Accesoriile mele de vacanță se numesc trolere

Știți că sunt oameni care, atunci când merg în vacanță, au nevoie de accesoriile lor? Așa sunt și eu! Am nevoie să știu că eu și familia mea nu o să stăm mereu să cărăm bagajele după noi. Nu avem foarte multe bagaje în general, dar mereu am zis că merg pe ideea că fiecare dintre noi trebuie să aibă hainele bine aranjate, să nu stăm cu fier de călcat, să nu stăm să ne batem capul cu detalii. Așa am ajuns la concluzia că, pe lângă rucsacurile bine meritate, sunt de folos și trolerele atunci când mergem în drumeții, în vacanțele cu familia, sau la bunici. Pentru că țin hainele intacte și pentru că sunt foarte spațioase față de un bagaj normal.

Care sunt acele trolere ce ne-au făcut viața mai ușoară?

trolereTrolerele sunt un accesoriu de nelipsit. Atât pentru mine cât și pentru soțul meu. Indiferent că mergem în vacanță, la neamuri, în drumeții în general, ne luăm trolerele cu noi. Să nu credeți că a fost foarte ușor să le achiziționăm. Eu voiam ceva roz, soțul voia ceva albastru. Ne-am împăcat într-un sfârșit, când am zis că e timpul să ne alegem fiecare ce îi place. Eu aș fi mers mult pe ideea că toate hainele ne-ar fi încăput într-un troler. Însă soțul și-a vrut trolerul lui, așa că pentru mine a fost ” Ah, da?” Un singur troler, pentru mine, înseamnă mai multe haine la un loc. Și ne-am pus pe ales. Uitându-ne cu atenție pe DeDrum, am văzut că au oferte. Păi dacă au oferte bune… hai să facem cumpărături.

Ce fel de trolere am găsit pe DeDrum.ro?

De la trolere medii până la trolere de cabină, adică dinalea de avion, ne-am tot uitat. Într-un final eu mi-am luat un troler mediu, roz și încăpător, iar soțul și-a luat un troler albastru. Toată lumea mulțumită. Dar unde punem hainele copilului? Unde decât în trolerul mamei lui? Am anulat comanda, soțul și-a păstrat trolerul albastru, luat de la trolere medii, iar eu mi-am luat un troler imens ca să pot pune și hainele copilului. Amandoi împăcați, 500 de lei spulberați cu fericire.

Cât de mulțumită sunt de trolerele comandate

aafk57ril1După ce mi-am concretizat comanda, în două zile, în această vară, trolerele au ajuns în posesia noastră. Suntem doi oameni posesori de trolere, ieftine și chiar au o calitate deosebită față de ceea ce am mai avut. Poate că ăsta este motivul pentru care cred eu că magazinul ăsta se potrivește perfect iubitorilor de călătorii. De la trolere, genți, accesorii camping, și huse, ai de unde alege cu veselie. Iar prețurile sunt cu discount de fiecare dată când îmi doresc ceva. Asta am sesizat acum! Acord nota 5 din 5 pentru calitatea produselor primite și cu siguranță cadou de Crăciun mi-aș dori să fie o geantă pe măsură, o geantă de umăr în care să îmi pun tot ce cred eu de cuviință.

Cautați trolere pentru vacanță? Alegeți DeDrum!

logoDacă știți că sunteți genul de om ce călătorește sau vrea doar să aibă un troler al lui, DeDrum.ro a dat startul la reduceri. Cumpărați-vă acum modelul de troler dorit la un preț redus! Vă doresc călătorii plăcute și cât mai multe trolere, ca să nu cărați bagajele prin alte modalități necorespunzătoare!

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Nicolae Claudia
    • 20/10/2016
    Reply

    Subscriu. Nici eu nu plec nicaieri fara troler. Noi avem 3 trolere..cate unul pentru fiecare membru al familiei..dar cand plecam la drum, ne limitam la 2..ca mai multe nu incap in portbagaj 🙂

    1. Reply

      Același lucru și la mine. Deși îmi plac rucsacurile, trolerele sunt mai eficiente!

    • Valeria Chertes
    • 20/10/2016
    Reply

    Sunt foarte bune cand mergi in calatorie.

    • Hacman Mariana
    • 27/10/2016
    Reply

    Aceste accesorii)) sunt preferatele noastre cand calatorim,mergem in vacante…in rucsac pe langa faptul ca se sifoneaza ,ne rupe si umerii)))…de obicei cand plecam in vacante luam cu noi un Troler mare sau doua mai mici…

    1. Reply

      Sunt si usor de carat, asta e clar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 share