi culoarea machiajului cu ținuta. Este total greșit.

Nu ai uneltele necesare

Când zic unele, mă refer la pensule. Nu spune nimeni că trebuie să le cumperi pe cele mai scumpe sau să ai un portfard plin de pensule, dar trebuie să faci o investiție minimă și să ți le cumperi pe cele de bază. Niciodată nu vei obține un machiaj cu aspect profesional dacă lucrezi cu un banal aplicator cu burețel. Numai dacă ne gândim la aplicarea unui pigment pentru ochi, că tot vorbeam mai devreme despre pigmenți, ai nevoie de minim două pensule, una plată pentru tapotarea fardului pe pleoape și una rotundă, moale, pufoasă, pentru blenduit.

Te grăbești

Ai nevoie de răbdare și timp, la fel cum ai nevoie de farduri bune, gene false care să arate ca și cum ar fi adevărate și pensule potrivite. Nu iei cea mai groasă pensulă, pui o tonă de fard pe ea, aplici, difuzezi puțin și gata! Machiajul se construiește centimetru cu centimetru. Iei puțin fard, aplici, difuzezi, reiei și tot așa până iese ce vrei. În niciun caz nu începi cu culorile închise! Ele sunt ultimele și aplicate doar cu pensule de precizie.

Te machiezi cu ochii închiși

Nu cu amândoi, dar îi închizi pe rând, atunci când le vine rândul la aplicat fardul. Machierea unui ochi închis nu e cea mai fericită alegere. Păstrând ochiul deschis, îți dai seama mai bine ce formă vrei să creezi și nu te abați de la ea. E adevărat că multe din fetele pe care le vezi în tutoriale își aplică fardurile cu ochiul închis sau deschizând și închizând, dar în cazul lor, experiența își spune cuvântul: nu au nevoie să vadă, ci simt până unde trebuie să meargă.

Un machiaj cu aspect profi presupune investit în produse și accesorii, atenție, îndemânare, multă informație și mai ales exercițiu. Sigur, în timp, vei obține ce-ți dorești.

Etichete:
Previous Post Next Post

Comments

    • Viorica Stoica
    • 28/11/2020
    Răspunde

    Ai mare dreptate in tot ce ai zis , fiecare lucru gresit da cu eroare la un machiaj care se parea nu fi ceea ce vroiai de fapt !

    • Anghelina Irina
    • 29/11/2020
    Răspunde

    Mi se potrivesc cam toate. Bine ,nu sunt nici antitalent,dar nici nu ma pot lăuda 🙃

    • Asaftei Simona
    • 29/11/2020
    Răspunde

    Mulțumim pentru informații,pe unele chiar nu le știam,cu toate că nu sunt eu cu machiajul decât din an in paște ,dar e bine de știut și atunci .

      • Valeria Chertes
      • 29/11/2020
      Răspunde

      Și eu fac multe greșeli.

  1. Adevarat de multe ori nu arata cu doresc!

  2. La 38 de ani, am ajuns să realizez machiajul ideal al ochilor într-un timp scurt.
    Baza este primerul perfect pentru ochi, apoi pensula cu care aplic fardul de calitate, alt detaliu important.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: