De ce am decis ca premiile lunare să fie surpriză

Cui nu-i plac premiile? Nouă sigur ne plac. Eu nu fac parte din categoria bloggerilor care condamnă concursomanii. Nu am cum. Eu însămi sunt o pasionată de concursuri. Prin urmare, concursurile de pe acest blog vor continua, dragii mei, și în lunile următoare. Singura schimbare este aceea că, la fel ca în luna octombrie, și de acum încolo, premiile nu vor mai fi dezvăluite la începutul lunii, ci la finalul ei, chiar înainte de anunțarea câștigătorilor. De ce am luat această decizie?

Nu pentru că mi-ar fi rușine cu premiile oferite, nu pentru că ele vor avea o valoare mai mică, decât până acum, sau pentru că vor fi mai puține, ci pentru că aceste premii au apărut ca dorință de a-i recompensa pe cei care lasă un comentariu sau dau un share pentru că așa vor ei, nu pentru că luptă pentru premiile în sine neapărat. Au fost luni în care am avut parte de un fel de hărțuire, dacă îi pot spune așa, din cauza afișării premiilor.

Când am avut de oferit o geantă sau o lenjerie, au apărut din senin participanți noi și nu, nu asta era deranjant, ci faptul că primeam mesaje zilnic cu linkul articolului la care comentaseră pentru a se asigura ei că eu mi-am notat că și-au făcut norma în ziua respectivă. Culmea este că unii au și câștigat și apoi au dispărut total. Nu mă aștept ca pentru un premiu să rămână cineva în veci pe blog, dar cred că înțelegeți și voi că nu pot fi de acord nici cu implicarea 1000% în lunile în care le plac premiile și atenție 0, când tot ce-mi permit să ofer sunt cosmetice.

Așa cum au demonstrat-o extragerile filmate până acum, au fost luni în care au fost extrase persoane care aveau doar 2 comentarii pe toată luna, deși erau altele care acumulaseră zeci de comentarii. Nu fac diferențe și nici nu vreau să merg pe jurizare pentru că asta este cea mai subiectivă modalitate de desemnare a unui câștigător și nu sunt dispusă să-mi asum încă această responsabilitate. Prefer să las totul la mâna destinului și cred că faptul că premiile vor fi surpriză mă va proteja de apariția și dispariția tipului de cititor descris mai sus.

Nu vreau ca acest concurs (nu știu dacă îl pot numi așa) să devină motiv de stres, să simtă cineva o povară de a comenta zilnic.

Sper să nu vă supere decizia mea de nu mai anunța premiile la începutul lunii. Este doar o măsură menită să apere interesele mele dar și pe ale celor care își fac timp să treacă pe acest blog de 5, 10 sau 20 de ori, în fiecare lună, indiferent de premiile puse în joc, în fața celor care vânează doar anumite premii.

Dacă nu vă place abordarea mea, pot doar să-mi cer scuze pentru că v-am supărat și să accept decizia voastră de a vă îndepărta de mine. Celorlalți vă mulțumesc pentru că nu m-ați abandonat.

Etichete: , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • stoica claudia
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Ai mare dreptate Cristina eu te urmaresc aproape zilnic ,si e mai bine asa cum zici tu ,mie imi plac suprizele .O sa te urmaresc mereu pentru ca mie imi place ce postezi ,avem ce invata ,sunt multe sfaturi utile ,eu te urmaresc indiferent ca castig sau nu ,dar sunt chiar uimita ca am castigat multe premii la tine ,esti o fata deosebita si mereu ne uimesti cu suprize .Iti doresc succes in continuare ,multa sanatate si tot cea ce iti doresti sa ti se indeplineasca.

    1. Răspunde

      Multumesc pentru urari. Sa fim sanatosi cu totii!

    • Nicolae Claudia
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Cand am inceput eu sa comentez pe blogul tau, m-a atras doar subiectele, nici nu stiu daca stiam ca iti rasplatesti fanii. Apoi incet incet am inceput sa te cunosc, si sa imi placi ca om si felul in care scrii. Tu stii ca sunt o persoana sincera si directa si nu fabulez cu nimic. Chiar daca nu ai rasplati fanii cu mici cadouri, eu tot voi comenta.

    1. Răspunde

      Multumesc. Stii, la inceput, chiar imi doream multe multe comentarii. Pa masura ce numarul lor a crescut, am vazut ca nu pot raspunde tuturor si am inceput sa ma simt prost. Parca nu mi le mai doresc atat de mult, de teama sa nu dezamagesc.

    • Elena Leonte
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Cristina, nu este motiv de suparare! Cine o face, o face din placere. Eu de cand sunt pe pagina ta, nu am castigat nici-un concurs! Cred ca ar trebui sa-ti pun si eu link-ul de fiecare data cand comentez! Mi se pare o prostie, daca comentezi ceva o faci din placere sau poate ca-ti place subiectul. De multe ori am fost captata de subiectele de pe blog-uri! Nu am comentat pentru premiu sau sa fiu vazuta printre primii! Am facut-o si o sa o fac din placere. Cui nu-i plac cadourile? Ce satisfactie mai au ele daca sunt afisate de la inceput? Mie imi place astfel de surprize. Indiferent de consistenta lor eu una te indragesc si atat timp cat pot sa-ti comentez un articol, sa-ti dau un like sau pur si simplu un share, o voi face cu mare placere. Multe mi-au ramas in minte, m-au amuzat si cred ca asta este esenta in cele dim urma! Week-end minunat alaturi de cei dragi.

    1. Răspunde

      Stiu ca mai scriu si prostii dar, daca ati gasit si cateva informatii utile, eu ma bucur. Multumesc de urare. Duminica placuta si iti tin pumnii si tie la trageri.

    • Aida Dolce
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Cred ca am ceva timp de cand te urmaresc.Ce-i drept,uneori sunt cititoare pasiva.Am castigat pe pagina ta si raman cu tine si pt ca iti sunt recunoascatoare si pt ca esti cea mai „normala” bloger ita 🙂 te imbratisez si Succes in tot ce ti ai propus!

    1. Răspunde

      Normala? Depinde din ce punct de vedere vorbim. Nici macar nu imi place cuvantul asta bloggerita. Sunt doar o persoana careia ii place sa scrie pe blog. Multumesc pentru urare. NUmai bine iti doresc!

    • Tatiana Sorina
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Te urmaresc cu drag,imi face placere sa iti citesc articolele cat si sa raspund. Recunosc dupa cum ma simt in acea zi,daca mi-e bine nu ma mai satur de scris (as scrie mult) :))) dar ma tem ca numai au loc fetele,sunt zile cand le citesc cu drag dar scriu mai putin. Oricum ,am maispus,esti o draguta si iti mutumim pentru frumoasele premii,oricare ar fi ele.

    1. Răspunde

      Nu trebuie sa scrii romane, doar sa iti spui parerea sincera. Asta ma ajuta cel mai mult.

    • Anda Stanciu
    • 05/11/2016
    Răspunde

    E cel mai bine asa.mie îmi plac surprizele.poate va fi cu noroc si pt mine într_o zi

    1. Răspunde

      Mult noroc, Anda!

    • Daniela Dodoi
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Sper sa rămânem prietene si fără premii .Nu-i nici o supărare…Fidele,sincere si destinse..Continua si chiar daca sunt piedici sa ai puterea sa le depasesti.Felicitari pt munca depusa.

    1. Răspunde

      Piedicile sunt simplu de trecut cand am oameni ca voi alaturi.

    • Rox
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Eu sunt total de acord cu noua abordare. Voi continua sa te urmaresc. :*

    • Valeria Chertes
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Cui nu ii plac cadourile si mai ales daca sunt si surpriza? Si pe buna dreptate premiile tale au fost intotdeauna minunate. De comentat voi comenta pentru-ca imi esti draga(am si eu preferatele mele) asa ca tu scrie si noi vom citi cu placere. Pupici.

    1. Răspunde

      Valeria, iti multumesc. Te asigur ca apreciez fiecare semn primit de la voi.

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Nu ai de ce sa-ti ceri scuze draga Cristina,iti citesc articolele cu placere,le gasesc interesante,folositoare, comentez pentru ca imi place cum scrii si chiar daca uneori nu comentez citesc articolele cu drag.Sunt alaturi de tine,iti doresc succes ,sanatate si te urmaresc cu drag,asa ca spor la scris ,eu la citit.Multumesc frumos pentru tot si toate!

    1. Răspunde

      Si eu iti multumesc pentru ca stiu ca de fiecare data cand ai timp si gasesti un subiect care te intereseaza, lasi un semn.

    • Barbalata Mirela
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Mi se pare corecta decizia ta. Si stiu ce spui legat de participanti doar pentru anumite premii.

    1. Răspunde

      Multumesc pentru sustinere, Mirela.

  1. Răspunde

    Cred ca ai facut bine. Cei ce vaneaza doar un premiu nu stiu cat de ”folositori” sunt ca si public al blogului asa ca mai bine fara.
    Mie imi place sa te citesc si las comentariu pe blog doar ca o fac rar din lipsa de timp 🙁
    Promit sa trec mai des pe la tine ca sa te sustin 😉

    1. Răspunde

      Nu trebuie sa te scuzi si nici sa facem o meserie din postarea comentariilor. Sunt utile, este adevarat, dar stiu si eu cum sta treaba cu timpul si tocmai de aceea nu vin cu idei de genul sa castige cine are mai multe comentarii.

    • Hacman Mariana
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Cu siguranta cine vrea sa ti fie alaturi o va face fie ca vor primi vreun premiu fie ca nu.Cel mai mult conteaza relatia de prietenie care a luat nastere intre f multe persoane prin intermediul blogului tau, paginii tale, informatiile pretioase din articolele tale minunate…realitatea e ca toti care au citit frumoasele articole au castigat cate ceva…

    1. Răspunde

      Multumesc, Mariana. Tu esti printre cei mai vechi cititori si ma bucur ca nu te-am pierdut.

    • victorita
    • 05/11/2016
    Răspunde

    Cristina, este alegerea ta, iar din punctul meu de vedere îți respect decizia. Te pupic! :*

    1. Răspunde

      Multumesc mult pentru intelegere si pentru comentariu.

    • Cris Tina
    • 06/11/2016
    Răspunde

    Chiar daca am inceput sa iti scriu la articolele si postarile de pe facebook acum vreo 2 luni sa stii ca nu ti-am ocolit niciodata postarile, le-am citit cu mare drag si interes (am fost setata doar pe „pasivitate”). Cred ca nici pana in ziua de azi nu as fi ajuns sa fiu si o cititoare activa daca nu ma intriga faptul cum de mai toate mamicile au timp berechet sa fie active si pe facebook dar si pe n pagini de blog. Si, am zis sa incerc si eu o data si o data pe pagina si blogul care imi plac cu adevarat. Am inceput in septembrie si am vazut ca pot sa fiu si eu una din zecile de mamici active (dar doar la tine). Timpul nu imi permite sa stau zilnic online si sa scriu in timp real dar incerc pe cat posibil, cand doarme copilul, sa vad ce noutati ne mai aduci in prim plan. Sincer, m-as bucura enorm daca ar disparea o data pentru totdeauna nebunia asta cu premiatul pe facebook (am impresia ca pierdem timp pretios din viata) si sa ramana doar partea cu socializarea. Sunt de parere ca atunci cand se va duce toata nebunia asta situatia va arata altfel si atunci se vor cerne cu adevarat cititorii. Chiar daca am avut norocul sa castig de la tine niste produse foarte frumoase si utile, recunosc ca nu mi-ar displacea deloc ideea de a nu mai premia. Am vazut ca in mediul asta online e o competitie acerba unde vorbele alese isi au locul lor. Eu nu sunt un astfel de maestru al vorbelor si de multe ori poate deranjez cu intrebarile mele, dar sincer m-am saturat sa vad lipsa de respect si corectitudine. La tine ma bucura faptul ca gasesc, pe langa n informatii utile si experiente proprii, respect si corectitudine fata de cititori. Am vazut ca in alte parti se pune enorm de mult accent pe fidelitatea cititorului (de obicei multa linguseala…..mai ales pe cantitate) adesea calitatea comentariilor lasa mult de dorit.
    Chiar daca deranjez cu aceste vorbe, prefer sa imi spun parerea mea sincera cu riscul de a fi o persoana non grata. Poate, pe viitor, surprizele frumoase nu vor mai fi facute publice si atunci invidia si rautatea nu vor mai exista. Nu trebuie sa dai socoteala nimanui mai ales cand e vorba de banii si munca ta. Cand ai sponsori seriosi si buni, e cu totul altceva, se joaca dupa alte reguli. Imi cer scuze, dar nu ma pot abtine si nu pot uita marele fiasco al operatiunii demachierea Nivea de anul trecut. N-am vazut in viata mea atata lacomie si prostie umana (halal bloguri cu pretentii, la tine nu e cazul). Ma opresc aici cu zisul desi ar fi multe de spun in legatura cu premiile in mediul online.
    Mult succes in continuare si astept cu drag scrierile tale.

    1. Răspunde

      Cred ca inteleg ce zici dar tot simt nevoia sa precizez ca linguseala nu doar ca nu imi place dar ma face sa ma simt si prost. Multumesc pentru lungul si consistentul comentariu si te asigur ca am bagat la cap. Cat despre operatiunea demachierea si lipsa de … bun simt a unor bloggerite, o stiu dar n-am s-o comentez. Eu rar ofer premii din sponsorizari pentru ca nu imi place să mă rog de ei si sa depin de ei. Prefer sa muncesc si din ce castig eu sa cumpar premii. E mai sigur asa. Putini stiu ca atunci cand am avut o colaborare cu o firmă destul de mare (n-am sa-i dau numele), am simtit ca intru in pamant de rusine cand mi-au venit cu premii de 20 de lei.

        • Cris Tina
        • 11/11/2016
        Răspunde

        Imi cer scuze ca iti scriu cu intarziere. Sincer, ma bucur ca am avut ocazia de a imi expune parerea si nu trebuie sa imi multumesti in niciun fel. Asa am simtit ca trebuie sa fac. De mult timp am senzatia (inca o am si acum) ca daca nu esti foarte vocal, vizibil, cu un numar impresionant de prieteni, pe anumite pagini cu n concursuri organizate nu prea ai sanse la asa zisele extrageri,cica trageri la sorti. Nici despre anumite bloguri nu am o parere prea buna, sunt dezamagita de atitudinea lor. Macar de ar avea bunul simt de a fi sincere si corecte de la bun inceput si sa specifice ca se organizeaza doar pentru cititorii fideli si nu pentru concursomanii de pe fb.Mi-ar placea enorm sa dispara o data concursurile astea de pe facebook. E nebunie curata, cu timp pierdut, multi nervi intinsi la maxim, oboseala, zero informatii, prostire pe fata, blocari de cont, etc. As prefera putin si de calitate. Pe viitor, e posibil ca si renumitii sponsori sa realizeze ca n-au facut cea mai buna alegere, investitia neavand rezultatul scontat -profit si recunoastere.

        1. Răspunde

          Nu vor disparea pentru ca, desi vanzari sau alte beneficii nu apar neaparat in urma unui concurs pe facebook, numarul fanilor este important atunci cand iti prezinti afacerea. Nu toate bloggeritele sunt la fel sa stii. Sunt si multe fete serioase care fac totuk transparent si corect. De like si share si eu m-am plictisit.

    • ghelbere elena
    • 06/11/2016
    Răspunde

    Felicitari pentru initiativa. Eu sunt una dintre cititoarele tale mai noi, nu am cred un an de cand te-am descoperit si de atunci iti deschid pagina zilnic. O fac pentru ca de multe ori reusesti sa ma inveselesti cu felul tau de a scrie. Succes in continuare si sa-ti mentii hotararea.

    1. Răspunde

      Elena, nu esti deloc noua. Imi esti de mult timp alaturi si iti multumesc.

  2. Răspunde

    Mie mi se pare un efort foarte mare numai faptul in sine ca oferi lunar un premiu (uneori format din mai multe produse). Iar pentru asta nu pot decat sa te felicit! Te pup, Cris!

    • Pusa Raisa
    • 06/11/2016
    Răspunde

    Nu am facut niciodata ceva doar pentru a fi rasplatita. Nu cred ca trebuie sa dai vreo explicatie atunci cand dai ceva,dai ca vrei ,ca ai placere….nu ai nicio obligatie in acest sens . Cine vrea comenteaza,cine nu ,nu .

    1. Răspunde

      Corect, poate nu le plac nici surprizele, poate se tem ca nu au ce face cu premiile…

    • dumitrescu elena
    • 06/11/2016
    Răspunde

    faci foarte bine ,intr/un fel selectezi persoanele care iti sunt aproape atunci cand pot si te apreciaza la valoare ta ,nu pentru ca dai un premiu ,era timpul sa faci acest pas ,bravo

    1. Răspunde

      nu selectez nimic, doar ma protejez putin 😛

    • Elke
    • 06/11/2016
    Răspunde

    Felicitari pentru decizie, mai bine putini si buni decat multi si rai. In primul rand nu te obliga nimeni sa dai premii in fiecare luna, dar fiind o persoana foarte darnica iti place sa imparti si cu ceilalti. Esti o persoana foarte apreciata de multe persoana de aici. Felicitari pentru ceea ce faci si ceea ce scrii.Pentru mine esti un exemplu. O seara placuta Cristina.

    1. Răspunde

      Nu este o obligatie exterioara, este ceva ce tine de mine, simt nevoia de a darui ceva la randul meu, celor care-mi daruiesc timp din viata lor.

  3. Răspunde

    e frumoasa ideea de a oferi premii prin tragere la sorti lunar. Nu stiu insa daca asta cu surpriza e buna pt ca unele nu ne sunt utile, dar poti intreba comentatorul daca il doreste sau sari la no.2. 🙂

    1. Răspunde

      Voi lua in considerare si aceasta varianta. Multumesc.

  4. Răspunde

    Cristina, in urma cu mai multi ani procedam in felul urmator: organizam un dar de blog lunar si atunci participau multi, dar care dispareau pe urma.
    In toamna asta, am vrut sa reiau acel obicei, dar am schimbat: nu am mai anuntat premiile.
    Am decis sa vad cine lasa comentarii, cine e interesat de articole cu adevarat si premiul sa fie..personalizat daca vrei.
    Daca observam ca acea persoana dadea share pe fb la postari de pe diverse bloguri care ofereau produse, iar acea persoana avea cele mai multe comentarii pe blog, nu ii ofeream o carte, ci niste produse pentru casa.
    Pe celalalt blog unde preponderente sunt recenziile la carti ofer strict carti. Persoanele care comenteaza acolo stiu clar care e regula si incet-incet au renuntat sa mai lase comentarii din moment ce nu le intereseaza cartile.

    1. Răspunde

      Hmmm, sa stii ca nu ar fi rau sa mai distribui concursul asta din cand in cand, adica ideea ta de dar. Crede-ma ca am cateva cititoare care sunt incantate de ideea de lectura si de cea de a primit gratuit o carte.

  5. Răspunde

    Au si concursurile rolul lor. Si eu sunt o fană a concursurilor si nu pot condamna pe nimeni

  6. Tu stii ca eu vin in vizita virtuala ca imi esti draga, nu? M-am gandit si eu sa fac un asemenea concurs pe blog, dar presimt ca o sa fie discutii dupa aia!

    1. Răspunde

      Multumesc, Claudia. Eu zic sa incerci un astfel de concurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares