Ați văzut reclama cu mucul?

reclama TV

Eu nu-s printre cei care detestă reclamele din tot sufletul. Chiar mă uit la ele, câteodată, și am unele care îmi plac destul de mult. Respect pentru oamenii capabili să scoată idei de reclame care să surprindă în mod plăcut! Dar mai sunt și unele reclame care, nu doar că nu-mi plac, ci mă dezgustă de-a binelea. Nu pricep cum de un producător poate accepta să se promovez prin intermediul lor.

Vă mai povesteam eu, în trecut, despre o reclamă la absorbante, în care una dintre protagoniste se ridică de pe WC și iese pe hol, cu chiloții (respectiv absorbantul) în vine, în veverița goală, bucuroasă că a câștigat nu știu ce.

Zilele trecute, am dat peste o nouă reclamă penibilă. Se difuzează pe TV. Promovează un produs pentru cei cu nasul înfundat din cauza secrețiilor care nu vor să-i părăsească. Bine, fie, îi dau și numele. Este vorba despre Mucocontrol. Să-mi fie cu iertare dacă nu i-am scris bine numele și am ratat vreo cratimă!

În reclamă apare un nene care nu poate respira. Tot în reclamă apar și mucii personalizați. Cum arată un muc? Din toate reprezentările grafice ale satanei, mie mi se pare că cele două personaje seamănă izbitor de mult. Atâta că Dl. Muc e ceva mai verde și nu pare a avea coarne. În rest, parcă ar fi frați gemeni.

Ca și geamănul lui, și Dl. Muc se ține scai de om. De fapt, îi stă chiar în cârcă. S-a prins de gâtul bietului om răcit și amenință să-l sufoce. Omul abia se mai târăște sub povara mucului. Adică aia suntem noi atunci când suntem răciți și înfundați. De-asta ne vine greu să ne și mișcăm în perioada aia, pentru că demonul vâscos atârnă greu. Este o arătare absolut scârboasă, la propriu. În final, tipul pune mâna pe cutia cu medicamentul minune, înghite o pastilă-două și, în secunda doi,reclama TV Dl. Muc se desprinde din spinarea lui și dispare.

Dacă n-ați văzut reclama, chiar îmi pare rău că nu vă pot ajuta cu un video cu ea, dar nu am găsit pe nicăieri nici măcar o mostră. Poate o să aveți ocazia să o prindeți curând pe TV. Cred că e abia lansată, deci aveți tot timpul din lume. Dacă ați apucat să vă delectați deja privirea cu minunata reclamă, îmi puteți spune ce părere v-a făcut și dacă ați cumpăra vreodată un produs pe care oamenii aleg să-l promoveze printr-o idee ca asta? Poate sunt eu bolnavă mi se pare mie de prost gust.

Etichete: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Daniela
    • 26/01/2017
    Răspunde

    Reclame de prost gust,în special la medicamene, care le luam după „ureche” și ne face mai mult rău decât bine.Nu zmeura văzut reclama dar din spusele tale e penibila…oare CNA a vazut-o sau ia dat acordul?

  1. Răspunde

    Unele sunt scarboase, altele denota pur si simplu prostie.
    Si eu m-am intrebat de nu stiu cate ori cum de se permite difuzarea lor.

    • dumittrescu raluca
    • 26/01/2017
    Răspunde

    MULTE DE PROST GUST ATAT LA TELEVIZOR CAT SI LA RADIO ,TE DOARE CAPUL DE CE PROSTII DEBITEAZA UNII CHIAR NU SI-OR DA SEAMA CA SUNT PENIBILE

    • Dogaru Amalia Simona
    • 26/01/2017
    Răspunde

    Am văzut-o si noi , toată familia, suntem oripilați dea dreptul, oamenii ăia sunt inconștienți, fetița mea a venit la mine să-mi spună că îi este frică. Celor care vor să facă ceva bun li se pun bețe în roate iar ăstora nu le face nimeni nimic, mă dezgustă ideile unora, nu știu cum naiba ajung unde ajung cretinii ăia ! 🙁

      • Ecaterina islik
      • 17/02/2017
      Răspunde

      Haideti sa facem reclamatii pe site-ul CNA, asa ceva este inadmisibil pentru o tara intreaga…copiii nostrii nu sunt obligati sa vada asa ceva oripilant,dar si noi la fel…uniti salvam!!!!

      1. eu am facut deja, dar nu cred ca se uita cineva la ele.

    • ghelbere elena
    • 26/01/2017
    Răspunde

    Fac parte din categoria celor care nu suporta reclamele. Nu a vazut-o, nu o pot comenta.

    • Valeria Chertes
    • 26/01/2017
    Răspunde

    Intradevar cea mai scarboasa reclama care am putut sa o vad vreodata.

    • nicolae claudia
    • 26/01/2017
    Răspunde

    scarbos..nu stiu reclama, nici asta nici cea cu reclama la absorbante. ( mai bine )

  2. Răspunde

    Am vazut si eu cateva reclame super naspa gandite…pe astea doua nu le-am vazut, dar se pare ca nu am pierdut nimic 😛

    • Teodora
    • 26/01/2017
    Răspunde

    Noroc ca nu ma uit la televizor. Tin minte ca am citit pe alt blog despre o reclama si apoi chiar am cautat-o pentru ca nu imi venea sa cred ca in ea este vorba despre simfonia funduletelor :)))) Acum cred ca sunt mai linistita fara sa fac cunostinta cu domnul Muc.

    • Mara
    • 26/01/2017
    Răspunde

    N-am vazut asa ceva dar descrierea ta imi aminteste de o alta reclama scarboasa, promova detergent pentru vasul de wc…
    IGNOR total reclamele care promoveaza medicamente sau suplimente alimentare pentru ca, in opinia mea, acestea ar trebui interzise!

    • Daniela
    • 26/01/2017
    Răspunde

    P-asta n-am vazut-o. Avem tot timpul din lume. Sunt atatea posturi ca e imposibil sa n-o prinzi macar pe unu’. O alta reclama dezgustatoare si lipsita de bun simt consider ca e si cea care face aluzie la ”gazele de esapament”, acel remediu contra flatulentei – medicamentul numit CARBOCIT. Vai mie cand o vad. Fuge si bietul caine de langa stapanul sau de pe fotoliu 🙂

  3. Răspunde

    Am ratat reclama cu mucul. Ce-i drept, mi-ai stârnit curiozitatea si abia astept sa-l văd pe Domnul Muc

  4. Răspunde

    noroc ca nu am tv. Vezi de ce prostii ma scapa?
    Dar de cate ori ma duc la socrii (au 3 tv-uri si merg toate) am impresia ca ma doare capul, ca am hemoroizi, ca am nevoie de tigari sau de o asigurare la nu stiu ce banca etc. 😀 .

    In rest, ma oftic de mor: acum juma de an au votat lege sa nu mai dea reclame la medicamente la televizor. A 2a zi un parlamentar a retras legea!!!! sa o mai studieze nitzel. Asta ca sa vedeti cat de puternica este presiunea farmaceuticelor (si cine mai are rabdare, pe wiki sunt cifrele de afaceri, salariile medii ale celor din vanzari etc)

    1. Răspunde

      Nenumarate reclame la medicamente!! Iti dai seama ca asa se induce subliminal ideea ca esti bolnav? Mi se pare atat de periculos ce se intampla la televizor, incat demult nu ma mai uit, Pentru emisiunile care ma intereseaza pe mine, exista voyo si uite asa sar faza cu publicitatea 😀

  5. Răspunde

    Nu am vazut reclama, dar acum sigur am sa urmaresc pana o prind, ca m-ai facut curioasa.
    Din ce am citit eu si o reclama care impresioneaza la modul negativ are efect, in sensul ca oamenii o tin minte si produsul se fixeaza in mintea consumatorului si ajunge sa se vanda mai bine. In plus, la un anumit nivel de educatie e posibil sa amuze.

  6. Răspunde

    Daaa.. incepand de la barzoi pana la strigoi, reclamele de astazi par sa doreasca indepartarea oricarui posibil client de la produsele lor. Nu imi plac deloc. Stii, timpurile acelea cand circula o gluma cu romanii care au inceput sa se uite la filme straine si stateau in fata televizorului doar in pauza de reclame, in rest isi vedeau de treaba? … Nu cred ca se mai intorc acele vremuri, prea s-a comercializat si „agresivizat” totul…

    • Tatiana Sorina
    • 27/01/2017
    Răspunde

    Ce tare !Nu am vazut reclama,am sa urmaresc! :)))

  7. Răspunde

    Hai ca m-ai facut sa zambesc de dimineata. Mai bine zis sa rad cu gura pana la urechi :))))
    Citind articolul tau as zice ca reclama e nostima :))))
    Dar… noroc ca nu prea ma uit la televizor ca sigur as fi gandit la fel ca tine. Asa o sa raman cu o impresie buna …. despre ea si nu imi mai doresc sa o vad.
    M-ai convins. Cumpar produsul :)))))

    • victorita
    • 27/01/2017
    Răspunde

    Lesin! Nu am vazut reclama cu mucul. Trebuie să o vadă si băiatl meu, el are probleme cu mucii. Hahahahaha Poate așa suflă si el nasul mai des, nu îi mai ține la ”conservat pentru iarnă”. hahahahaha

    • Delia
    • 27/01/2017
    Răspunde

    :))) pentru mine reclama-soc ramane cea cu vaginul ”nu stiu ce sa intampla cu vaginul meu” : https://www.youtube.com/watch?v=6qVbNDGkk4M

    • Hacman Mariana
    • 27/01/2017
    Răspunde

    Doamne fereste,cate prostii mai scot astia)))si culmea e ca le si promoveaza)))intradevar este destul de dezgustatoare acea reclama…

  8. UN coleg de generala fusese in SUA. Asta prin 99-2000. Cand s-a intors, ne-a povestit amuzat de o reclama pe care o vazuse acolo. Fusese repede interzisa, dar apucase sa ruleze.

    Cica unul isi scotea mucii intr-o intersectie. Efectiv si-i scotea din nas, ii intinea pe masina lui, se juca cu bilute, isi sufla iar. Un alt tip era in masina si vedea totul in ceata. Si vine apoi indemnul: „daca tot vezi asta in fiecare zi, macar sa vezi clar”. Reclama era, deci, la ochelari (optica medicala). Daca nu ma insel, era chiar Optinova, care abia venise si la noi.

    De atunci astept cu nerabdare o reclama cu muci si pe la noi =))

    • Lamiita Petre
    • 27/01/2017
    Răspunde

    Imi placeau reclamele alea la absorbante, pe vremea cand priveam cu tatal meu la acelasi televizor. Si pe el il simteam stanjenit si eu ma simteam tare aiurea. Pe asta cu mucul nu am vazut-o ? . Ma scarbeste aia cu microbii de la toaleta. Cat e impecabila ar fi o toaleta, cred ca si noua daca e sa o cumpar, ideea de a-mi apropia capul de vasul ei…. ma ingretoseaza.

    • stoica claudia
    • 27/01/2017
    Răspunde

    Nu am vazut reclama ,nu prea ma uit la ele

    • Barbalata Mirela
    • 28/01/2017
    Răspunde

    Nu stiu reclama. Nu prea ma uit sau, mai degraba, nu le dau importanta. Putine reclame mi-*au atras atentia in sensul bun. Majoritatea niste porcarii 🙁

  9. :))) n-am vazut-o, eu daca nu ma uit la Tv, reclame prind doar pe YT.

  10. Răspunde

    Asta mi-a adus aminte de reclama la laxative pe care am vazut-o mai demult si m-a facut sa ma intreb ce o fi fost in capul lor cand au conceput-o? Muci? :))

    • MiriMirry
    • 09/02/2017
    Răspunde

    Adevarat!!! Chiar o porcărie de reclama!!! Cei care „gandesc” aceste reclame nu au in seama faptul ca se uită si copii??? Sa se faca o petiții online pentru a se scoate reclama de pe posturi

    1. nu cred ca se va intampla asta… Inca il vad pe Muc zilnic.

    • Sorina
    • 18/02/2017
    Răspunde

    Si Eu am facut reclamatie la CNA.e foarte dezgustataoare.?

    1. sper sa tina cineva cont de ea.

    • Marlen
    • 18/02/2017
    Răspunde

    O reclama oribila, chiar m-am intrebat de cand am vazut-o cum de CNA-ul nu se sesizeaza.

    1. N-am nici cea mai vaga idee. Si sunt sigura ca sunt sesizari de la public.

    • ghelbere elena
    • 12/04/2017
    Răspunde

    Cand vad reclame prefer sa mut postul TV sau sa-mi fac de lucru.

    • nicolae claudia
    • 13/04/2017
    Răspunde

    nu am vazut reclama..in ultimul timp ma uit prea putin la tv..dar din descrierea ta, e chiar penibila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares