Cumpăr de la SH și vând pe Facebook

haine second hand

Cu siguranță și voi știți de existența grupurilor de Facebook tip bazar, cele pe care membrii vând și cumpără tot felul de lucruri, puține dintre ele fiind noi. De ce nu, te-ai gândi! Dacă unei persoane nu îi mai vin anumite articole vestimentare sau poate nu le mai poarta și ele arata bine, de ce nu nu le-as cumpăra eu, care am nevoie de ele? Sigur sunt mai ieftine.

Din păcate, achizițiile de pe grupuri nu sunt deloc sigure. Nu știi niciodată care este cu exactitate calitatea produsului cumpărat, nu îl poți returna dacă nu ți se potrivește sau nu îți place. Sau poți, dar asta este la mica înțelegere, nu există un cadru legal pentru așa ceva.

Anul acesta am comandat și eu, pentru prima și ultima dată, ceva de pe un astfel de grup. Vorbim despre câteva tricouri. Prețul a fost de 90 de lei pentru trei tricouri, cu tot cu transport. Evident că, la banii ăștia, oricine își asumă că ceea ce va primi este un produs SH. Nu mă deranjează asta. Second hand-urile nu sunt un bau-bau pentru mine. Atunci de ce nu voi repeta experiența?

Pentru că în second hand eu stabilesc dacă un produs mi se potrivește ca mărime sau nu. Aici, deși vânzătorul vine cu măsurători, ele nu reflectă întotdeauna realitatea. Așa se face că din cele trei tricouri, toate măsurate de vânzător ca având aceeași circumferință a bustului, doar unul mi s-a potrivit. Ce fac cu celelalte două? Cârpe de praf.

De ce cârpe de praf? Pentru că nu doar mărimea este problema. Calitatea produselor este una foarte proasta. Unul dintre tricouri prezintă două găuri. Celălalt este complet deformat (probabil din cauza nerespectării condițiilor de spălare) și foarte scurt. Evident că nu ai poze de detaliu sau poze clare pe care să poți da zoom. Evident că tot ce e de ascuns va fi ascuns. Sigur că și lipsa de experiență în ceea ce privește achizițiile de genul acesta își spune cuvântul. Cineva care și-a luat țeapă deja va fi mai atent data viitoare și va întreba și care este lungimea unui tricou.

Produsele au venit murdare și cu un miros care mi-a deschis ochii: sunt luate de la second hand. Nu zic că nu or fi pe grupuri și membrii care să vândă produse din propria garderobă, dar acum sunt sigură că majoritatea scot la vânzare produse adunate de prin magazinele second hand. Ce e greșit aici? Totul. Mai ales dacă produsele arată și miros ca cele pe care le-am primit eu.

Practic, este o adevărată afacere pentru cine are timp de colindat prin magazine sau cine are un second hand la parterul blocului și vede când se primește marfă. Dă fuga la magazin, cumpără produse la 5 lei/bucata și le vinde pe internet la un preț de trei ori mai mare, neigienizate și defecte. Fără nicio jenă. Când zic 5 lei/bucata, știu ce zic. Există SH-uri de genul ăsta, care vând produse uzate și foarte uzate, murdare și mirositoare.

Cumpără-le, nu zic nu! Fă o afacere din asta! Vinde-le la preț de trei ori mai mare, dar anunță când un produs are anumite defecte și bagă-le la o spălare scurtă înainte de a mi le trimite mie! Pentru cine face asta, jos pălăria, indiferent ce adaos își pune! Problema mea nu este cu ingeniozitatea de a scoate bani din orice, ci cu făcutul banilor din nimic.

Așa cum am zis, eu m-am lecuit de făcut shopping pe grupuri. La cei 90 de lei, mai puneam 20 și îmi luam un set de 5 tricouri noi de aici, dar… na, astea sunt simple, iar la cele de pe grupul minune mă atrăseseră imprimeurile, imprimeuri care au ascuns sau m-au făcut să nu mai caut defectele. Am învățat ceva din experiența asta și sper să învățați și voi. Nu plâng după cei 90 de lei, dar mă enervează nesimțirea și nu am de gând să o susțin sau să devin din nou victima ei.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 01/07/2020
    Răspunde

    Eu nu iau niciodată nimic de pe grupuri.

    • Mihaela Anabela Trandafir
    • 01/07/2020
    Răspunde

    Daaa, știu ce zici, deci e de toată jena, mai luam și eu asa dar nu mai vreauai bn merg singura.n SH și. Mi iau decât de pe net… Cu par d episici și miros de tutun și vai steaua lor…

    • Stoica. Viorica
    • 01/07/2020
    Răspunde

    Asta e problema ca poate chiar sunt unele grupuri care vand lucruri bune si nu iti lasa un gust amar , pe cand altii cu asa ceva se ocupa si pur si simplu nu au recunostiinta fata de omul care e in spatele unor banuti si care a apelat pt ca i au placut si vor face un bine si celor care le vand !

  1. Nu cumpar de pe diverse grupuri!

      • Anghelina Irina
      • 01/07/2020
      Răspunde

      Mda…trebuie să ai tupeu sa cumperi de la sh și să vinzi mai departe garantand calitatea produselor pe care le ai.Eu una nu as putea sa fac asta

    • Asaftei Simona
    • 01/07/2020
    Răspunde

    La mâna a doua am mai luat ,dar direct din magazine,nu de pe grupuri ! Dar din asta mai învățăm și noi pe viitor să nu facem așa ceva ,că na …până ce nu pățești nu te lecuiești cum zice o vorbă bătrânească !

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 02/07/2020
    Răspunde

    Din magazine am luat dar de pe grupuri ,nu,nu stii ce cumperi cat e de serioasa persoana .

  2. Răspunde

    M-ai socat putin…caci cum e posibil sa te duca mintea, sa cumperi chestii de la sh, sa butonez/accesezi netul si sa folosesti calculator/telefon performant si totusi nivelul de igiena a ceea ce vinzi si poate chiar al tau personal(cel care vinde) sa fie atat de jos sau lipsind cu desavarsire…..
    Si eu cumpar, fizic de la magazine dar rar probez, ma ghidez dupa marime cat decat, le spal si mai apoi testul final, proba. Prin absurd daca nu sunt ok, uneori mergeam sa schimb cu alt lucru.
    Spalatul lucrurilor astea este super urgent si necesar, dintotdeauna, caci nu stii prin cate maini trec.
    Pana si lucrurile noi, eu le spal, caci am vazut ce se intampla in fabricile de textile.

    Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin astfel de experienta.

    • MIRELA BARBALATA
    • 02/07/2020
    Răspunde

    Imi pare rau ca ai trect prin asa ceva! Nu credeam ca se pot vinde produse rupte !!! Asta da o experienta neplacuta! 🙁

  3. Din pacate, ne putem pacali si cu magazinele online, de asta mie imi place sa merg in magazine si cumpar doar ceea ce pot proba si simti in mana materialul.

      • Cristina Dragomir
      • 13/07/2020
      Răspunde

      da, pot, dar macar in magazine pot face retur.

  4. Răspunde

    eu cumpar des de pe grupuri. Pana acum am cumparat doar din zona unde stau, cu predare personala la metrou (deci cu posibilate sa le vad si decid pe loc), si luat chestii cu pret simbolic (1-2-3 euro). Ma intreb de ce in romania cere lumea preturi asa de mari pt mana a2a? ca doar nu e scop de imbogatire.

      • Cristina Dragomir
      • 13/07/2020
      Răspunde

      stii, asta cu predare personala, ar fi o idee. Dar cum procedez daca cineva vine si imi arata ceva ca lucrurile primite de mine, murdare? Ca ie mi-ar veni sa ii dau cu ele in cap.

  5. personal, mai ales in perioada asta, sh-urile nu mi se par o optiune viabila. Nu ma omor eu dupa ele in general. dar acum e si mai si!

      • Cristina Dragomir
      • 16/07/2020
      Răspunde

      nici nu stii de ce sa te mai feresti in perioada asta, Gabi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: