Pe Facebook se difuzează un serial cu arici

film cu arici

Viața mea nu e chiar interesantă și distractivă, dar mi-a dat Dumnezeu niște super prieteni pe Facebook. Ei se ocupă cu succes de treaba asta. Tot timpul văd statusuri și postări trăznite, de se întreabă mama de ce râd de nebună prin casă. Să le dea Dumnezeu sănătate că fără ei nu știu ce m-aș face!

Printre prietenii mei mai recenți se numără și Ioana Comentator Amator. Mi-a plăcut stilul ei de la primul interviu pe care l-am citit (are o serie de interviuri cu bloggeri). Este zurlie și haioasă, cum îmi place mie. De fapt, cred că oricine apreciază genul ăsta de oameni, care reușesc mereu să ne facă ne simțim bine. Îmi imaginez că are o groază de prieteni. Nu ar putea fi altfel. Dar, pe lângă prietenii umani, de câteva zile, Ioana are și un prieten necuvântător.

Vorba vine necuvântător, că vorbește toată ziua prin intermediul Ioanei. Femeie asta pare că știe exact ce e în mintea unui arici. De fiecare dată când îi văd postările despre Dolly (așa se cheamă aricica vedetă), un smile larg mi se așterne pe moacă. N-ai cum să nu zâmbești când Dolly prinde viață, prin intermediul tastaturii Ioanei, și ne povestește cum a explorat ea casa și cât de nefericită este când o lasă închisă în căsuța ei.

Cum să nu râzi de-a binelea, când Ioana redă cu acuratețe minutele petrecute în căutarea lui Dolly rătăcită prin casă. Te simți ca într-un thriller, zău așa. Stai cu sufletul la gură până în ultima clipă, când Dolly e găsită în punga cu talaș. Apoi ți se face brusc frică pentru arici, nu cumva să-l certe Ioana și să-i plesnească inima de supărare. Se apropie de el, îl prinde în mâinile ei mari (comparativ cu țepii mici ai lui Dolly) și… suspans. Oare are de gând să-l strângă de gât? Să-l bată? Îl ridică și o văd cum îl apropie de buzele ei. Doamne, Dumnezeule, doar nu are de gând să-l mănânce!? Pun mâinile la ochi și o aud pupându-l. Răsuflu ușurată.

Următorul episod e unul cu tentă puternic religioasă. Dolly, aproape deprimată, din cauza deciziei Ioanei de a o lăsa închisă în căsuța ei, fără cale de acces către pat și păturică, se roagă la Dumnezeul aricilor să facă o minune și să o ajute să iasă de acolo sau măcar să îi înmoaie sufletul Ioanei și să n-o mai lase și a doua zi acolo, izolată și pedepsită. Iată câtă durere este în sufletul ei aricesc – Doamne-Doamne?! Eşti? Sunt eu, aricica Dolly! Ştiu că eşti ocupat, da’ vreau să te rog să pui o vorbă bună bună pentru mine undeva, ştii tu unde… . M-a pedepsit. Sunt închisă în cutia aia oribilă şi nu ştiu de ce!

Oare există Dumnezeul aricilor? Ce credeți că s-a întâmplat cu Dolly în episodul de azi? 

Va trebui să o urmăriți pe Ioana pe Facebook ca să aflați. Sper să nu mă bată că am scris articolul ăsta, dar cred ca serialul ăsta cu arici va avea un succes nebun și nu voiam să ratez ocazia de a-l promova înaintea tuturor. Dramă, dragoste, acțiune, suspans… totul într-un singur film, noul serial Prison Break cu arici.

Ioana, trăiască ariciul tău, să nu te superi, da!?

Tags: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 09/02/2017
    Reply

    Mai facut curioasa si pe mine.

    • nicolae claudia
    • 09/02/2017
    Reply

    gata..voi urmari serialul, chiar m-ai facut curioasa

  1. Reply

    Ha, ha, voi vreti neaparat sa ma inveseliti! Intai Ioana cu postarile ei, apoi tu cu articolul in care imi amintesti cat ma distreaza aricica Dolly. :)))

    1. Pai numai Bruno sa vorbeasca prin postarile mamicii lui?

  2. Reply

    Suna extrem de interesant peripetiile Ioanei si ale aricicai Dolly :D. Mie imi plac de fel ideile traznite, cu atat mai mult cu cat e vorba de necuvantatoare. Ele vorbesc, totusi, dar nu pe limba noastra. Interesting, interesting, I have to admit.

    1. Asta zic si eu. Nu oricine are talent sa dea glas unui animalut.

  3. Reply

    Mai, acesta e unul din serialele mele preferate! Si bineinteles ca imi place mult de actrita principala Dolly… ii prevad o cariera de succes in aceasta noua lume. In mintea mea deja exista fel de fel de scenarii despre cum ar fi daca mi-as lua si eu un arici. In primul rand sotul meu ar rade de mine. Mi-ar spune ca nu am nevoie de un arici ci de un (c)arici. (Tipic) In al doilea rand, deja mi-l imaginez pe Horia fugarind ariciul prin casa. Acum… care pe care. :))) Iar curajosul Micky… ce sa zic de el? Cred ca nu ar mai iesi din cosulet. 😀
    Un Oscar ar merge cu siguranta si pentru cel mai fain regizor “Comentatorul Amator” Undercover… alias Ioana! Va pup! La cati draci am azi, chiar m-ati facut sa zambesc!

    • Spanoae Mihaela
    • 09/02/2017
    Reply

    Voi fi o fana înfocată al acestui serial! Felicitări si mult succes!!
    Semnat:mătușa lui Dolly’:))))😘😘😘

    1. sarut-mana, matusa lui Dolly!

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 09/02/2017
    Reply

    Super articolul,imi place mult!Voi urmari serialul,aricica e super draguta!

    • Aguritza
    • 09/02/2017
    Reply

    Mor, leșin… amândouă! 🙂 O să ajungă serialul ăsta mai ceva ca Tânăr și Neliniștit!

    1. Adica la fel de lung? Traieste ariciul asa mult?

  4. Reply

    Filmul cu pricina il urmaresc si eu. Haha.. Nu cred ca m-am mai uitat asa la fiecare episod al unui serial, de pe cand era moda telenovelelor.

    1. pai si asta poate devine telenovela 😛

    • Barbalata Mirela
    • 09/02/2017
    Reply

    M-ai facut curioasa 🙂

  5. Dragelor (parcă n-am zărit niciun bărbat pe-aci) vă mulțumesc pentru íinteres. Eu nu am niciun merit, aricica Dolly face toată treaba. Şi o face atât de bine că… îmi pune tastatura la treabă. Cristina, mulțumesc! 💖

    1. Eu va multumesc :*.

    • ghelbere elena
    • 10/02/2017
    Reply

    Am citit si eu acum cateva postari cu aricica Dolly. Ai dreptate, citind simti ca viata este mai frumoasa.

  6. Reply

    Ariciul e super haios dar in combinatie cu comentariile ei… :))) mori de ras. :p si eu ii urmaresc

    1. ma bucur ca suntem toti acolo pe frecventa.

    • Tatiana Sorina
    • 11/02/2017
    Reply

    Super tare,am avut si eu un arici in casa,era mic cat un cartof . A crescut mare si frumos dar facea numai traznai si ne intepa toata ziua.

    1. asta ma intreb si eu, cum e sa pupi un arici infoiat.

    • stoica claudia
    • 11/02/2017
    Reply

    Iam dat cerere ,ce dragalas e !!

  7. :)))) serios ca ai facut posterul ala? e prea fain! zi de zi rad de ioana cand vad poze cu aricica. adevarul e ca e haioasa foc!

    1. macar atata lucru merita si Dolly.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 share