Crema depilatoare pentru piele sensibilă de la Farmec – da sau ba?

Crema depilatoare pentru piele sensibilă de la Farmec

Azi vorbim despre un produs care nu știu cât de nou este, dar pe care eu l-am descoperit abia anul acesta, într-un colet primit de ziua mea de la cei de la Farmec. Majoritatea produselor din pachet le știam. Nu și Crema depilatoare pentru piele sensibilă. Special concepută pentru o acțiune cât mai blândă, ea este îmbogățită cu extract de vanilie, care nu doar hrănește și calmează pielea, dar are și un miros mult mai plăcut decât te-ai aștepta. De fapt, mirosul este cel care m-a determinat să scriu acest articol. El este marele plus al acestei creme depilatoare.

Toate cremele depilatoare put. Asta am crezut până am făcut cunoștință cu ea. Întotdeauna am urât mirosul acela greu, grețos, de sulf, al cremelor depilatoare. Dar ce să te faci când ești lașă și nu ai curaj să folosești ceara sau epilatorul pe anumite zone? Suporți mirosul ăla, că nu ai de ales.

Ei bine, crema depilatoare pentru piele sensibilă de la Farmec are marele avantaj că nu pute. Mirosul acela neplăcut este foarte slab, acoperit extrem de bine de aroma de extract de vanilie. Scăpatul de părul nedorit cu ajutorul cremei depilatoare nu mai este o tortură pentru nas. Poți să stai liniștită în baie, să te delectezi cu o revistă, în timp ce aștepți să-și facă efectul produsul. Nu spun că mirosul de sulf este complet acoperit, ci că este mult diminuat, suportabil.

Și, dacă tot vorbim de timpul de acționare, să știți că și acesta este unul destul de bun. La mine, și-a făcut efectul în 10 minute (pe ceas), deși am firele de păr destul de groase și trainice. Asta în condițiile în care tot cam atâta dura să-și facă efectul și crema depilatoare rapidă de la același brand, care costă cam tot atâta și miroase destul de urât.

Respectând timpul de acționare, nu am avut niciodată neplăceri cu niciuna din cremele depilatoare așa că, pe partea aceasta, nu știu cât de mult contează pentru mine că este un produs pentru piele sensibilă sau normală. Nu iritații, nu usturime sau senzație de arsură (cum am văzut că se mai plâng unele persoane).

Crema depilatoare piele sensibilă Farmec - fără miros

Dezavantajul este același ca la orice altă cremă depilatoare folosită: efectele de scurtă durată. Pentru cine are o pilozitate redusă, cu fire păr subțiri și moi, probabil că senzație de piele catifelată durează mai multe zile. La mine, părul crește destul de repede. După două zile, deja ai senzația că-ți freci mâinile pe răzătoarea mică atunci când le plimbi peste zona depilată cu cremă.

Una peste alta, având în vedere că este un produs eficient și că mă scapă de mirosul neplăcut caracteristic majorității cremelor depilatoare testate, eu spun un DA clar cremei depilatoare pentru piele sensibilă, cu extract de vanilie, de la Farmec. Nici prețul nu mi se pare mare, 11-12 lei pentru un recipient cu 150 ml produs. Toate produsele Farmec au prețuri accesibile.

Ce nu îmi place la ea? Faptul că imaginea de pe ambalaj este puțin înșelătoare. Eu, dacă aș vedea-o în magazin și aș fi pe fugă, poate aș lua-o, în ideea că e este utilizabilă și în regiunea inghinală, ghidându-mă după eticheta pe care îmi apar regiunea axilară și parte din cea inghinală a unui corp de femeie. Ei bine, nu. Nu este un produs care să poată fi folosit și în zona intimă.

Tu l-ai testat? Te tentează?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Interesanta merita incercata!

      • Anghelina Irina
      • 08/07/2020
      Răspunde

      Nu am mai folosit crema depilatoare de mult timp.Cred ca de cand am descoperit epilatorul electric.Dar asta nu ma face sa uit mirosul oribil al cremei depilatoare.Super ca au ales să îmbunătățească ceva și nu mai miroase atât de puternic

        • Cristina Dragomir
        • 13/07/2020
        Răspunde

        Epilatorul are si el dezavantajele lui. Ceara e sfanta.

      • Manta Amalia
      • 09/07/2020
      Răspunde

      Eu am de la farmec cu extract de orhidee. Arata pt picioare dar o folosesc strict inghinal si, de 2x pana acum crema de la farmec (pandemia) pt ca de 9 ani ma duc la salon pt epilare inghinala, iar pt picioare si axila folosesc epilatorul si chitul cu ceara, acasa ❤

        • Cristina Dragomir
        • 13/07/2020
        Răspunde

        cu ceara eu nu prea pot sa ma fac singura 🙁

      • Cristina Dragomir
      • 13/07/2020
      Răspunde

      Merita sigur.

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 07/07/2020
    Răspunde

    Am folosit-o ,e buna doar ca nu tine mult epilarea,padurea creste repede.Imi place articolul.

      • Cristina Dragomir
      • 13/07/2020
      Răspunde

      bine zis, padure. Padure si la mine!

    • Asaftei Simona
    • 08/07/2020
    Răspunde

    Trebuie să o încerc și eu ptr.că are un mare avantaj dacă nu miroase urât este super și prețul este destul de bun !

      • Cristina Dragomir
      • 13/07/2020
      Răspunde

      Abia astept sa ne spui cum ti se pare.

  2. Răspunde

    pretul este f. motivant. merci ca ne scrii despre!

      • Cristina Dragomir
      • 13/07/2020
      Răspunde

      Eu mereu ma laud cand descopar chestii faine.

  3. Pentru ca imi doresc efect de lunga durată, eu optez de peste 20 de ani, la ceară. Am rezultate foarte bune, este mult mai rar și subtire parul.
    Crema depilatoare foloseam chiar la inceput, ma incanta senzatie de piele foarte bine de dupa.

      • Cristina Dragomir
      • 13/07/2020
      Răspunde

      Ceara este cea mai buna, asa zic si eu.

  4. pe picioare e ok, si eu mai apelez la creme depilatoare vara. dar vorba ta, in regiunea intima…no way!

      • Cristina Dragomir
      • 16/07/2020
      Răspunde

      tu oricum pari blonduta nu cred ca ai asa mari probleme cu parul nedorit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares