Catena și povestea rețetelor online

Catena reteta online

Una dintre problemele principale apărute odată cu noul Coronavirus și politica de distanțare socială a fost accesul mai greoi în magazine, farmacii, etc. Se stă mult la coadă peste tot. Unii oameni nu respectă deloc regulile. Ai toate șansele să fii nevoit să stai la coadă în compania unor cetățeni care vor să se urce neapărat pe tine sau să-ți facă baie când vorbesc. Aceeași poveste și la cabinetele medicale ale medicilor de familie. În cele două luni scurse de la debutul nebuniei în țara noastră, atât mama, cât și bunicii, aparținând de doi medici de familie diferiți, au avut nevoie de rețete. Trecem peste faptul că niciunul dintre acești medici nu a dorit eliberarea unei rețete online și soțul meu a trebuit să meargă la cabinet, să intre în contact cu alte persoane pentru a obține acele rețete și ajungem la pasul eliberarea rețetei.

Problema nu e că stai la coadă la o farmacie o oră. Problema e că stai și posibil să stai degeaba pentru că unele medicamente nu se găsesc. Ce să faci? Să-ți rezervi o zi întreagă pentru stat la cozi la farmacie? Normal că te bucuri atunci când afli că unele farmacii s-au gândit să ajute oamenii, permițându-le să-și trimită rețetele pe mail pentru a li se confirma dacă medicamentele prescrise sunt disponibile și a le spune când pot veni să le ridice, în baza unei rezervări. Și faci asta! La Catena. Scanezi rețeta, completezi formularul, unde introduci toate datele personale (bănuiesc să și bifezi că ești de acord cu prelucrarea acelor date, dar nu îmi mai aduc aminte sigur) și aștepți să te contacteze o farmacistă.

farmacia catena cerere reteta online

Așa ți se promite în mail: că se verifică disponibilitatea produselor și, în maxim o zi lucrătoare, te contactează cineva de la Catena să-ți zică ce și cum. Și aștepți. Mai poți aștepta puțin, că mai au medicamente pentru câteva zile. Dar aștepți degeaba. Că trece Paștele și medicamentele sunt pe terminate. Îți iei apoi rețeta, te duci frumușel la coadă la Farmacia Tei și dă Dumnezeu și le găsești acolo pe toate. Final fericit! Bunicii au medicamentele și tu ai scăpat cu stat la o singură coadă.

bottegaverde.ro

Numai că îți rămâne gândul la formularul completat pe site-ul Catena și mai verifici din când în când mailul să vezi dacă s-a sinchisit cineva măcar să-și ceară scuze pentru că nu ți-a răspuns atâta timp. A trecut mai bine de o lună. Nici măcar un răspuns sec cu NU AVEM nu am primit.

Mulțumesc, Catena, pentru nimic! Nu e ca și cum mi-ai putea spune că mailul meu nu a ajuns la destinație, de vreme ce soft-ul a trimis reply de confirmare a primirii lui. E vorba de faptul că farmacistele tale, cel puțin cele din farmacia selectată de noi, sunt unele dintre cele mai figurante posibil și de faptul că mai mult urmărești să-ți faci reclamă promovând un serviciu de care nu știu câți oameni s-au bucurat cu adevărat. Formularul respectiv, cred eu, este făcut mai mult pentru adunat niște date, nu pentru ajutat oamenii. Din discuțiile cu anumite cunoștințe din online, reiese că nu sunt un caz singular. Mulți sunt cei care au trimis rețete și nu au primit nici cel mai scurt mesaj înapoi. Prin urmare, n-a fost o scăpare.

Zău că aș fi trecut peste repulsia vizavi de reclamele pline de cântece cu versuri trase de păr de prețurile nesimțite practicate la multe produse, dacă te-ai fi comportat exemplar în această situație. Unii oameni chiar țin minte cine le este alături la greu. Dar tu nu ai fost. Și nu vei fi niciodată, Catena. Ai putea să-ți faci reclamă oferind prețuri mai mici și mai mult respect, nu să incluzi în prețurile medicamentelor onorariile vedetelor din reclamele cu care ne agresezi ochii și urechile pe TV. Știu că nu o vei face. Sper doar să nu primesc vreodată, pe mailul sau numărul de telefon oferite, vreo comunicare din partea ta. În cazul ăla, s-a putea să avem o problemă.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    eu ma bucur ca exista Farmacia Tei: mai ieftin, mai bine aprovizionat.
    Nu consumaram medicamente sau suplemente de multi ani, si sper sa ni se intample la fel si pe viitor, dar Farmacia Tei e un competitor ce sper sa acopere piata bine.

    • Valeria Chertes
    • 12/05/2020
    Răspunde

    Eu întotdeauna fac cumpărăturile de la Catena din fericire până acum nu am avut probleme dar nu se știe niciodată.

  2. Nu am avut probleme!

    • Tatiana Sorina
    • 13/05/2020
    Răspunde

    Pana acum nu am avut probleme, la Catena am o doamna drăguță, și când vorbește, te unge la suflet, întotdeauna mi-a prescris înlocuitor, nu am plecat niciodată dezamăgită.

    • Maria Aghinitei
    • 13/05/2020
    Răspunde

    EU IAU MEDICAMENTE NUMAI DE LA FARMACIA TEI!

    • Anghelina Irina
    • 13/05/2020
    Răspunde

    Ce chestie!Multumim lui Dumnezeu ca nu avem de luat retete și nici pe la cozi la farmacie nu am stat.Cat despre ceea ce ti s-a intamplat…urat

  3. Mai, eu la ei gasesc cele mai mici preturi din oras si nu numai asta! A fost o perioada in care nu imi gaseam medicamentul prescris. Am cautat peste tot si, ce sa vezi? Au gasit la ei in depozit si l-au adus! Asa ca, probabil tine si de farmaciste.

  4. Eu am o farmacie aproape de casa, doar acolo intru, tare mă bucur că nu am tangenta nici nu retete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares