Cum să transformi un spațiu mic într-o grădină frumoasă fără să cheltuiești o avere

gradină frumoasă

Vezi adesea imagini, în reviste sau cataloage, ale unor case moderne în fața cărora se întind grădini mari, amenajate ca-n basme. Cum să nu poftești și tu la o așa grădină frumoasă, când îți imaginezi cât de aromată poate fi cafeaua băută la măsuța dintre trandafiri, cât de frumos se pot juca cei mici pe gazonul de un verde ireal și cât de relaxante pot fi după-amiezele toride petrecute în piscină. Înghiți în sec, te scuturi din visare și îți repeți în gând că tu nu vei avea niciodată toate aceste lucruri pentru că dispui de un spațiu foarte mic.

Ba le poți avea. Cu puțină imaginație, o investiție minimă și multă poftă de muncă, poți avea propria oază de relaxare și distracție, cu gazon, flori, piscină și tot ce trebuie, chiar și într-o curte mică. Îmi permit să aduc și câteva sfaturi care să te ajute sau măcar să te inspire.

Verde pe verticală

Cum vine asta? Nu ai spațiu suficient pentru a planta pomișori care să-ți ofere umbră și toate plantele și florile care îți plac, dar poți folosi spațiul pe verticală. Plantează 1-2 arbuști ornamentali și pune între ei un gărduleț din lemn pe care să îndrumi să crească niște plante agățătoare. Pe același gard se pot face suporturi pentru ghivece. Nu ai nevoie de suporturi scumpe și sofisticate. Niște scânduri pe post de rafturi, eventual vopsite, vor arăta perfect.

carturesti.ro

În loc să umpleți spațiul, și așa restrâns, cu ghivecele cu flori, le așezați pe verticală. În felul acesta aveți mult verde, multă culoare, dar rămâne loc pentru măsuța de cafea și pentru piscină. Ca sfat, dacă folosiți gardul ca suport pentru flori, nu-l vopsiți verde pentru că florile nu vor mai ieși așa cum trebuie în evidență. Mergeți pe culoarea lui naturală, lăcuită, sau pe vopsea în nuanțe pământii.

gradină frumoasă
sursă foto Flickr.com

Ghivece colorate

Ghivecele din plastic nu sunt deloc scumpe și, dacă sunt protejate corect pe timpul iernii, chiar rezistă câțiva ani buni. Le găsești în magazine, într-o gamă foarte largă de culori. Prețurile pornesc de pe la 1-2 lei/bucată. Sau, și mai bine,  poți căuta pe internet idei despre cum îți poți face singur ghivece din diverse obiecte pe care nu le mai folosești. Am văzut ghivece făcute din pet-uri de plastic sau cutii de conserve vopsite și arătau tare bine.

Mobilier de grădină din lemn

În câte poze de revistă ai văzut mobilier din plastic în grădini? În niciuna, nu-i așa? În definitiv, nu încerci să creezi o oază de mase plastice, ci de natură. Lemnul e viu, îți dă pur și simplu o stare de bine atunci când îl atingi. Este și mai rezistent decât plasticul. Lemnul se mai poate repara la nevoie, se poate curăța, lăcui sau vopsi. La fel de bună mi se pare varianta mobilierului din ratan și nu sunt diferențe prea mari de preț între cele două tipuri de materiale, după cum puteți vedea singuri aici la secțiunea mobilier.

Piscină gonflabilă sau pe cadru metalic

Am promis că vom avea și piscină la final. N-avem loc de una ca în filme și am zis că nu facem nici gaură în buget, deci o piscină de tipul celor de aici este numai bună. Să nu fie nici prea mică, pentru copii, dacă vrei să o folosească și adulții, dar nici foarte mare să ocupe toată grădina! Cea de 305 x 76 cm., pe cadru metalic, mi se pare foarte ok. Nu se poate înota în ea, dar, la un preț sub 300 de lei, tot vei avea parte de bălăceală răcoritoare și distracție cu familia. O familie cu 2 copii chiar poate juca lejer un volei pe apă într-o piscină de genul acesta, fără să cheltuiască mii de lei pe construirea piscinei și să aloce bani lunar pentru întreținerea ei. Și piscinele gonflabile mari sunt o opțiune demnă de analizat.

Umbră naturală

Sigur că la raioanele dedicate găsim multe soluții pentru a ne asigura umbra în grădină pe timp de vară. Poți cumpăra o umbrelă, un pavilion sau, dacă ești priceput la treburi DIY, poți construi singur un foișor din lemn. O variantă și mai bună ar fi să plantezi 2-3 butași de viță de vie și să creezi o mică boltă. Nu doar că va ține umbră, dar va da și răcoare și oxigen.

Alee străjuită de flori sau gard viu

Accesul către casă și către poartă se va face pe o alee care trebuie să fie accesibilă și atunci când plouă, de aceea va trebui pavată. Nu trebuie să te sperie nici costurile acestei lucrări nici prezența betonului în micul tău colț de natură. Este o simplă alee și nu vei avea nevoie de multe dale pentru a o acoperi. Cât despre culoare, cred că ar fi bine dacă te-ai orienta spre dale roșii. Roșul face un contrast mai puternic cu verdele și sporește frumusețea grădinii. Poți planta gard viu sau flori pe lângă alee. Ar arăta mai bine în jardiniere, dar e mai ieftin să plantezi direct pe sol. În schimb, te poți juca realizând o bordură niște pietre vopsite.

Tragem linie și adunăm. Avem câteva scânduri pentru gard, 2-3 cutii mici de vopsea (cele mai mici), o masă și două scaune pentru grădină, o piscină, câteva dale pentru pavaj, semințe pentru flori, 2-3 butași de viță de vie și câteva tufe de trandafiri. Nu sărim de 1000 de de lei. Bine, depinde și de unde le cumpărați. Eu m-am raportat la prețurile de pe site-ul unde v-am trimis să vedeți mobilierul de grădină.

Se poate face o grădină frumoasă și într-un spațiu mic și chiar fără prea mare cheltuială. Ideea este să vă gândiți bine care sunt elementele pe care le vreți neapărat în grădină  (unii vor musai piscină, alții se pot lipsi de ea dacă au un colț pentru lectură și socializare), să urmăriți ofertele la produsele de care nu vă puteți lipsi (gen mobilierul de grădină, lemnul pentru gard) și să vă folosiți imaginația și resursele online pentru a crea tot felul de decorațiuni care să înveselească peisajul.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Vai! Tu m-ai dat gata cu articolul asta 🙂
    Ce mai visez si eu la o gradina asa cu de toate. Sa fie si piscina :))) Multe flori, loc de joaca pentru copil…. eh… vise deocamdata 🙁

    • nicolae claudoa
    • 12/03/2017
    Răspunde

    mi-ar placea si mie un mic colt de liniste..e mai greu la bloc, mai ales daca balconul e mic

    • Valeria Chertes
    • 12/03/2017
    Răspunde

    Este adevarat se poate face gradina si intr-un spatiu mic, asa este la mine incerc sa folosesc fiecare locsor.

    • Cris Tina
    • 13/03/2017
    Răspunde

    Poza e bestiala! Pacat ca eu nu detin nici macar un spatiu mic pentru a ma bucura de o adevarata gradina cu flori si verdeata. Norocul meu e ca am niste orhidee superbe, violete, un trandafir japonez, etc care imi fac ziua mai frumoasa.

    • ghelbere elena
    • 13/03/2017
    Răspunde

    Multora nu le vine a crede ca poti face o minunata gradina intr-un spatiu mic. Eu am vazut o asemenea gradina si vara mereu merg sa ma plimb pe acea straduta pentru a o admira si pentru a vedea ce flori au mai inflorit.

  2. Răspunde

    eu am balcoane. Mari. Asa ca am pus tot etajat ghivece (si agatate de balustrada , si pe jos) dar si plante care pot urca. Am o mica gradina asa, si o parte consumabila. Cu multa imaginatie, efort, si putine cheltuieli se pot face multe.

    • Lamiita Petre
    • 13/03/2017
    Răspunde

    Un coltisor de rai. Imi imaginez ce placere primavara, sa bei cafeaua dimineata intr-un loc ca asta. Ce mi-ar placea sa fiu vecina ta. ? Ador ideea de „gradina verticala”, imi place mai mult decat una obisnuita. Imi place sa am si umbra, eee… si piscina ar fi misto, sa ma balacesc eu singura acolo.

  3. Răspunde

    Un adevarat colt de rai!
    La piscina visez si eu…dar visez si sa ma mut intr-o casa in care sa nu fiu stresata de nimeni si sa stiu ca e a mea…clar visele mor rapid!
    Macar articole ca al tau sa ma tina in lumea viselor. 🙂

  4. Chiar si in locurile mici se pot face lucruri frumoase. Ai nevoie de putina imaginatie, timp liber si dorinta de a face un loc frumos.

  5. Răspunde

    De gradina se ocupa mama si asta implica multa munca asa ca momentan nu ma âbag la asta. Eu stau la bloc si am doar cateva ghivece in casa si gata

    • Barbalata Mirela
    • 14/03/2017
    Răspunde

    Off, ce mi-as dori sa locuiesc intr-o zi la casa. Din pacate sotul meu nu vrea. Nu ca am avea vreo sansa sa ne luam casa cu curte 😀 . Dar ma imaginez stand pe veranda, vara, cu o carte in mana 🙂

  6. Răspunde

    M-ai facut sa visez cu ochii deschisi cu articolul acesta ♥. Chiar daca am o pasiune pentru locuitul la bloc, visez totusi sa am si un petec mic de pamant, gen o casa mica mica de tot, o singura camera, o baie si o mini bucatarie. Si, cel mai important, o gradina frumoasa foc :D. Sa fie un fel de casa de vacanta, loc in care sa mergem in weekend sau chiar o perioada mai lunga de timp din an. Cand simt cu adevarat nevoia sa iau o pauza de la tot. Gradina… asta e chestia la care visez de mult timp. Sa plantez eu cu manutele mele tot felul de chestii <3

    • stoica claudia
    • 17/03/2017
    Răspunde

    Minunate ideiipoate o sa pun si eu cateva in practica .

  7. Răspunde

    Sfaturile tale sunt foarte potrivite cu bugetul obisnuit, mi-a placut faptul ca nu recomanzi lucruri care costa mii de euro , ci chestii utile care pot schimba spatiul mic din jurul unei case cu costuri minime. tare mi-ar placea sa am si eu o casura, dar, cum am vazut ca ai spus intr-un comentariu pe FB< pana la urma e bine ca am casa mea, e oricum mai mult decat au o gramada in jur. Eu si sotul meu visam sa vindem apartamentul si sa ne mutam, la batranete, intr=un sat de pe langa mare. O sa fim niste mosnegi romantici, nu? 🙂

    1. stii ca ne potrivim aici? Si mie mi-ar placea sa ma mut, la batranete, undeva la tara, dar nu departe de Bucuresti, sa am gradina si aer curat, dar sa am toate conditiile pe care le am acum.

    • Oana D.
    • 02/04/2017
    Răspunde

    Si eu m-am gandit la un perete vertical cu plante pe el. Dar e mai greu, ca stau la bloc si nu toata lumea vrea fel de fel de garduri vii, dimpotriva, am un vecin care in mod constant imi distruge gardutul viu dintre scara mea si a lui, pune la baza substante care omoara radacinile. Anul asta deja e pe jumatate uscat acel gardut…! Cand vezi asa, nici nu-ti vine sa mai faci ceva in jurul blocului….

    1. dar cu ce il deranjeaza verdeata? o fi alergic, saracul de el!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares