Ce se schimbă când simți că pierzi pe cineva?

Apreciem lucrurile cu adevărat abia atunci când nu le mai avem. Nu sunt doar vorbe. Mi s-a dovedit că asta este dureroasa realitate. Uneori m-am plâns (în timpul facultății) că nu aveam un telefon mai arătos (ca restul colegelor mele) și nu ieșeam în oraș la fel de des. Mai târziu aveam să realizez cât de fericită fusesem și nu apreciasem darul primit de la Dumnezeu, de a putea merge la facultate, de a nu fi fost nevoită să merg într-un cărucior cu rotile sau de a  fi avut-o pe mama să mă susțină.

Același lucru l-am simțit atunci când am pierdut-o pe mătușa tatălui meu, cea căreia obișnuisem să îi spun mamaie. Nu era modestă, era săracă pe bune, dar muncitoare și blândă. Mergeam la țară și, când o întrebam ce mai face, nu spunea niciodată că o doare ceva pentru că, la cei 70 de ani, era prea mult să mai meargă la sapă. Tot timpul era cu zâmbetul pe buze și punea durerile de picioare pe seama serilor petrecute la discotecă (e lesne de înțeles că nu mergea acolo niciodată, doar că voia să fim un zâmbet și să nu ne împovăreze sufletul cu durerile ei). Influențată de opiniile altor rude de-ale noastre, în ultimii ani ai vieții ei, m-am îndepărtat de mamaie Stana. Apoi ea a murit. Abia în clipa în care am pierdut-o, am putut să-i spun din nou mamaie. Din instinct. Fără nici un efort. Și acum mă doare pierderea ei. Merg la țară, trec pe lângă căsuța ei, care stă să cadă, și-aș vrea să-mi iasă în întâmpinare din nou ca să pot să-mi cer iertare pentru că am fost proastă. N-o să mai vină niciodată.

Acum un an, aveam certuri mari cu mama. Noi suntem firi diferite (eu foarte sensibilă, ea foarte rece) și nu ne-am înțeles niciodată. I-am reproșat întotdeauna că nu este prietena aceea cum erau mamele altor fete. I-am reproșat, când eram mai mică, că nu aveam blugi și geacă după ultima modă.  Tot timpul se impune prin țipete și vrea ca totul să fie ca ea. Aveam zile când o uram. Până când mi-a mers la operația pentru proteza de șold. Știam că are probleme cu diabetul, mă temeam să nu o pierd  și plângeam rugându-mă să nu o doară prea tare, să nu sufere, să fie totul bine, să vină repede acasă și să țipe din nou la mine.

Acum e rândul bunicii. Nici ei nu i-am mai zis mamaie de vreun an.  Parcă mă durea gura. Mă săturasem de drumuri la țară, de căutat medicamentele de pe rețetă, de multe alte lucruri. Am adus-o la spital crezând că un banal reumatism o chinuie. N-a fost așa. De 2 zile, mamaie nu mai are un picior. De 2 zile a redevenit mamaie. Și e atât de simplu să îi spun așa acum, e atât de simplu să o iau în brațe și s-o încurajez! Nu pot să-mi dau seama ce mi-a împietrit inima până acum, de mi-a fost mai simplu să întreb ce face cea bătrână sau să-i vorbesc cu ce faci, bre în loc de ce faci, mamaie.

Teama că vom pierde oamenii dragi ne schimbă. Nu știu de ce și nu știu nici cum. Dacă aș ști cum, aș face o magie pentru ca voi toți să vă deschideți sufletele spre oamenii pe care îi iubiți și cărora ați renunțat să le mai arătați asta. Sentimentul ăsta, al pierderii, oare e singurul capabil să spargă gheața așternută peste sufletele noastre? De ce ne simțim prea mari să mai spunem mamaie sau mami? De ce ne simțim vulnerabili atunci când dăm frâu liber sentimentelor?

Nu știu ce-ați înțeles din articolul ăsta. L-am scris pe nerăsuflate, fix așa cum mi s-au înșiruit ideile. N-am stat să-l gândesc, am scris ce-am simțit. Luați-o ca pe o scrisoare a mea pentru toți cei pe care i-am dezamăgit cu nepăsarea mea, ca pe o spovedanie publică, în care mă căiesc pentru tot ce-am avut și n-am știut să prețuiesc, luați-o cum vreți voi, numai să pricepeți ceva din asta. Arătați-vă dragostea pentru părinți azi! Sunați-vă bunicii chiar acum! Prețuiți fiecare lucru pe care îl aveți și vorbiți-le celor dragi, de fiecare dată, ca și cum aceea ar putea fi ultima dată când îi mai vedeți. Credeți-mă pe cuvânt că regretele sunt oribile și total inutile!

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Daniela
    • 06/01/2017
    Reply

    Asa e întotdeauna, apreciem lucrul ,omul,valoarea numai atunci când le pierdem.Ma regăsesc în povestea ta,aceeași mama rece, lucruri pe care le-am dus lipsa dar bunica nu mai e și ii duc lipsa și dorul.Sa apreciem ce ne-a dat Dumnezeu și sa le cunoaștem valoarea.Zi frumoasa și linisteaua în suflet.

    • ghelbere elena
    • 06/01/2017
    Reply

    Doamne, ce ma doare sufletul dupa ce am citit randurile tale. Cat adevar! Nu inteleg de ce ne este greu sa spunem “te iubesc” persoanelor dragi. E atat de simplu!

    • nicolae claudia
    • 06/01/2017
    Reply

    multa sanatate ii doresc bunicii tale..stiu prin ce treci, pentru ca si bunica mea e grav bolnava, ca zilele ii sunt numarate..:(

  1. Reply

    Draga Cristina, din ce am simtit si perceput eu, marea majoritate a oamenilor nu dau importanta parintilor, copiilor, prietenilor. Serviciul si stresul zilnic ne fac sa uitam de cei apropiati. Doar dupa ce pierdem fiinte dragi noua, ne pare rau si ne gandim ca nu le-am acordat atentia cuvenita. Si…atunci cand te imbolnavesti de vreo boala grea, incepi sa vezi viata altfel, sa fii atent cu cei dragi si apropiati tie, sa observi ce frumoasa este natura, cum infloresc copacii sau cum ingalbenesc frunzele, incepi sa mergi la biserica, sa devii mai bun in ganduri si in comportament. Concluzia mea este ca trebuie sa fim mai buni, sa ajutam pe cei care au nevoie de noi, sa spunem o vorba buna celor din jurul nostru, sa zambim mai mult si sa facem fapte bune…atat cat putem si vreau sa zic ca….putem. Nimic nu luam cu noi cand trecem la cele vesnice. Trebuie sa lasam in urma noastra cuvinte bune, blande, venite din suflet.

  2. Reply

    Of.. stiu ce zic, eu tocmai am pierdut pe cineva 🙁 . Nici la mine anul nu a inceput ok..
    Trebuie sa ne bucuram de parinti si mai ales sa ii bucuram pe ei. Sa fim alaturi de cei dragi si de toti pe care ii iubib, caci intr-o clipa sa poate schimaba totul.
    Multa sanatate si recuperare grabnica lui mamaie.

  3. Reply

    Ai reusit sa ma faci sa plang cu aceste randuri Cristina. Asta e cruda realitate. 🙁
    Doar cine trece prin anumite greutati intelege. Iti sunt alaturi sa stii!
    Noi oamenii avem tendinta sa ne certam cu cei dragi si sa pastram supararea in inima ani la rand. Dar iertarea ne elibereaza. Stiu ca e greu.Cateodata parca simt ca in aer pluteste ceva de ne face irascibili si uitam de principii si de tot ce e frumos vazand doar partea negativa a lucrurilor. Imbratiseaz-o pe mamaia ta cat mai des, spue-i ca o iubesti. La fel si mamei tale. Viata ne schimba…

  4. Reply

    Multa sanatate tie si celor apropiati! Am trecut cu bine peste multe lucruri nasoale pana acum, dar singura faza care ma panicheaza cu totul este pierderelea lui taica-miu, a surorilor mele sau a matusii mele. Chiar acum stau cu emotii maxime ca acum i se face o procedura la inima matusii mele, dupa ce ieri i s-a oprit si au resuscitat-o. Ieri cand comemoram moartea bunicii mele. Ieri m-am pus pe plans isteric in baia de la serviciu, dupa care mi-am adunat fortele, am continuat ziua. La finalul zilei, am facut un brownie cu zmeura cu toata veselia pe care o avea mamaie atunci cand gatea si l-am impartit in amintirea ei. Sunt sigura ca l-ar fi adorat 😀

  5. Reply

    asa facem cam in orice situatie. cand ramanem fara ceva sau fara cineva, abia atunci constientizam importanta sa pentru noi. asa se intampla mereu. si asta pentru ca suntem prinsi de diverse probleme cotidiene si nu consideram ca oamenii de langa noi sunt la fel de importanti. pacat! de multe ori patim asa, ne trezim fara un om atat de important, cu care nu am mai vorbit de ceva timp, si ne doare atat de tare, incat simtim ca nu vom mai putea recupera niciodata partea aia de suflet care era a lui…. timpul nu vindeca, ci timpul te face sa uiti, e singura alinare. te iei din nou cu problemele de zi cu zi si, din pacate, uiti din nou de oameni…

    • Tatiana Sorina
    • 06/01/2017
    Reply

    Așa este draga mea,eu am avut cea mai buna mama din lume dar s-a dus prea repede,au trecut deja 8 ani,sunt zile care îmi vine să strig..să urlu, poate poate ma aude.De 8 ani merg în fiecare Duminică la ea la cimitir,dar degeaba,văd doar o cruce și minunatele flori sădite de mine,atât. Fericiți sunt cei care au o mama,buna….rea,cum este,este mama ta,a mea a fost cea mai buna mama din lume și degeaba,dacă nu o mai am. 🙁

  6. Reply

    Of, imi pare tare rau pentru mamaia ta! Am patit exact acelasi lucru cu bunica, numai ca am reinceput sa ii spun maia cand era deja paralizata si nu imi putea raspunde. Dar ma strangea de mana, bucuroasa, si lacrima… 🙁

    • Valeria Chertes
    • 06/01/2017
    Reply

    Multa sanatate bunicii tale, asa este ai scris foarte bine in articol.

    • Barbalata Mirela
    • 06/01/2017
    Reply

    Offf, Cristina mi-au dat lacrimile. Emotionant. Eu nu mai am bunici de mult timp. Pe parinti ii sun mereu chiar daca ma supar pe ei. Eu am fost mai diferita, mi-am exprimat sentimentele, am avut curaj sa spun te iubesc. Si acum o fac chiar daca nu primesc inapoi. Dar pentru asta il am pe scumpul meu sot.
    Pe parinti am invatat sa ii accept asa cum sunt si sa ii iubesc. Sunt prea batrani si bolnavi si maine ii pot pierde.
    Doare Cristina dar mergi inainte. Fruntea sus. Este o calitate sa recunosti cand gresesti sau cand ceva nu a fost facut cum trebuie. Schimba daca poti.
    Sanatate tuturor!

  7. Reply

    Imi e greu si acum sa ma desprind din comoditatile mele; n-as putea sa iți spun cate greseli am facut numai in anul care a trecut vizavi de disponibilitatea fata de altii și tare putina pentru cei dragi. Apoi, ne speriem ca ramanem si mai putini decat suntem, mai singuri și fara rost. Atat de frumos și emotionant ai relatat totul, incat mi-e dor de toti ai mei și i-as dori bine. La fel și pe tine, pe ai tai. Sanatate!

  8. Reply

    Am plans Cristino, ca asa sunt eu mai smiorcaita, mai sensibiloasa si m-am regasit in relatia ta cu mama ta in proportie de 99 % I-am reprosat si inca o mai fac ca ar fi vinovata de toate suferintele mele, de toate handicapurile mele dar o iubesc. Imi dau seama ca viata mea se poate schimba intr-o fractiune de secunda fiindca are 78 de ani iar eu nu mi vad viata fara ea. Gata, ca mi-au ajuns lacrimile pe gat. Poate doar sa imi imaginezi ce simti in legatura cu bunica ta. 😞

  9. Reply

    Sanatate multa mamaii. Dupa moartea varului meu, m-a impietrit frica. Frica ca voi mai suferi inca o data atat de mult cum am suferit cand a murit.

  10. Cata dreptate ai Cris! Si eu am avut conflicte mai mici sau mai mari cu rudele, dar atunci cand patesc ceva imi dau seama ca nu vreau sa li se intample nimic si ca prefer sa ne certam toata ziua decat sa nu o mai facem deloc. Cred ca orgoliul e cel care ne face sa ne purtam asa si apoi ne umple de regrete, dar oameni suntem cu totii si atata timp cat suntem in viata putem repara orice greseala.

  11. Reply

    Am citit randurile tale pe nerasuflate…exact cum le-ai scris. Eu nu mai am nici un bunic…nici o bunica, si merg in casa lor si ma astept totusi sa apara, sa ma imbratiseze cum o faceau odata…chiar daca uneori eu ii repezeam. Nu stiu de ce noua ne sta in fire sa ii respingem pe cei dragi, dar ne lipsesc cand nu ii mai avem…Asa suntem noi, oamenii…Sanatate multa, bunicii tale. Si bucura-te de ea cat inca o mai ai!

  12. Reply

    Suflet cald si bun… cate greseli din astea am si eu!!

  13. Reply

    A fost bunica la 49 de ani, apoi bunicul la 53 si apoi tata la 39 de ani. Cu fiecare deces am inteles tot mai mult ca ne ducem si ca nu putem face nimic in privinta asta. Cu fiecare suflet care s-a stins am inteles ca suntem neputinciosi in fata mortii si ca singurul lucru pe care-l putem face este sa mergem mai departe. Ei sunt intr-un loc mai bun si ultimul lucru pe care si-l doresc pentru noi e sa ne vada zdrobiti de lipsa lor. Am inteles, poate prea devreme, ca moartea e o parte naturala a vietii.
    Durerile de pe pamant sunt greu de dus. Durerile din cer nu cred ca se resimt in vreun fel.
    Cred ca toate intamplarile m-au facut sa fiu si rece intr-un fel. Nu mai vad trecerea in nefiinta ca pe ceva rau. Ci doar ca pe ceva firesc.

  14. Reply

    Este trist sa pierzi pe cineva drag sau apropiat si sentimentul de vina apare oricum. Chiar daca ai fost putin indiferent sau putin mai nepasator din cauza prorpiei vieti.
    Sentimentul de vina apare oricum. Te simti vinovat ca nu ai acorat o atentie suficient de mare persoanelor dragi.
    Mi-am pierdut toti bunicii pana la 10 ani. Aproape ca nu imi amintesc cum este sa ii ai. Stiu ce simti si te inteleg perfect. Important este sa ii pretuim pe cei care-i mai avem aproape! Te pup

  15. Reply

    Te îmbrățișeze, Cristina! Toate fac parte din viața si toți ducem regretele noastre…mie-mi pare rău ca nu i-am vizitat mai des pe bunicii mei când stiam care era deznodământul…. eram departe si mers in weekenduri, dar puteam sa-mi iau zile libere si sa stau mai mult cu ei.
    Multa sanatate bunicii tale!

  16. Reply

    Ai dreptate, Cristina. De cand a murit tata, in fiecare zi imi vizitez mama si o iau in brate. Incerc sa o ascult cat mai mult, sa ii duc cate ceva, un lucru care i place ( de exemplu un capuccino facut de mine sau o bucatica de ciocolata) si incerc sa imi petrec cu ea sarbatorile, zilele importante. Imi dau seama ca va veni o vreme in care nu o voi mai avea. Cand tata traia nu ma gandeam la lucrurile astea, dar de cand l-am pierdut pe el am inteles ce crud suna cuvantul ” niciodata”.

    • dumittrescu raluca
    • 09/01/2017
    Reply

    cata dreptate ai ,dupa ce pierdem pe cineva ne dam seama cat de usor era sa spun vorbe frumoase .in simplu te iubesc sau multe alte lucruri pe care puteai sa le faci cu usurinta ,mie imi este foarte dor de bunica mea ,eram copila dar acum imi dau seama cata nevoie aveam de ea cat mi-ar fi placut sa ma vada maritat si cu copil ,sa o resfete pe fitita mea asa cum ma rasfata pe mine ,era saraca dar curata la suflet si la minte ,dragastoasa si calma ,blanda ,imi este tare dor de ea

    1. sigur va urmareste de acolo de unde este acum :*

    • stoica claudia
    • 11/01/2017
    Reply

    Asa e ,multa sanatate familiei tale.

    1. Multumesc, la fel, Claudia.

    • Mariana Hacman
    • 16/01/2017
    Reply

    Mi au dat lacrimile citiind acest articol emotionant.
    .Pentru ca stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag te inteleg perfect! Asa ca e timpul sa lasam orgoliile la o parte si sa ne bucuram de clipele petrecute in compania celor dragi.

    1. E greu cata vreme nu simti tu insati ca esti pe cale sa piezi acea persoana…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

52 shares