Mobila pentru dormitor – 6 sfaturi de care să ții cont în alegerea ei

mobila pentru dormitorFie că tocmai te-ai mutat în casă nouă, ai terminat de renovat apartamentul sau pur și simplu vrei să schimbi mobilierul din dormitor, ai nimerit la fix. Despre dormitor voi vorbi și eu astăzi, despre mobila pentru dormitor, pentru această cameră în care trebuie să avem și un design plăcut și maximă funcționalitate. Greu nu este să găsești o mobilă frumoasă de dormitor, ci să găsești una și frumoasă și potrivită spațiului și nevoilor tale. Ca să îți fie mai simplu la cumpărături, am pregătit un set de 7 sfaturi menite să te ajute să faci alegerea potrivită.

1. Măsoară și ține minte de ce spațiu dispui

Poate că te vor tenta multe seturi de mobilier care au patul pe placul tău sau un super dressing. Nu tot ce vezi se potrivește însă spațiului de care dispui. Măsoară dinainte dormitorul și memorează (sau notează) dimensiunile, pentru a putea analiza dacă setul de mobilier dorit are loc în cameră sau nu! Dacă nu găsești nimic care să-ți placă și să aibă dimensiunile potrivite, nu este cazul să disperi. Poți oricând să mizezi pe un dormitor la comandă, de tipul celor de aici. Doar îți alegi modelul și îl comanzi pe dimensiunile și culorile dorite.

2. Definește-ți un stil clar

Multe persoane pleacă în căutare de mobilă, fără să știe măcar ce tip de mobilă își doresc. Dacă văd ceva ce le place, cumpără. Uneori se dovedește o idee bună, alteori nu. Cel mai bine ar fi să studiezi dinainte poze pe internet sau în reviste și cataloage, să știi exact ce stil de mobilă vrei (modernă, minimalistă, cu accente rustice, culori închise sau culori deschise, pat de mijloc sau pat pe colț, etc). Altfel riști să cumperi un dormitor cu pat de mijloc și să te trezești că îți ocupă toată camera.

3. Nu uita de spațiile de depozitare

Știu că, prin filme, dormitoarele sunt foarte simple și mari, cu un pat imens, o noptieră și o măsuță de toaletă și știu cât de bine arată dar, în realitate, lucrurile stau puțin altfel. Tu nu dispui de o cameră specială tip dressing așa că va trebui să îl amplasezi și pe el în dormitor. Ba, mai mult, tot din lipsă de spațiu și nevoia de depozita cât mai mult, s-ar putea să fii nevoit să renunți la patul din fier forjat, la care visezi, în detrimentul unuia din lemn, cu ladă de depozitare.

4. Nu adăuga nici mai multe elemente decât îți sunt necesare

Am stabilit deja că dormitorul nu este doar pentru odihnă, atunci când am amintit de necesitatea spațiilor de depozitare. Totuși, nu poți pica nici în cealaltă extremă, să adaugi mai multe piese de mobilier decât este cazul. Un pat, 2 noptiere și un dressing ar trebui să fie suficiente. Nu amplasa două dulapuri în aceeași cameră (mai bine faci un dressing mai mare la comandă) și renunță la alte elemente gen tabureți sau ladă de depozitare. Acestea nu vor  reuși decât să încarce foarte tare spațiul și să te împiedice să te odihnești așa cum trebuie.

5. Atenție la culori și forme dacă achiziționezi piesele de mobilier separat

Există și această variantă, de a cumpăra patul dintr-un magazin, dressing-ul din altul și noptierele dintr-un târg. Poate că, văzute separat, ele sunt superbe dar trebuie să ai mare grijă la modul în care ele se îmbină în același spațiu. Trebuie să fie în nuanțe asemănătoare, în același stil și din același tip de material. Nu prea se ”împacă” un pat modern cu două noptiere vintage sau un pat din fier forjat cu nu știu ce dulap cu aspect SF. Nu zic să nu fiți curajoși dar, dacă nu sunteți siguri că puteți alege lucruri care să dea bine împreună, mai bine vă orientați spre seturi complete de mobilă pentru dormitor.

6. Alege producătorii în locul intermediarilor

De ce mobila de la producător este o alegere mai bună decât cea vândută de intermediari?

  • mobila se poate personaliza pe dimensiunile sau compartimentarea dorită;
  • prețurile sunt mai mici;
  • mobila este transportată și manevrată cu mai multă atenție. Intermediarul își permite să-ți lovească un colț de pat și să spună că nu e vina lui, că așa a venit de la producător:
  • știi exact pe cine să tragi de urechi dacă observi vreun defect la piesele cumpărate;

Cam acestea ar fi sfaturile mele în materie de alegerere mobila pentru dormitor. Eu însămi am făcut câteva greșeli, atunci când mi-am cumpărat mobilierul pe care îl am acum, și mi-aș dori să nu le faceți și voi. Mobila este o investiție destul de costisitoare. Nu ne permitem să schimbăm mobilierul în fiecare an și de aceea este important să facem din prima alegerea corectă, să cumpărăm acel dormitor care să arate bine, în care să ne putem odihni și relaxa, în care să avem spațiu pentru a depozita diverse lucruri și să ne rămână și loc să respirăm.

Tags:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • ghelbere elena
    • 14/09/2016
    Reply

    Tare micute mai sunt dormitoarele de la bloc mai ales din blocurile vechi. Degeaba vreau un pat mare si confortabil dau un dulap unde ca intre toate hainele daca nu am spatiu.

  1. Reply

    Buna remarca sa pornim de la ce dimensiune are dormitorul. Ale noastre sunt de 12mp2 ( si al nostru si al fetei) asa ca un dressing la noi in dormitor si in rest pat si gata. Fara noptiere pt ca ocupa loc si se aduna multe prostii peste, dar musai cu un scaun ca acolo e cel mai bun sifonier 😀
    Cum am stat in multe locuri cu chirie, am prins si camere si mai mici, unde solutia era o canapea click clac. E un avantaj la camerele mici: nu am spatiu deci scap de ideea de cumparat si pus chestii multe multe:).

    Ce tin e sa orientez patul cu picioarele catre fereastra, sa vad lumina cand ma trezesc ( cat o mai fi lumina cat ma trezesc :D).

    1. Reply

      la cat de devreme se intuneca de cateva zile, cred ca la iarna mai vedem lumina 5 ore pe zi 😀

  2. Reply

    Noi la capitolul spatiu de depozitare stam rau, al naibii de rau. Avem in plan sa schimbam mobila din dormitor, dar asta abia dupa ce terminam cu celelalte planuri facute in 2016. 🙂

    1. Reply

      Da da, stiu, dupa ce il duci pe Bruno in hawaii iti iei si mobila 😛

  3. Reply

    Eu momentan am o canapea extensibila, dar atat de mult mi-as dori un pat matrimonial… 😀 😀 😀 Imi place ideea de dressing imens, o camera numai pentru pantofi, haine si accesorii!

    1. Reply

      canapea? Ce amintiri mi-ai trezit :D. Luati-va paaaat!

    • Barbalata Mirela
    • 14/09/2016
    Reply

    Punctul nr 1 mi se pare cel mai important. Degeaba pe celelalte le respecti cu sfintenie daca nu ai luat masurile corecte. Am intalnit astfel de cazuri 😀

    1. Reply

      si noi era cat pe ce sa o patim cu sifonierul

  4. Reply

    Apropo de punctul numarul 2, o idee buna mi se pare sa iti faci un board pe Pinterest, astfel incat sa ai o idee inchegata privind ceea ce iti doresti. Ajuta mult la stabilirea unui stil, mai ales ca vazand dormitoare deja decorate, poti vezi daca il asimilezi ca un spatiu confortabil sau nu. A picture speaks a thousand words 😀

    1. Reply

      @Teodora, eu cred ca cel mai misto este sa apelezi la sfaturile unui designer atunci cand amenajezi locuinta. Inca n-am ajuns in punctul ala, dar asta am in plan sa fac atunci cand va fi cazul.

    2. Reply

      Buna idee. eu imi facusem un folder special cu poze cand am redecorat casa dar e mai simplu online.

  5. Reply

    Cand ma voi muta aceste sfaturi imi vor fi foarte utile. Cand vine vorba de mobila in capul meu e un haos total!

    • mustafa filiz
    • 14/09/2016
    Reply

    Aceste sfaturi imi vor fi foarte utile cand voi termina casa .

  6. Reply

    Spatiile de depozitare mi se par esentiale :D. In prezent mi-am promis ca nu o sa mai cumpar haine pentru ca nu mai am unde sa le pun. Dar asta nu din cauza ca as avea prea multe, ci pentru ca am un sifonier foarte mic. Asadar, da, spatiile de depozitare chiar sunt importante 😉

    • Daniela Dodoi
    • 15/09/2016
    Reply

    Îmi aduc aminte ca ai mai scris de dimensiunile dormitorului si cat de frumos il amenajam…daca stai intr-o casa da …dar la bloc nu ne prea permitem sa il amenajam cumil dorim….

    • Elena leonte
    • 15/09/2016
    Reply

    Cred ca sunt o norocoasa,pat mare,patutul fetii,dresingul in camera. In schimb as avea nevoie de un dresing mai mare.

    • Alina Smaranda
    • 15/09/2016
    Reply

    Pentru mine sunt foarte utile aceste informații, ptr ca urmează să mobilez camera băieților și chiar n-aș vrea sa dau greu, asa ca mulțumesc! 👍👍👍

    1. Reply

      sa si spor. Multumesc si eu pentru incurajare.

    • Alina Smaranda
    • 15/09/2016
    Reply

    Greş *

    • Nicolae Claudia
    • 15/09/2016
    Reply

    Cred ca am cautat vreo 2 luni noua mobila de dormitor. Am vazut niste modele pe net, doar ca nu faceau pe comanda, eu avand nevoie de alte dimensiuni. Dar am continuat cautarile si am gasit ce vroiam. 🙂

    1. Reply

      totul e bine cand se termina cu bine

    • Aida Dolce
    • 15/09/2016
    Reply

    Cand imi aduc aminte de toata nebunia cu mututatul si cu alesul mobilei..am tinut cont de spatiile de depozitare

    • stoica claudia
    • 15/09/2016
    Reply

    Foarte util acest articol,multumim de sfaturi o sa tin cont cand o sa imi mai fac 2 camere si o sa trebuiasca sa imi iau mobila .

    • Pusa Raisa
    • 15/09/2016
    Reply

    Cel mai important lucru este sa stii cand cumperi un dormitor daca acesta incape in camera in care vrei sa-l pui. Eu nu am avut in vedere acest lucru ,mi-a placut ceea ce am vazut ,l-am vrut,l-am cumparat si abia ,abia a intrat . Pacat insa ca fiind asa ingramadite toate piesele dormitorului ,frumusetea lui nu mai este pusa in valoare . Asa incat sunt foarte importante toate punctele enumerate de tine in acest articol.

    • Cris Tina
    • 16/09/2016
    Reply

    Degeaba am luat masuratorile corect si an stiut ce ne dorim pentru camera daca am apelat la cine nu trebuia. Niciodata nu o sa imi mai fac pe comanda la diversi mesteri asa zisi priceputi. M-am ales doar cu mobila de proasta calitate, culori diferite ( dulapul e in 3 culori), zgarieturi, amortizoarele de la dulapuri au cedat, sertarele se mai blocheaza, patul scartie de la somiera pusa. Pacat de spatiu….

    1. Reply

      Imi pare rau sa aud de una ca asta.

  7. Reply

    Sunt chiar la stadiul de renovari si schimbat mobilier dormitor. Mi-a parut rau de unele piese ale celui vechi fiindca erau foarte rezistente, inca erau “beton” si sunt cam de-o seama cu mine si eu sunt cam de mult 😀. Puteam sa o reconditionez dar aveam nevoie de un pat dublu si de alte piese. Dormitorul meu e destul de mare, incape lejer o mobila asemanatoare celor care se facbrica acum

    • HOSSU CLAUDIA
    • 16/09/2016
    Reply

    IMPORTANT ESTE SA AM UN PAT MARE SA NU ITI IASA PICIOARELE PE AFARA SI UN SIFONIER IN CARE SA PUN TOATE HAINELE SA FIE CIT MAI DUABIL SA NU RAMIN CU USA IN MINA CIND IMI ESTE LUMEA MAI DRAGA .UN BIROU SI CAM ATIT.NU SUPORT OGLINZII PE USA DE LA SIFONIER SINT O PROSTIE

    • dumittrescu raluca
    • 16/09/2016
    Reply

    cand ai un spatiu mic idea este sa-l folosesti bine dar in acelasi timp sa fie si camera destul de aerisita sa nu te simti ca toate vin pe tine ,oricum la bloc este greu ,in afara de o camera a copilului care o faci cat mai minimalist as spune eu nu prea ai cum sa faci spatial foarteee placut

    • victorita
    • 16/09/2016
    Reply

    Noi stăm la casă și avem suficient spațiu, am si o mansardă mare, iar acolo am băgat cam tot ce se putea!! 🙂 😉👗👖👕👚👜👞👟👠👢

    • Kamy camelia
    • 16/09/2016
    Reply

    La noi in casa inca avem canapele expandibile,suntem o familie numeroasa si nu ar intra atatea paturi pentru toatap familia in 2 camere,dar clar daca imi iau casa mea prefer o camera matrimoniala in stil american,le ador

    • Haba Daniela
    • 17/09/2016
    Reply

    Stăm la casă și am încercat să ținem cont și de mărime și de aspect atunci când am schimbat mobila și alte lucruri prin casă. Mobila veche era de pe timpul când stateam la bloc.

    • enache nicoleta
    • 17/09/2016
    Reply

    eu prefer mobila pe comanda, pentru ca spatiul este foarte mic si a se folosi fiecare loc liber.

    • Rox
    • 17/09/2016
    Reply

    Asa este, trebuie sa avem in vedere toate aceste aspecte. Mie imi place sa fie cat mai simpla, cu compartimente pentru depozitare. Cat mai eficienta, ca sa zic asa…

  8. cand am vandut apartamentul am vandut si mobila din el, era la comanda facuta si in noua casa nu se potrivea deloc….

  9. Eu vreau dressing, ca altfel nu-mi incap toate cele. Am in zona producatori de mobila, si de abia astept.

    • ionela bortofleac
    • 19/09/2016
    Reply

    Intai masor ,imi fac o idee cum voi pozitiona mobila apoi incep cautarile. Dorinta mea este sa nu mai pun pat cu tablia din lemn(pal) sa fac unul din fier. Sifonierul e tot mai neincapator,usule nu se mai inchid, 1,35m e prea mic,m-am gandit sa-mi comand un suprapozabil. Spatiul imi permite, locuim la tara camere de 16m2 ,inalte de 3.
    Furnirul nu cred sa fie o problema, mai degraba manerele, dar daca sunt cromate(argintii) zic ca-i in regula, eu sa am confort si spatiu, restul sunt de rasfat

  10. Reply

    Eu prefer mobila facuta la comanda, dar am avut experienta variate de-a lungul anilor.
    Cand abia incepusem sa lucram (dupa iesirea din bancile facultatii), nu ne permiteam sa cumparam totul o singura data.
    Asa ca am cumparat intr-o luna patul si o comoda, in alta luna birou, apoi am gasit biblioteca.
    Am reusit sa respectam modelul si culoarea, nu a mers si la manere…asa ca acolo a trebuit sa cumparam altele si sa le inlocuim ca sa fie peste tot la fel.

    • Gheorghe Madalina Georgiana
    • 23/09/2016
    Reply

    sincer ce mare mobilier pot sa imi aleg eu intr-o garsoniera, tinand cont ca am un pat, o canapea, jucariile lui Alex imparstiate peste tot… Din fericire mobila mi-a facut-o tata si consta in: 1 dulap cu rafturi, 2 sifoniere, 0 noptiera (pentru televizor) cu 2 rafturi deasupra, iar dupa usa la camera am dulapul lui Alex unde tin toate lucrurile lui

    • Aniela
    • 29/09/2016
    Reply

    Ce mi-ar placea sa renovam dormitorul,l-as face mov cu draperii lila ah ce tentant suna sa il redecoram din nou.

  11. Eu am facut de multe ori greseala de a nu pleca la cumparaturi cu o idee fixa, ca mai apoi sa constat ca rezultatul nu este pe placul meu. Foarte bune sfaturi!

  12. mai avem o saptamana! si ne mutam! si abia astept! sa vad adca proprietarii lasa mobila sau o sa ne-o luam noi. nu-s dormitoarele extrem de mari, deci in caz de ceva, o sa tin cont de sfaturile tale!

  13. Nu stiu de ce…dar asa mi s-a pus pata sa schimb toata mobila din dormitor :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

203 shares