Proba de 1000 de metri sapă și o invitație la cea mai mare oră de sport

Am fost o leneșă și-o grasă de când mă știu. Nu mi-a plăcut niciodată ora de sport. Era printre orele de la care îmi doream să chiulesc. De fapt, am și făcut-o, de câteva ori, când se anunțase săritura la capră. De două ori am încercat să sar peste ea și tot de atâtea ori am răsturnat-o, provocând un râs zgomotos în rândul colegilor mei. La orele de sport, la care se făceau exerciții lejere, mă descurcam. Când venea vorba de rostogoliri înainte ghemuit, înapoi depărtat, lumânări, stat în mâini sau sute de abdomene, brusc mi se făcea rău.

Asta nu înseamnă că în adolescență m-a oprit ceva să fac sport la un nivel înalt. Ce vă mirați așa? Aveam 14 ani când am terminat primul meu maraton. Aveam senzația că n-am să pot trece linia de sosire dar am făcut-o. De pe margine, ai mei aplaudau. Terminasem de săpat primul meu rând de porumb.

La ora 7 de dimineață, ne-am prezentat la linia de start eu, mama, mamaie, un verișor de-al meu și o mătușă, fiecare cu sapa lui. Pe post de încălzire, ne-am suflecat mânecile. Unii chiar și-au scuipat în palme. Nici nu știam de ce. Să nu credeți că era vreun gest aducător de noroc. Cică faci priză perfectă pe aparat. Aparatul se numea sapă. De fapt, încă se mai numește pentru încă trăiește. A schimbat vreo două cozi de atunci dar ea a supraviețuit, semn că pe ce pun eu mâna devine nemuritor.

Dar să revenim la oile sapele noastre. Mamaie a dat startul, după ce ne-a încredințat fiecăruia câte două rânduri de porumb. Mama și mătușa luaseră deja avans, când eu și vărul meu, aflați la prima noastră competiție sportivă agricolă, încă mai primeam indicații de la antrenor. Părea simplu să faci 2-3 pași, să dai de două ori cu sapa în dreapta, de două ori în stânga și să treci mai departe. Am trecut la aparat. Brusc mi-am dat seama că sapa mea e cam grea. La mamaie părea simplu! Am încercat și sapa ei. Era și mai grea.

Am început antrenamentul pentru brațe cu ridicări și coborâri succesive de sapă. Le-am cumulat cu răsuciri de trunchi spre rândul din dreapta și rândul din stânga, aplecări de trunchi și fandări, cu scopul precis de a îndepărta buruienile care erau prea aproape de tulpina porumbului neputând fi eliminate cu sapa. 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Și repetăm. Îmi intrasem în ritm bine de tot. Aproape săpasem vreo zece de metri, când o aud pe mamaie Cristina, ce faci acolo?. M-am simțit fix ca la ora de sport. Așa mă striga și profa, când vedea că nu execut ceva corect. Tăiasem prea multe fire de porumb. Ei, asta-i bună, nu pentru asta m-ai adus aici, să îl rărim?

Mama mă încuraja. Văru-meu mă huiduia că tai porumbul din care trebuia să mănânce el mămăligă. M-am ambiționat și am reluat exercițiul. 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Pas înainte, răsucire la dreapta, ridicăm sapa, coborâm sapa, ridicăm sapa, coborâm sapa, răsucire la stânga și reluăm exercițiul pentru brațe. Coborâm în fandare sau prin aplecare, revenim în poziție verticală, pas înainte și continuăm. Mai o pauză mică, mai o gură de apă, am înaintat, încet-încet, până mi-a venit ideea măreață să întreb dacă mai avem mult. Când am auzit-o pe mamaie că nu suntem nici la jumătate, că sunt rânduri de peste 1 km lungime, m-a luat cu leșin. Am transpirat, în 2-3 secunde, cât nu transpirasem de la linia de start până acolo. Stai, bre, puțin! Păi mă bagi pe circuit așa lung din prima? N-am apucat să zic mai departe. Mi-a tăiat-o scurt să mă grăbesc că ne prinde amiaza și mai avem treabă și acasă.

Am continuat cursa cu sapa. La fiecare pas mă uităm să văd dacă se zărește cumva capătul lotului. La un moment dat, am zărit linia de finish. Știam că pot să termin cursa. Îmi imaginam că sunt Usain Bolt pe pistă. Am sprintat transformând proba într-un soi de sapă viteză, doar-doar voi ajunge mai repede la finish, să mă prăbușesc la umbra copacului la care mă uitam ca la un miraj.

Într-un final, am terminat proba. Pe ultimul loc, dar am terminat-o. Drept medalie am primit un sandviș cu brânză. Am mai participat la competiție încă doi ani, până am intrat la facultate. Atunci am decis că mapa nu este compatibilă cu sapa. Mamaie încă mai crede că aș fi putut face performanță dacă nu mă lăsam atunci.

Eu știu că mișcarea face bine dar chiar nu se asortează sapa cu ținutele mele de acum. În schimb, o participare la Cea mai mare oră de sport n-aș refuza, chiar așa leneșă cum sunt. E drept că nu îmi place să mă dau cu bicicleta sau să alerg și că urăsc aerobicul dar am două chestii care îmi plac la nebunie: Kangoo Jumps și Zumba. De-asta mi-e ciudă că nu am să ajung nici anul acesta la eveniment (Cea mai mare oră de sport). Știam de multă vreme că are loc pe 9 iulie la Brașov, i-am tot solicitat soțului o mică vacanță la munte, în această perioadă, dar nu mi-a ieșit.

Dacă vreunii dintre voi stau prin zonă sau au drum azi pe la Brașov, dați o fugă până în Piața Sfatului pentru a participa la Cea mai mare oră de sport în aer liber. Veți avea parte de sport adevărat, cu instructori unul și unul. Fără sapă și fără trainer în săpat. Muzică și mișcare cât cuprinde în centrul orașului. Au clase de fitness (RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp), Shooting Gate, Kids Bike School și un Cross caritabil cu două probe. Participarea la eveniment este gratuită.  MFB-brasov-2016-poster_A2

De ce mi-e cel mai ciudă că nu pot ajunge? Nu pentru că nu pot face mișcare și acasă, dacă dă boala sportului în mine, ci pentru că, în cadrul acestui eveniment, mișcarea nu face bine doar celor care o practică, ci și altora. Cum vine asta? Crossul are și un scop caritabil. Astfel, pentru fiecare participant la cross, Fundația Telekom și smartatletic vor dona câte 4 euro către Hospice Casa Speranței, o organizație care susține bolnavii incurabili. Anul trecut, cu suma strânsă din donații, s-au asigurat medicamente gratuite pentru 20 de copii bolnavi de cancer. Mișcarea înseamnă de două ori sănătate, de două ori viață, de asta te rog să participi la evenimentul de azi, de la Brașov! Dacă eu am reușit la 1000 de metri sapă, și tu poți să alergi lejer 4 km pentru un scop nobil!

Tags: , , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Ionescu Camelia
    • 09/07/2016
    Reply

    Am ras copios citind despre maratonul in lanul de porumb, asta pentru ca mi-ai amintit de copilăria mea petrecută tot la țară si tot cam in lanul de porumb. Nu prea imi plăcea la sapă dar nu am avut încotro pana când mi-am dat seama ca nu-s de ea si mi-am cumparat o mapa 😀. Sportul mi-a placut intotdeauna dar urăm acele ore de sport de la scoala, sa ca alergam singura ca nebuna pe un stadion in oras ca sa ma mențin 😀….mea, am si eu ciudățeniile mele…nici eu nu pot ajunge la cross-ul de la Brasov dar celor care pot le spun doar un singur lucru: mergeți si dati ce aveti mai bun din voi, ajutati-ce semenii aflati intr-o cumpănă a vieții!!!

    1. Uite ca nu sunt singura careia i-a placut mai mult mapa decat sapa. Problema e ca am devenit o sedentara convinsa si asta se reflecta in modul cum arat si in starea mea de spirit.

    • Lamiita P
    • 09/07/2016
    Reply

    😀 mi te si imaginez cu sapa si pe bunica strigand la tine “Cristina ce faci acolo”. Dupa cum bine stii si eu am fost dolofana de mica si nici mie nu-mi placea sportul la scoala. Eu ii tineam inelul profesoarei pe mana cand jucau volei, ca mereu ii spuneam ca nu ma simt bine. Un inel oval cu piatra neagra si cand am ajuns prima data la Rusi mi-am luat si eu cam acelasi model dar cu ghihlimbar ca nu am gasit cu piatra neagra. De fapt nu-mi placea sportul organizat, sa am barem ca in rest cutreieram toate dealurile si alergam.

    1. voleiul si handbalul mi-au placut. Eu sa nu aud de exercitiile la saltea, de saritura la lada sau la capra. chestii de genul. Si cand saream la groapa cu nisip auzeam numai cuvintele astea: sari ca o cizma 😀

    • Barbalata Mirela
    • 09/07/2016
    Reply

    Wow! Eu nu stiam de aceasta “miscare”. Pe ce lume o-i fi traind 😀 Dar, nu am cum sa ajung, din pacate 🙁

    Eu nu am dat cu sapa. Am fost oraseanca categorica 😛

    1. Mirela, te pot scoate eu la un antrenament gratuit, daca vrei :))

    • Aida Dolce
    • 09/07/2016
    Reply

    Tare as vrea sa vad ca iti pui ambitia si faci miscare adevarata.Nu la sala,ca sunt numai.slabanoage,dar acasa sau in parc..Mi ar placea 🙂 te pup

    1. Nu are sens sa imi caut scuze, nu? Totusi tin sa mentionez ca in Rahova nu exista parcuri si urasc treaba asta!!!!!

    • Rox
    • 09/07/2016
    Reply

    Imi amintesc cu drag de maratonul meu in lanul cu porumb. Eu niciodata nu am ajuns la linia de sosire…abandonam mereu. 🙂 In schimb, la cules, era floare la ureche…:) Din păcate, nu pot ajunge la Brașov, dar este un eveniment la care as fi participat cu mare placere.

    1. am uitat sa mentionez ca si eu am ajuns la finish cu ajutor din partea mamei 😀

    • ghelbere elena
    • 09/07/2016
    Reply

    Multe dintre articolele ma amuza copios, nu ca subiectul nu ar fi interesant dar ai stil deosebit de a descrie si cel mai banal lucru. Apropo de prasit. Eram eleva la liceu si nu mai stiu in ce vacanta de vara m-a luat mama la prasit de sfecla. Am lesinat pe ogor din cauza caldurii si s-a lecuit a mea iubita mama de a ma pune la munci agricole.

    1. este o varianta si asta cu lesinatul si mai este una pe care o practica sotul meu: cand il ducea la camp, isi baga un deget in nas si isi provoca hemoragie. Ai lui zicea ca sa nu mai stea in soare si scapa de munca.

    • Claudia Mt
    • 09/07/2016
    Reply

    O da sapa o urasc bine ca nu mai am parte de ea 🙂

    1. si eu am urat-o dar mi-a prins bine putin sport

  1. Reply

    Greu acest “sport”,mai ales să intri și într-o competiție cu cei ce sunt “medaliați” sau campioni.Eu am iubit ora de sport,dacă ar fi fost în programa scolară numai ore de sport eram cea mai fericită .Maraton am făcut și eu….alergând de orele de chimie….Am avut cea mai mare oră de sport( de maraton) de 4 ani….ha,ha,ha

    1. fiecare fuge de cate o materie. Mie chimia anorganica mi-a placut. Cu aia organica nu m-am inteles deloc.

    • stoica claudia
    • 09/07/2016
    Reply

    HIHIHI,CEAM MAI RAS ,CE FRUMOS AI DESCRIS MARATONUL TAU ,BRAVO CU FELICITARI ,ESTI CEA MAI BUNA LA MARATONUL SAPII!! FOARTE FRUMOS.

    1. Multumesc pentru sustinere la maraton! Sunt un as cu sapa in mana.

    • Mara
    • 09/07/2016
    Reply

    Ai talent la scris, categoric! E departe Brasovul de mine si-mi pare tare rau din cauza asta 🙁

    1. Multumesc mult. A fost si in Bucuresti Evenimentul si eu am aflat tarziu de el.

  2. Reply

    Eu ma bucur ca e si orasul meu printre cele participante, chiar daca eu nu pot sa fac sport!

    1. tu faci alte lucruri minunate si ma simt mandra ca te cunosc!

    • Nicolae Claudia
    • 09/07/2016
    Reply

    Doamne cat am mai practicat si eu acest sport..de la varsta de 6 ani pana la vreo 15, cand am plecat la liceu si dusa am fost. Ma trezea mama saptamana la rand la ora 5..ca sa prindem cateva ore de racoare..si stateam cat e ziulica de lunga cu sapa in mana..si acum, dupa mai bine de 15 ani de cand nu am mai pus mana pe sapa, se vad bataturile. Recunosc, pentru mine a fost o perioada grea.. dar in toata treaba asta, un lucru a fost bun: ma mentineam si eu la 50kg. Mi-ar fi placut sa merg la maraton, dar cu bebele dupa mine e cam greu.. sper sa mearga toti care vor sa ajute.

    1. e grea munca la tara, mai ales cand esti mic si ai vrea sa stai sa te joci si sa alergi dar asta este situatia si in ziua de azi. Agricultura tot cu sapa se face si nimeni nu e scutit de munca.

  3. să pui mâna să faci sport, altfel nu o să ajungi prea bine

    1. asta o stiu si eu, mai greu cu motivatia 🙁

    • Daniela Dodoi
    • 09/07/2016
    Reply

    Niciodată nu e greu când o faci pt o fapta buna.E greu la sapa dar cei de la tara sunt invatati cu ea.Bine ca am crescut la oras si nuci bunici la tara nu aveam ,asa ca am scăpat.

    1. cine nu munceste, nu mananca, nu? Asa zicea tataie

  4. Reply

    Foarte interesanta amintirea ta. Mi-a placut mult si mi-a adus aminte de verile in care mergeam la rude si, impreuna cu verisoara mea, doar furam rosii si castraveti din solar. La altceva nu ne pricepeam. Am incercat de cateva ori, dar nu s-a prins de noi :)).

    1. la voi era un soi de proba viteza de furat din solar. Nu puneati si de salata? Noi aduceam fiecare, unul sare, unul rosii, altul strachina si tot asa si faceam o bunatate de salata

    • Tatiana Sorina
    • 10/07/2016
    Reply

    Auuuu, o singura data am fost la sapat porumb si dupa ce am taiat cativa m-a trimis tata acasa. :))) Am gradina,iti sap oriunde si orice, numai la porumb sa nu ma pui,ca ii fac ferfelita. Despre eveniment ce sa zic,pe caldura asta nu prea merge si sunt prea departe.Am fost acum doua saptamani la Brasov,la socrela,daca era atunci,poate ma bagam.

    1. ma dezamagesti, zau asa! Te fac un curs intensiv de sapat la porumb?

    • Anda Stanciu
    • 10/07/2016
    Reply

    Nici mie nu mi_a plăcut sportul la scoala,uram sa sar la capră si rezistenta,în rest mă mai descurcam cât de cât.la săpat ma pricep,nu ma vait

    1. ar trebui sa facem o competitie noi intre noi, astia de le avem cu sapa

    • Vasile Rotaru
    • 11/07/2016
    Reply

    Greu acest sport dar l-am practicat si eu ,pana a merge la scoli inalte cum spunea bunica,mi-a prins bine atunci, acum nu stiu …

    1. Ce sa nu mai stii ca e ca mersul pe bicicleta, nu se uita niciodata!

    • Hacman Mariana
    • 15/07/2016
    Reply

    Nu ai cum sa nu te amuzi daca citesti acest articol…greu si neplacut acest sport dar na tre sa o facem si pe asta…amintiri ce nu se uita niciodata…am practicat si eu acest sport ani de-a randul)))

    1. n-ai fost si campioana? 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

59 shares
%d bloggers like this: