Gustul bun ține și de personal, nu doar de local – shaorma de la Dinner Food

shaorma de la Dinner Food

Se zice că omul este cel care sfințește locul și nu putem contesta sâmburele de adevăr din vorba asta. La fel de bine putem spune și că omul șfințește un preparat, și nu contează doar localul. Când zic asta mă gândesc la shaorma de la Dinner Food. Să vă povestesc!

Acum vreo două luni, nu mai știu unde veneam noi flămânzi. Nu mai mâncaserăm shaorma de câteva luni și am poftit la mirosul de la Dinner Food din Cora Alexandriei. Ne-am comandat câte-o shaorma mică și am savurat-o acasă (asta e una din minunile României: dacă ești gras și mai îndrăznești să și mănânci în public, ești cât nu se poate de nesimțit). Pe scurt, a fost cea mai bună shaorma pe care am mâncat-o vreodată și, când zic asta, folosesc ca termen de comparație shaorma pe care o facem de obicei în casă. Ne-a plăcut atât de mult încât am recomandat-o și vărului meu.

Își cumpără omul shaorma și nu-i place. Ne pune să gustăm, ca să-i spunem dacă aia e shaorma de la Dinner Food care ne-a dat pe noi pe spate. Am uitat să menționez că noi locuim în aceeași curte. N-avea deloc același gust. Era foarte uscată, lipsită de sos, de fapt mai corect ar fi să spun că nu avea gust deloc.

shaorma de la Dinner FoodIeri poftește soțul meu iar la shaorma. Îi zic să nu mai cumpere de la Dinner Food și se încăpățânează să meargă tot acolo. Atâta știu că, prima dată când am cumpărat de la ei, ne-a preparat shaorma un tip. Ieri nu era tipul ăla acolo. Erau două tipe. Al meu le-a zis că vrem shaorma bună, nu uscată, nu fără gust. Au pus la sosuri de au făcut ciulama la lipie și gust tot… ioha. Maioneza nu avea alt gust decât de acru, varza era uscată (știu sigur că prima dată când am luat și ne-a plăcut nouă așa mult, tipul ăla a pus salată de vară, nu varză simplă). Fără gust de usturoi, fără sare, cu foarte mulți cartofi băltind într-un sos mega-dulce. Așa s-a prezentat shaorma cumpărată ieri.

După această experiență, e clar că nu se mai apropie niciunul dintre noi de shaorma de la Dinner Food. S-a întâmplat tocmai ce ne spunea unchiul meu despre micii din supermarket, de ce nu sunt de fiecare dată la fel, de ce îi cumperi o dată și sunt buni și doua oară nu au niciun gust: pentru că nu există o rețetă a localului, a magazinului, ci fiecare angajat are propria lui rețetă. Unchiul meu face micii într-un fel, colegul de pe cealaltă tură îi face cu mai mult porc și cu multă boia dulce care le strică gustul.

Cam așa e și cu shaorma noastră. Am avut prima dată noroc să dăm peste un om care știa să dea gust mâncării și să combine ingredientele și sosurile în așa fel încât să-ți dea ceva bun. Apoi produsul n-a mai fost la fel pentru că nu toți angajații lucrează după aceeași rețetă, ci fiecare pune la ochi ce-l taie capul și ce-și aduce aminte.

Pierderea nu e a mea, ci a lor. Dacă patronii nu știu să-și trieze angajații, în funcție de ce pot face, și nu țin de ei, pierd clienți. Eu nu-s dispusă să îi susțin financiar până învață angajații să facă o shaorma ca la carte. Să pună mâna să învețe toți cum se face o shaorma adevărată (de la cei 2-3 care probabil știu cum s-o facă) și sigur vor avea vânzare! Altfel, impresiile negative se vor propaga foarte repede și nu va mai cumpăra nimeni de la ei. De-aici și părerile oamenilor, care se bat cap în cap. Eu însămi, când am lăsat prima recenzie cu 5 steluțe, am crezut că cei care erau nemulțumiți de shaorma de la Dinner Food erau hateri. Apoi am înțeles că în același local mâncarea are gust diferit de la zi la zi și chiar de la tură la tură, ceea ce nu e deloc ok. Dacă merg în localul X și mâine, e clar că vreau același gust în ciorbă ca în cea de azi, nu? Că doar nu mă duc de dragul fețelor de masă.

Vouă vi s-a întâmplat să aveți parte de produse diferite într-un restaurant/local în funcție de personalul care era de serviciu?

Tags:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Reply

    M-ai omorat cu postarea asta. Sunt absolut innebunita dupa shaorma. cea mai buna pe care am mancat-o vreodata este de la o pravalie de langa gara din Constanta. De 3 ani, de doua ori pe an cand trecem pe acolo, manacm si ala dus is la intors si asteptam sa plecam in cocnediu jumatate pentru shaorma acceea. Cred ca am scris si vreo doua articole despre ea. 😉

  2. Reply

    Eu ma duc sa manand pizza , intr-o anumita locatie, in zilele cu sot, ca este de servici un bucatar care face o pizza excelenta. Pe cealalta tura, in zilele fara sot, iei teapa.

  3. Reply

    Stii de cat timp nu am mai cumparat o shaorma?!?
    ANI!
    Am facut pentru copii shaorma, evident in functie de preferintele lor pentru ca nu mananca la fel.
    Dar tu….tu….tu!!!! Mi-ai facut pofta taman intr-o zi de duminica ploioasa cand ma doare o masea de mor si ne pregatim sa plecam la o intalnire cu niste prieteni!

  4. Reply

    Mai, eu am patit ceva de genul asta la… Cora. Cand ajungeam prin Bacau ne placea sa mancam la Cora pizza. Faceau pizza buna, pe gustul meu. Nu stiu ce s-a intampla, pe cine a schimbat de acolo sau ce s-a schimbat acolo ca la un moment dar au inceput sa faca o pizza oribila 🙁 Si asa a si ramas 🙁
    Plus ca uneori servesc mancarea rece 🙁
    Ma gandesc ca or fi schimbat sful de la raion, bucatarul sau stiu eu ce ca nu mai e ce a fost. Si uite asa si-au pierdut 3 clienti :p

    • Mara
    • 30/04/2017
    Reply

    Ooooo, DA!
    c
    Cand merg cu prietena mea la Kaufland, de regula, trecem si pe la ‘ciorba de burta” care niciodata nu a avut acelasi gust! Ultima data nu am mancat decat jumatate…

    • Naty Mihaela GreenEyes
    • 30/04/2017
    Reply

    Da ..citind postarea mi-a venit in minte o intamplare din oraselul meu .Singurul restaurant chinezesc din oras ,am intrat acum jumatate de an ,servea un chinez ,mancare foarte buna si apetisanta mi-i s-a parut atunci .Am dorit sa merg din nou acum catva timp ,disparuse chinezul .localul era gol iar la receptie unde se comanda erau doua fete .Am intrebat politicos de la ce ora pot comanda mancarea si mi-au spus Vino mai incolo ,acum nu s-a fiert nici orezul!,, Mi-am revenit cu greu si rau imi pare ;fiind singurul restaurant din oras de acest gen .Ma bucur totusi ca am savurat de cateva ori specialitatile lor de acolo dar tot mai tanjesc dupa mancare chinezeasca cateodata.

    • Valeria Chertes
    • 30/04/2017
    Reply

    Sa stii ca am patit si eu la fel ca tine si tot cu shaorma, depinde foarte mult cine si cum o prepara.

    • Cris Tina
    • 30/04/2017
    Reply

    Nu stiu ce sa zic de shaorma lor ca n-am luat niciodata de la ei dar am cumparat de cateva ori de la ei diverse preparate si mi-au placut la gust. Ceea ce am comandat eu era si cu gust bun si cu aspect placut iar preturile acceptabile. Cred ca oriunde ne-am duce conteaza foarte mult si cat de pregatit si organizat e personalul de acolo. Daca nu investesti si nu respecti oamenii e mai mult ca sigur o afacere ratata. Deci, omul sfinteste preparatul si nu neaparat locul.

    • Tatiana Sorina
    • 30/04/2017
    Reply

    Eu nu ma dau in vant dupa shaorma,am venit odata de la Brasov,de la socrii si in Deva mi-am luat una,din autogara. Ori a avut ceva alterat in ea,ori am mancat-o cu pofta ca o saptamana am crezut ca mor. De atunci si cand vad ma ia cu lesin.

    • nicolae claudia
    • 01/05/2017
    Reply

    stiu despre ce zici.eu am petrecut luna de miere in Predeal, la o vila..a fost foarte ok.si mancarea foarte buna. si aveau o ciorba de burta atat de buna, incat nu puteai sa te abtii din mancat. si de fiecare data cand treceam prin Predeal, mergeam si pe la restaurantul vilei sa manacam o ciorba de burta. Dae in urma cu vreo 3 ani, am ramas dezamagiti..ciorba nu mai era asa de gustoasa..si de atunci nu mai mergem acolo

    • ghelbere elena
    • 02/05/2017
    Reply

    Am incercat si tot incercat, omarati-ma, dar nu-mi place de loc shaorma.

  5. Reply

    E dovedit faptul ca, folosind aceleasi ingrediente, aceeasi reteta, nu vor iesi niciodata 2 preparate identice, facute de doua persoane diferite, una dintre ele se va deosebi prin gust.Am mancat shaorma, o singura data in viata mea. Discutand intr-o zi cu cineva ca eu nu mancasem inca shaorma, s-a pezentat la domiciliu a doua zi cu o shaorma, fierbinte. Nu m- a dat pe spate, nu pot sa spun nici ca nu as mai manca daca mi s-ar ivi ocazia. Si cat a fost ea de mare, shaorma, iar eu de mare si de gurmanda, am mancat de 2 ori din ea. Chiar si oentru mine a fost prea mult. 😀
    Sfârşitul conversaţiei

  6. Reply

    cu program prelungit …am mancat una sapt. trecuta. Una nasoala, dar asta e. O sa imi fac singura acasa, cu pui condimentat cum vreau eu si pus pe gratar, un sos de iaurt pot face, de tocat salata si morcov si rosii pot, doar sa gasesc o lipie faina. Fara cartofi prajiti.

  7. Reply

    Eu shaorma prefer sa o fac in casa. Si iese suuuper buna, dar parca tot mai tentanta e aia cumparata. Al meu sot e foarte sensibil (cred ca mai de graba pe sistem nervos) si nu prea mananca din oras. Cu shaorma si el a avut o experienta nefericita, eu nu, desi am luat din acelasi loc. A facut indigestie. Dar mi s-a intamplat sa nu o nimeresc mereu la fel de buna chiar daca o luam din acelasi loc.
    Cu mancatul pe strada… Eu am o problema in aceasta privinta nu din cauza siluetei ci din cauza ca in astfel de cazuri nu prea ai unde sa o mananci si oamenii mai fac si multa mizerie. La noi de exemplu intr-un parc din centrul orasului unde sunt multe shaormerii e foarte multa mizerie din cauza resturilor cazute si aruncate, iar asfaltul patat si naclaios. Eu prefer sa o cumar si sa o mananc acasa daca nu au un spatiu la o masa la care sa ma asez si sa mananc fara sa fac mizerie.

  8. Reply

    Din pacate, e o practica destul de des intalnita. Asa se intampla cand nu se respecta cu strictete reteta. Sunt asa de dezamagita cand mi-e pofta de un preparat, ma duc si cand sa mananc, e total diferit de ce ma asteptam.

  9. Reply

    Din pacate multi patroni de mici afaceri considera ca este suficient sa aprovizioneze magazinul si nu mai supravegheaza deloc afacerea. In felul asta, angajatii isi fac de cap si nu dau doi bani pe calitate. Uite asa se duc afacerile pe apa sambetei din cauza ignorantei unora si nepasarii altora

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

68 shares