În ultima vreme, tot mai multe femei ajung pe blogul meu căutând pe Google informații despre metode de a-și urmări sau spiona bărbații. E piața plină de tot felul de dispozitive de acest tip, de la microfoane înglobate într-un pix până la camere video poziționate într-un banal ceas. Toate astea ne pot ajuta să ne spionăm bărbații, să auzim ce vorbesc și cu cine sau pe cine iau în mașină. Ai zice că problema e ca și rezolvată! Nu e chiar așa.
Vin eu și vă întreb de ce avem nevoie de astfel de dispozitive? La ce ne folosesc? Da, prin filme ele sunt destul de utile atunci când tipa angajează un detectiv sau montează niște camere ascunse în casă, îl prinde pe dânsul în fapt cu amanta, bagă divorț și îi ia jumătate din împărăție. Dar, în viața reală, mie mi se par niște instrumente create special pentru paranoici.
Cele mai multe femei, dintre cele care află să au fost înșelate, nici măcar nu se despart de crai. Bocesc câteva zile apoi își zic că îl iubesc prea mult și continuă să se roage să îi bage Dumnezeu mințile în cap ca să nu mai facă altă dată. Cu ce le ajută faptul că au auzit cu propriile urechi când bărbatul lor își făcea de cap (într-un fel sau altul) cu o altă femeie? Poate doar ca să aibă de ce plânge la fiecare 3-4 zile sau de fiecare dată când inculpatul întârzie 5 minute.
De ce avem nevoie de confirmări, de dovezi că suntem înșelate? Simplul fapt că neîncrederea ne macină sufletul la orice pas, trebuie să ne facă să ne gândim serios la viitorul relației. Mie nu mi-ar trebui o înregistrare video sau una audio ca să știu că a călcat strâmb. Mi-ar fi suficient să-mi simt încrederea clătinată. Ce aș face atunci? Sunt genul care, înainte să se gândească la a spiona, pune direct întrebarea. M-aș uita în ochii lui și l-aș întreba dacă mă înșeală. Nici nu aș avea nevoie de răspuns verbal. După zece ani, citesc totul în ochii lui.
Îmi amintesc o fază de acum vreo 2 ani. Soțul meu era la muncă și l-am sunat, la pauza de masă, ca să vorbim despre ceva. Telefonul i s-a deblocat în buzunar și a răspuns singur apelului meu. Am zis ”Alo” de câteva ori și, văzând că nu pot vorbi cu el, am închis. Când a venit de la muncă, i-am povestit despre cum îl sunasem și ascultasem, pentru câteva secunde, zgomotele din atelier. Mătușa era de față și a replicat că ea nu ar fi închis, ar fi rămas cât mai mult posibil în convorbire pentru a-l urmări și asculta cu cine vorbește și ce face.
N-am simțit niciodată nevoia să fac acest lucru și mă bucur pentru asta. N-am nici un motiv. N-am simțit niciodată că m-ar privi cu mai puțin drag, că i-ar plăcea mai puțin mâncarea mea sau că ar prefera să își petreacă timpul liber cu altcineva decât cu mine.
Să zicem că nu ar fi așa. Că ar fi genul care întârzie mereu acasă, care cam zâmbește femeilor ce-i ies în cale, care se strâmbă mereu când se ridică de la masă sau îmi reproșează că nu mai sunt cum eram. Ce să fac? Să găsesc o cale să-i ascult telefonul sau să îi pun cameră ascunsă în mașină? Pentru ce? Ca să aflu dacă se pupă sau se… altceva cu alta? Nici nu contează asta. Important e că asta mă face să simt. Poate nici nu mă înșeală fizic, poate mă înșeală în mintea lui, cu o altă femeie sau cu o altă eu mai bună. Înșelată sau nu, atunci când nu te mai simți bine într-o relație, soluția e una singură și nu am s-o numesc eu.
Ce zic eu este că nu avem nevoie de confirmări, nu avem nevoie de instrumente de spionat bărbații. Important nu e ce fac când nu sunt acasă, important e cum ne fac să ne simțim când vin acasă. Când tot ce simți este neîncredere și dezamăgire, chiar și dacă îl urmărești două luni și nu apare dovada infidelității, paranoia tot nu dispare pentru că ea e provocată de gânduri nu de fapte…
Tu ce crezi? Ajută la ceva spionarea partenerului?
eu cred ca spionajul asta ”la manastire”, sa ma exprim plastic, nu ajuta cu nimic. ba din contra, e o dovada de neincredere. eu zic ca daca iti cunosti partenerul, intelegi semnalele in caz de se intampla ceva, e imposibil sa nu-ti dai seama cand se raceste fata de tine. asa, ca sa stai sa urmaresti fiecare miscare… mi se pare lipsa de respect atat fata de el, cat si fata de tine
Asa zic și eu, nu contează ce fac când sunt plecați, deși de multe ori acest comportament se resimte și acasă.
Ajuta, clar ajuta… sa iti mananci nervii si ficatul 😀 Prefer sa dorm linistita, ca doar fiecare dintre noi stie ce responsabilitati are si ce isi asuma daca va calca stramb. Am fost si eu paranoia la un moment dat si abia ulterior mi-am dat seama ca era doar o oglina a neincrederii in mine, in el si in relatie. Prin urmare, era foaaaaaarte claaaaar ca era cazul sa se termine chestiunea.
Daca barbatii ajung sa insele ,sunt mai multe motive…ori nu le place ce au acasa,ori sunt tentati sa o faca ,ori chiar sunt fără minte…”Pazesti un card de gaste sau bărbatul,tot aia e…Sunt la moda acum si in „trend”.
De ce sa-i spionezi? Vrei sa-ti alimentezi durerea? Daca isi vede de casa, de tine, de copii, daca isi arata aceeasi dragoste inseamna cu tu nu ai incredere si stai pe nisipuri miscatoare si ca s-ar putea ca toata aceasta neincredere se va intoarce impotriva ta.
Asta nu ar mai fi viata de cuplu. Sunt de 8 ani casatorita si de vreo 12 ani impreuna..dar nu mi-a trecut niciodata prin cap asa ceva.nu trebuie sa apelez la astfel de metode ca sa aflu daca ma inseala. Sotul meu e ca o carte deschisa pentru mine. Si mie mi s-a intamplat de multe ori sa il sun si sa i se deschida telefonul in buzunar..dar dupa alo, alo..n-am stat niciodata cu telefonul la ureche sa vad ce zice sau ce face.. mi se pare cea mai mare aberatie.
Nu sunt genul. Si oricum nu as rezolva nimic. Odata pierduta increderea s-a dus si viata linistita .
Nu, nu ajuta la nimic bun, exact cum a spus si Teo, iti mananca nervii si sanatatea usor dar sigur! Decat asa, mai bine zici pas unei astfel de relatii! Exista gelozii in orice relatie, dar totul pana la un anumit punct. In momentul in care lucrurile intra pe un alt fagas decat cel normal, clar e pierdere de timp. 🙂
Daca il cunosti, iti dai seama dupa comportamentul lui daca te inseala sau nu, nu cred ca sunt necesare astfel de obiecte de „spionaj”. Decat in filme, asa e, in viata reala nu le vad rostul. 🙂
Da,ajuta.Asa ii mentii pe calea cea buna,altfel uita ca au „stapan” 🙂
Nu e genul meu,chiar daca l-as prinde cu ceva ,ce as rezolva?Nimic decat certuri si scandaluri si lacrimi atat
Eu la inceputul relatiei cu sotul meu eram extrem de geloasa. Ma uitam in telefon, ma uitam in mail (sunt sigura ca majoritatea fetelor au facut asta 🙂 si ne certam des. Apoi mi-am dat seam ca gelozia este o boala si ca nu aduce nimic bun relatiei. Daca e sa te insele, te insala oricum. Fiecare are drepul la intimitate, noi nu suntem stapane pe viata sotilor sau a iubitilor nostri. De cand m-am cumintit viata e roz 🙂
Delia, imi place maxim comentariul tau si stii de ce? Pentru ca eu faceam fix aceleasi lucruri la inceput! Slava Domnului ca mi-a venit mintea la cap si ca am realizat ca o relatie sanatoasa nu poate functiona fara incredere. Cum ai spus si tu, astazi totul e roz. 😀
Nu simt nevoia sa-mi spionez sotul, mai ales ca la mine ar fi aiurea tare daca n-as avea incredere in el. Inca de la inceputul relatiei am povestit despre asta. El lucreaza in bar, cateodata noaptea, calatoreste des, fara incredere relatia noastra nu ar putea sa reziste.
Clar ca nu ajuta, daca vor sa ne insele o fac cu sau fara spionaj. Eu zic ca e mai bine ca fiecare sa-si vada de „treaba ” lui ca doar de asta sunt casatoriti 🙂
Nu sunt genul de persoana geloasa. Am fost, candva, de mult. Dar acum gandesc mai liber si ma gandesc ca, da, undeva exista posibilitatea sa ne placa si alti oameni si chiar sa ne indragostim de ei. Insa daca se va intampla asta, il voi lasa sa fie fericit cu alta femeie, iar eu, la randul meu, voi gasi fericirea alaturi de altcineva. Asa vad eu lucrurile. Viata nu se termina atunci cand se incheie o relatie. Sunt oameni care au ajuns la a 3-a sau a 4-a casnicie. Nimic nu e un capat de tara. Poate doar statul intr-o relatie plina de nesiguranta, neincredere si lipsa iubirii.
Daca nu mergi pe incredere casnicie fericita nu o sa ai. Poate ca toate femeile sunt geloase,se spune caci daca nu esti geloasa nu-l iubesti,dar sa parcurgi la camere,urmariri..etc,e prea mult.
Categoric nu!
Gestul mi se pare umilitor pentru ambii parteneri.
Increderea sta la temelia unei relatii. Spionajul e un joc copilaresc pe care il faceam in adolescenta si nu ca mi-ar fi pasat prea mult de respectivul, ci pur si simplu pentru amuzament! :))
Este importanta increderea.
Daca ajungi sa il spionezi inseamna ca relatia nu se bazeaza pe incredere, prietenie, nu are viitor
Clar nu este indicat sa cauți nod in papura dar mi-ar place. Nu am făcut niciodată vreun demers in acest sens di nici nu voi face dar nu pot sa nu zic ca nu sunt geloasa.
curiority killed the cat. deci mai bine nu!