La ce pot folosi ornamentele Origami 3D

Acum câteva luni, l-am cunoscut pe Nicu. Doar prin intermediul internetului, pentru moment. Nu știam cine e, nu știam că apăruse la Măruță la emisiune, vedeam doar un om cu o educație aleasă, cu suflet bun, și foarte muncitor. Apoi am aflat, de la Ioana, că Nicu este nevăzător. N-am să mă întind la povești pentru că articolul ăsta nu este despre un om neajutorat, care întinde mâna cerând ajutor, ci despre ce iese din mâinile acestui om.

Nicu face ornamente din piese origami. În fiecare zi împăturește zeci sau sute de bucățele de hârtie pe care apoi le îmbină, dând viața unor adevărate opere de artă. Poate că exagerez dar eu, care văd, n-aș fi niciodată capabilă să creez lucruri așa frumoase ca el. Puteți vedea aici poze cu mărțișoarele pe care le-am primit de la el anul acesta. Mie mi se pare minunate.

Nicu confecționează tot felul de astfel de obiecte decorative. De la vaze cu flori și animăluțe, până la coșulețe, rame foto sau brazi de Crăciun din origami. Tot mai multă lume achiziționează genul acesta de produse pentru că ele pot fi executate la comandă și pot fi folosite în multe moduri, personalizate.

De exemplu, eu i-aș cere să  îmi facă niște globuri pentru brad din Orgami și le-as oferi cadou rudelor și prietenilor. N-ar fi cadouri scumpe, dar ar fi atâta suflet și frumusețe în ele, că nu le-ar putea uita.

O altă idee ar fi aceea de a apela la obiecte din origami pe post de mărturii pentru nuntă sau botez. Nu este deloc o idee originală, deja foarte multă lume le comandă tocmai pentru că se poate realiza cam orice model. Indiferent că vrei ceva sub formă de coșuleț cu flori sau sub formă de mașină, inimă sau lebădă, totul este realizabil și va impresiona în mod plăcut invitații la eveniment.

Aceleași obiecte origami pot fi folosite pe post de cadouri în orice perioadă a anului. Sunt elemente de decor foarte faine și rezistă mult timp dacă avem grijă de ele. Sunt ca o alternativă la vechile bibelouri, dacă vreți să spunem așa.

Surpriza este că unele obiecte confecționate de meșterii în Origami pot fi utilizate și în mod practic, nu doar ținute de frumusețe. De exemplu, poți păstra petale uscate parfumate într-un coșulet din piese din hârtie sau poți comanda o ramă foto realizată prin această tehnică.

Singura problemă este că s-ar putea să comanzi așa ceva cu gândul să oferi un cadou inedit cuiva și riști să-ți placă produsul așa de mult, încât să te lovească egoismul și să îl vrei pentru tine. De ce? Pentru că nu sunt simple bucăți de hârtie colorată. Ele sunt adevărate povești. Nu iubești obiectul în sine, ci iubești ceea ce te face să simți, ceea ce-ți transmite.

Mai mult imagini cu ornamente 3D din piese origami vei găsi AICI. Tot pe pagina aceea vei găsi și prețurile orientative pentru astfel de produse. Ele pot fi mai ieftine sau mai scumpe, în funcție de mărime sau de complexitatea modelului. Evident că, pentru mărturii sau pentru o cantitate mai mare, prețurile se pot negocia. Pentru comenzi, accesați pagina de contact de pe ornamente3d.wordpress.com. Voi vă veți alege cu niște produse atent lucrate și prietenul meu, Nicu, va fi cu un pas mai aproape de operația de transplant de rinichi.

În prezent el face dializă și, între drumurile la spital, găsește timp să aducă bucurie în viețile oamenilor. El oricum este bucuros pentru că face ceea ce îi place. Pe blogul lui puteți vedea bucuria din ochii lui atunci când a fost chemat să arate unor copiii cum se fac obiectele Origami. Atât despre el. Nu e genul de om căruia să îi placă să fie compătimit. E prea demn și prea puternic. N-o să ceară vreodată ceva. Nici eu nu cer. Doar am vrut să vă arat ce face el. Dacă veți vrea vreodată un astfel de ornament, poate apelați la el.

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • B.
    • 20/09/2016
    Răspunde

    E minunat ce face Nicu! Mă bucur că-l promovezi aici pentru că merită din plin. E un exemplu clar că atunci când vrei să faci cu adevărat ceva, nimic nu-ți va sta în cale 🙂

  1. Răspunde

    Wow, cat sunt de frumoase! Cat talent si rabdare…

    • Tatiana Sorina
    • 20/09/2016
    Răspunde

    Doamne cat sunt de frumoase,sa ii dea dumnezeu sanatate.

    • Lamiita Petre
    • 20/09/2016
    Răspunde

    Merita un share din toata inima.Doar un suflet frumos poate crea din pasiune astfel de lucruri. Felicitari inca o data.

  2. sunt niste minuni! ies lucruri deosebite din mainile cui pune pasiune

  3. Răspunde

    In Asia aceste hobby este foarte respectat, la noi e mai nou si mai putin cunoscut. Insa e o dovada de rabdare si talent, cu siguranta!

  4. Răspunde

    Wow, superbe! Îți trebuie și răbdare pentru așa ceva.

  5. Răspunde

    Stiu cata munca implica o astfel de activitate. Pare usor, dar nu este. Modelele sunt foarte dragute!

  6. Răspunde

    Mai tu chiar vrei sa ma faci sa plang de seara ?!?
    Am dat share din toata inima!

  7. Răspunde

    Superbe!!! Cata rabdare si cat talent si ce minunatii ies din mainile lui!

  8. Vaiii ce frumos, ornamentele de Craciun sunt superbe 🙂

  9. Răspunde

    Clar nu sunt cea mai creativa persoana di nu cred ca sunt in stare sa fac chestii de genul asta. Este o munca si o migaleala ceva de nedescris.

  10. Răspunde

    Wow, am ramas placut impresionata de talentul si rabdarea lui Nicu…

    • Barbalata Mirela
    • 20/09/2016
    Răspunde

    Eu una nu ma pricep. Ba chiar sunt „bata” la asta/. Dar imi plac foarte mult si recunosc ca iti trebuie nu doar talent ci si rabdare. Cine reuseste sa faca un mare bravo 🙂

  11. Răspunde

    Se vede ca Nicu are talent si faptul ca nu vede nu este un impediment in a realiza aceste minunatii. Felicitari si sanatate pentru Nicu.

    • stoica claudia
    • 20/09/2016
    Răspunde

    Foarte frumoase ,sai dea Dumnezeu multa sanatate,este un om minunat.

  12. Răspunde

    Prima data am aflat despre pasiunea lui Nicu, de la tine, apoi am fost curioasa si am ramas impresionata de magia care se naste sub degetele sale. Eu as orna bradul cu astfel de deoratiuni. imi plac foarte mult.

  13. Răspunde

    Obiectele sunt absolut superbe! O sa salvez articolul tau si atunci cand caut cadouri de suflet o sa apelez la el. Mi-ar placea si mie sa fac asa ceva, dar nu am nici talent, nici rabdare. Felicitari Nicu!

    • Kamy camelia
    • 20/09/2016
    Răspunde

    Face niste lucruri minunate,respect maxim pentru un om Asa,care in ciuda faptului ca este nevazator,reuseste sa fac asa lucruri minunate,eu una nu sunt in stare de asa ceva

    • Corina Podocea
    • 21/09/2016
    Răspunde

    Respect pentru un OM deosebit! Se spune ca lucrurile frumoase sunt facute de suflete frumoase. Mare dreptate! Multumim pentru articol!

    • enache nicoleta
    • 21/09/2016
    Răspunde

    imi pare nespus de bine ca promovezi o astfel de persoana talentata.

    • Cristina
    • 21/09/2016
    Răspunde

    Ce frumoase sunt. Frumos gestul tau!

    • Albu Steluta Georgiana
    • 21/09/2016
    Răspunde

    Foarte frumoase!Eu si Jasmine facem uneori dar nu atat de sopfisticate..

    • Rox
    • 21/09/2016
    Răspunde

    Mi se par minunate aceste creatii, iar oamenii care le dau viata sunt, fara doar si poate, extraordinari de talentati. Respect!

    • ghelbere elena
    • 21/09/2016
    Răspunde

    Cat talent poti sa ai ca sa iasa din mainile tale asemenea minunatii! Sunt superbe!

  14. Mă tot întreb cum se pot realiza astfel de minunății fără să vezi… Înseamnă că Nicu are un simț deosebit pentru așa ceva! 🙂

    • Daniela Dodoi
    • 23/09/2016
    Răspunde

    Cat îmi plac ma emotionez când le vad si când ma gândesc cine le face plâng..frumos ce mai..

    • Gheorghe Madalina Georgiana
    • 23/09/2016
    Răspunde

    Superbe modele. Se cunoaste un om cand are talent si pasiune. Felicitari ca nu s-a lasat invins si munceste pentru ceea ce si-a propus. Asa este si fratele meu cand vrea si are chef realizeaza niste piese frumoase din origami, o data a incercat sa ma invete si pe mine sa le fac, dar ca sa fiu sincera mi-am prins urechile in hartii si am renuntat. Fratele meu rade de mine, ca cica renunt prea repede. Asta este viata, origami nu face parte din talentul meu.

    • Cris Tina
    • 24/09/2016
    Răspunde

    Pana la postarea articolului tau, habar n-aveam ca se pot face astfel de obiecte 3D. Sunt foarte frumose si se vede ca sunt facute cu mare pasiune si talent. Respectul meu si felicitari domnului!

    • Nicolae Claudia
    • 24/09/2016
    Răspunde

    Si mie tare mult imi plac piesele origami. Sunt minunate. Iar cand atunci cand sunt facute si de o persoana nevazatoare..nu cred ca exista cuvinte de lauda. Eu abia impaturesc o hartie cu ochii deschisi.. felicitari Nicu si mult succes pe mai departe

    • Pusa Raisa
    • 24/09/2016
    Răspunde

    Am remarcat de foarte multe ori ca acestor persoane speciale Dumnezeu le-a dat mult talent si rabdare. Sunt de admirat mai ales ca ceea ce fac ei ne bucura ochii si sufletul. Acest om are pe drept cuvant maini de aur ,dand suflet si culoare produselor pe care le realizeaza . Felicitari pentru tine ca esti atat de sensibila si promovezi astfel de oameni minunati , felicitari lui Nicu pentru ceea ce face !

    • ionela bortofleac
    • 24/09/2016
    Răspunde

    Imi plac tare mult aceste lucrusoare ,si nevoie de timp si rabdare sa poti realiza asemenea „comori”. Eu am facut o lebada, dar nu as mai avea rabdarea de acum 3ani.

    • Daniela
    • 24/09/2016
    Răspunde

    Ce frumoase sunt! Iti trebuie multa imaginatie si rabdare sa faci asa ceva.

    • Duru Valentina
    • 25/09/2016
    Răspunde

    Ma bucur ca promovezi persoane care chiar muncesc ca sa isi castige existenta! Eu voi fi cu siguranta clienta sa!

    • dumitrescu elena
    • 25/09/2016
    Răspunde

    sunt minunate, trebuie sa ai talent pentru minunatiile astea,ar trebui promovat aceasta arta ,poate sa fie facuta si in scoli in loc de alte prostii ,ceva relaxant ar fi binevenit

    • Aniela
    • 29/09/2016
    Răspunde

    Ce frumoase sunt mai ales Mickey Mouse,Minnie si Donald Duck!Ce minunatii pot iesi din mana acestui om!

    • nicolae adrian
    • 30/09/2016
    Răspunde

    am avut si eu candva acesta pasiune. stateam ore in sir si lucram la un obiect

    • Elena Leonte
    • 01/10/2016
    Răspunde

    Of,Dumnezeule. 🙁 Face niste lucruri incredibile,cei drept poate m-a impresionat si povestea lui si dincolo de talentul sau am privit totul altfel. Chiar imi gandesc sa-i dau o comanda (Minni) ca doar este prietena fetitei mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares