Nu toți cei care au carte, au și parte. În schimb, meseria chiar este brățară de aur

Draga mea,

Ai doar 14 ani acum și știu că visezi să faci carieră în politică. E vârsta la care cu toții am visat și am crezut că putem dărâma lumea. De aici, de unde sunt acum, văd lucrurile mai bine. Eu am fost la vârsta ta, tu mai ai până ai să ajungi la a mea. Eu am visat la fel ca tine. Am tocit și m-am stresat să mă umplu de note bune. Mi-a cam ieșit, în afară de notele de fizică.

Știu că ne asemănăm. De fapt, hai să dăm cărțile pe față și să vorbim ca două prietene: eu nu semăn cu tine, eu sunt tu din viitor, tu peste 18 ani. Ești curioasă dacă ai ajuns unde ți-ai dorit? Răspunsul e nu, dar nu plânge încă. Vin cu vești bune. Tu nu ești făcută pentru politică. Să fii parte din ea, așa cum este ea acum, n-ai fi putut, pentru că tu nu poți privi oamenii în ochi și să îi minți. Să încerci să o schimbi… nu ești suficient de puternică.

Știu că vei fi dezamăgită să afli că ești o biată casnică pasionată de blogging. Așa m-am simțit și eu atunci când am constatat că asta am devenit. Ai să vezi mai târziu cum este ca, după ce se uită în diplomele tale, oamenii să-ți spună că nu ai suficientă experiență. Practica pe care o vei face în facultate nu va fi suficientă pentru nici un angajator. E mai mult decât ciudat. Toți vor oameni de 25-30 de ani cu 10-15 experiență. Asta cred că numai în filmele SF e posibil. Poate acolo se începe pregătirea practică de la grupa mare de la grădiniță.

Eu m-am resemnat, mai ales că m-am ales și cu niște atacuri de panică de toată frumusețea și mi-am pierdut orice curaj de a mai încerca să dezvolt o carieră în vreun domeniu. Tu ai timp să schimbi ceva. Viitorul nu e bătut în cuie, Orice alegere, oricât de mică, poate schimba cursul lucrurilor. Nu zic să renunți la visul tău, doar te rog să ai o abordare mai practică.

După absolvire, nici după liceu, nici după facultate, nu vor veni instituțiile să te caute ca să te angajeze. Ba, e foarte posibil, să-ți închidă ușa în nas. Cum nu ești genul care să dea năvală pe fereastră, ar fi bine să ai un plan de rezervă. De pildă, ai putea să te înscrii la cursurile Şcolii Comerciale Austriece din România (o’SCAR), că tot îți plăcea ție să te joci de-a vânzătoarea când erai mică.

Nu zic că au fost inutili cei 16 ani de școală, nu zic că studiile nu sunt importante, dar ai citit zeci de cărți, ai învățat citate pe de rost, ca să te alegi cu o diplomă care să ateste că ai fost acolo și te-ai zbătut să înveți lucruri din care, peste 2-3 ani, nu mai știi nici jumătate. Vei merge să-ți cauți un loc de muncă și, când te vor întreba ce știi să faci, vei avea un șoc căutând răspunsul la întrebare. Nu vei fi singura. Ca tine vor fi sute, poate mii. Mulți vor face un job din a fi șomer. Atunci cu toții veți da vina pe sistem, abia atunci părinții vor înțelege că nu puteau face greșeală mai mare decât aceea de a vă împinge de la spate, ba chiar a vă susține și financiar, pentru a termina o facultate. 

Poporul român are două vorbe: ”Cine are carte are parte” și ”Meseria e brățară de aur”. Eu am mers pe prima variantă, cartea, și, din câte vezi, nu mi-e prea bine. Fii tu fată isteață și nu face ce-am făcut eu! Mergi pe varianta cu meseria! Meseria îți asigură un loc de muncă, facultatea nu.

Revenind la școala asta, o’SCAR, despre care am aflat și eu de curând, este o școală comercială. Stai chill, asta nu înseamnă că o să fii vânzătoare toată viața! Mulți dintre foștii mei colegi, cărora nu le prea plăcea școala, au ajuns foarte bine pornind de la joburi simple, de lucrător comercial, promovând în posturi mult mai bune. Unii chiar au făcut și facultatea între timp, o facultate pe care n-au ales-o pentru că le-a plăcut ce le promite, ci pentru că aveau deja o carieră în domeniu și știau că studiile îi pot duce mai sus. Asta e momentul în care poți spune că te ajută cartea, după ce ai acumulat deja ceva experiență. Altfel, cei mai mulți angajatori te văd doar ca pe un tânăr care s-a fofilat pe spatele părinților, motivând că studiază.

O școală practică este cea mai bună opțiune în România, la ora actuală, pentru că Ion Creangă avea dreptate când zicea că ”Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele”. Țara are nevoie de oameni care să tragă ciubotele și nu zice nimeni că, în timp ce le tragi, nu poți să-ți continui și studiile. De-asta zic eu că ți-ar prinde foarte bine să te înscrii la cursurile școlii o’SCAR, care încep în luna septembrie. Școala durează 3 ani, timp în care o să înveți cam tot ce trebuie să știe un comerciant bun. Ori, în zilele noastre, comerțul este mama economiei. Ba chiar și tatăl ei. Poți spune și colegilor despre aceste cursuri. Chiar și prietenilor mai mari, care au abandonat deja școala. Dacă au absolvit clasa a VIII-a și au sub 18 ani, sunt bineveniți. 

O să fie fain. Baza e practică, nu teoria, care oricum nu-ți place. În primul an ”se vorbește” mai mult, cam 80% din programă, apoi, în anul doi, procentul de practică atinge nivelul de 60% pentru ca, în anul trei, să ajungă la 72%. Asta înseamnă că școala o’SCAR vă oferă și informațiile teoretice necesare pentru a dezvolta o carieră în domeniul comerțului, dar mai ales un cadru pentru practica în acest domeniu. În cei trei ani de școală, nu doar vin să-ți vorbească profesorii de la Colegiul Economic “Costin C. Kirițescu”,  dar chiar vei ”lucra” alături de oameni care au făcut carieră în vânzări, în cadrul orelor de practică din companii precum BILLA, C&A, Deichmann, Hervis, HUMANIC, kika, Telekom. 5304315230_b19979b058

Am uitat să-ți spun ce era mai important. Cursurile sunt complet gratuite. Ba, mai mult, ai cheltuielile de transport asigurate, posibilitatea de a obține o bursă lunară de până la 400 de lei și șansa de a obține diverse prime sau facilități. După 3 ani de școală, pleci de acolo cu un Certificat profesional recunoscut în Uniunea Europeană, cu o meserie învățată și cu perspective de începere și dezvoltare a carierei în cadrul companiilor partenere mai sus amintite, cele în care ai făcut și practică.  

Nu, nu statul român a fost cel care a venit cu ideea acestei școli, ci Ambasada Austriacă (de aceea se și numește Școala Austriacă). Singurul merit al Inspectoratului Școlar și al Ministerului Învățământului este acela de a fi susținut proiectul. În rest, austriecii sunt cei care au adus genul acesta de învățământ profesional – dual din țara lor. 

Acum, dragă Cristinuța, eu informațiile ți le-am cam dat. Eu nu pot să te oblig să mergi la școala asta, mai ales că te cunosc destul de bine și știu că ce ți se spune să faci, fix aia nu faci. Dar eu am încredere în tine și în judecata ta. Dacă te hotărăști să înveți meseria asta și să devii rapid independentă financiar, poți să te înscrii la școala comercială în perioadele de înscriere 16-17 august 2016  sau 1-2 septembrie 2016.

Alegerea îți aparține. Vrei să fii o casnică, posesoare de diplomă de pus în ramă, sau un om cu adevărat pregătit să-și câștige pâinea pe propriile-i forțe? Asta este echivalentul întrebării ”A merge sau nu la Școala Comercială Austriacă?” 

Te îmbrățisez din bucătărie, de unde păzesc supa să nu dea în foc,
CristinaMare

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • stoica claudia
    • 01/07/2016
    Răspunde

    Foarte frumos si foarte interesant acest articol ,degeaba ai o gramada de facultati daca nai unde sa te angajezi,nu stiu ceo mai fi in tara asta

  1. Răspunde

    Mmm da. Trist dar adevărat. Am terminat facultate si master si ma ocup cu blogging. Aceeași poveste este si in cazul meu.

    Am citit cu plăcere si cu un viu interes articolul. Vreau sa merg la aceasta școala dar as vrea sa se poată face si in Galati. Nu am cum sa stau in București pe toată perioada cursurilor! Stii ceva legat de asta? Pe site nu am găsit INFO de genul

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      Momentan aceste cursuri se adreseaza exclusiv celor care au sub 18 ani.

  2. Răspunde

    Din pacate invatamantul romanesc este foarte teoretizat. Am avut ocazia sa vad un liceu tehnologic german. Aveau manuale doar pe la lb. germana, limbi straine (vorbeau engleza ca pe a doua limba materna pustii aia !) si cam atat. La fizica faceau experimente – a se citi, de exemplu, alarme pentru masini sau case. Le primeau sub forma de kituri si le asamblau. Doar cateva ore de teorie pe saptamana, restul practica in fabrica de mobila. Si ce fabrica! Am mers si vreo 3-4 minte printr-o hala complet automatizata, nu era nici tipenie acolo, si se lucra! In cei trei ani de liceu elevii au de facut un mega-proiect, care reprezinta lucrarea lor de diploma. La terminarea liceului au deja 3 ani de experienta, pot ramane sa lucreze in fabrica respectiva, sau pot pleca in alta parte, salariul entry-level va fi de peste 2000 de euro lunar. Daca raman acolo, fabrica le poate asigura si locuinta, pana-si gasesc ei ceva mai bun.

    La noi? Toceala, iar dupa 12/16 ani de studii iesi cu capul mare si bun doar pentru a deveni somer. Ca absolventul roman nu stie sa faca nimic. El doar stie… formule, teoreme, ecuatii, pagini de critica literara, adica informatie sterila pe care n-o pot aplica in viata si care nu-i ajuta la nimic.

    Nota bene – asta o spune o profesoara care e de 27 de ani in sistem. Adica eu.
    Am sperat ca odata cu generatiile tinere de colegi lucrurile se vor schimba, insa nu inteleg ce se petrece cu ei dupa facultate. Revin in liceu, la catedra la fel de indobitociti ca si cei pe care il blamau cand erau elevi. Si fac acelasi lucru ca si cei vechi – adica le cer elevilor sa toceasca, sa stie. Doar sa stie. Niciodata SA STIE SA FACA…!

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      Oana, dupa cum gandesti, sunt sigura ca esti un dascal minunat, in limitele impuse de sistem. Multe lucruri trebuie schimate in invatamantul de la noi dar ministrii vin numai cu idei menite sa bulverseze si mai tare parintii si elevii, in loc sa vina cu solutii concrete pentru toate problemele care se agraveaza de la an la an.

    • Barbalata Mirela
    • 02/07/2016
    Răspunde

    Da, mare dreptate ai!!! Degeaba am facut facultate ca nu ma angaja nimeni. Practica trebuia sa o platesc. Nu regret anii de scoala si nici cursurile de perfectionare facute dupa, doar ca, era mai bine sa fi invatat o meserie pentru ca in particular sa pot face si altceva. Asta e viata 🙂 .
    Nu stiam de aceasta scoala; nu am cum sa merg tocmai in Bucuresti pentru cursuri . Daca si in Bacau ar fi asa ceva ce bine ar fi 🙂

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      e bine macar ca adolescentii de azi au aceasta optiune desi, pentru moment, sunt destul de putine locuri.

  3. Răspunde

    Știu că vei fi dezamăgită să afli că ești o biată casnică pasionată de blogging. Așa m-am simțit și eu atunci când AM constatat că asta am devenit. Ai omis un „am” în rest bravo pt articol!

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      Multumesc pentru atentionare si pentru incurajare.

    • Daniela Dodoi
    • 02/07/2016
    Răspunde

    Chiar asa.Multi au facultate si sunt „mancatori „de covrigi…iar patronul meu are 4 clase si e …patron.

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      Dureros dar al naibii de real.

    • Vasile Rotaru
    • 02/07/2016
    Răspunde

    Prinde bine aceste informatii pentru tineretul de azi care fac facultati dar nu au de lucru,fara experienta,practica ,nimeni nu te angajeaza.Bine pentru copiii si nepoti de -ai mei ,merita incercat!

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      multumesc pentru sustinere.

    • Nicolae Claudia
    • 02/07/2016
    Răspunde

    Adevarul e ca scolile de meserii sunt din ce in ce mai cautate. Ne-am saturat cu totii de facultati

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      facultatile scot someri pe banda

    • ghelbere elena
    • 03/07/2016
    Răspunde

    Am citit cu mare interes articolul tau. Acum copii merg la liceul sau facultatea unde-i trimit parintii, e drept ei cand termina gimnaziul nu stiu inca ce vor. Daca ti-as spune ca in primara inca din clasa a treia invata sa rezolve ecuatii de gradul II, m-ai crede? Daca ti-as spune ca in clasa a V a au terminat de invatat toate partile de vorbire si toate functiile sintactice, m-ai crede? Daca ti-as spune ca in clasa a V a un elev are atat de mult de invatat si asa de multe teme incat sta in aer, afara numai cat dureaza drumul pana la scoala m-ai crede? Si pentru ce? Pentru a fi someri, ai dreptate.

    1. pai la noi multa teorie si practica ioha. Ii omoara ca sa scoata genii din ei dar nu se gandesc ca marea majoritate nu sunt nascuti sa fie genii.

    • Mara
    • 03/07/2016
    Răspunde

    „Teoria ca teoria….Practica ne omoara!”

    1. Nimic mai adevarat.

    • Tatiana Sorina
    • 03/07/2016
    Răspunde

    Interesant articol,dar pentru cursuri iti trebuie timpul necesar,bani si dispozitia necesara.Pentru tineret mai merge. In ziua de azi mai greu te angajezi,peste tot cere experienta 🙁 de unde dumnezeu sa o ai daca tu termini un liceu sau o facultate.Sunt nebuni,pe bune! Uite asa ramane tara asta frumoasa fara oameni,pleaca toti cat vad cu ochii.

    • dumitrescu elena
    • 03/07/2016
    Răspunde

    poti sa ai cate facultati vrei ca daca nu ai experienta esti depasit,toti vor experienta ,dar unde sa o faci ,cine sa te invete practica ,cine,….?cursurile costa ,de unde bani ,cine sa te mai ajute ,tot parintii pensionari care in loc sa se bucure de batranete si pensie tot pe tine te ajuta sa incrci sa/ti faci un viitor ,materii cu ramada la scoala ,ii inebunesc cu materiile unele absurde in loc sa se bazeze pe ce ii place copilului ,sa aprofundeze lucrurile astea ,sa/i sustina moral ,financiar ca si scoala ,ca si minister ,dar sunt multe de vorbit pe acest subiect,oricum parintii vor ca si copilul sa aiba o facultate siiii facuta pe bani si fara nici o sustinere dupa?…vai de noi si de copii nostrii

    • Rox
    • 03/07/2016
    Răspunde

    Eu cred ca trebuie sa te perfectionezi continuu, trebuie sa lupti pentru dezvoltarea ta profesionala, sa fii serios si implicat. E adevarat, experienta nu o poti dobandi tocind, dar nimeni nu-ti da sansa de a o acumula daca nu-i arati si o diploma. Naiba sa-i ia, ca nu sti cum s-o mai dai…

    • Beauty Junkie
    • 04/07/2016
    Răspunde

    Foarte frumos scris articolul!
    Sper ca nu mai ai atacurile de panica.

    1. Multumesc. Inca nu am scapat de ele.

    • Lamiita P
    • 04/07/2016
    Răspunde

    Dar mai sunt scolile alea de meserii cum erau pe timpuri ? Habar n-am.Toti merg la facultate si asta fiindca li se permite sa faca o facultate atat de usor. Numai cine nu vrea nu o face. Apoi, tot acasa pe banii babacilor sau pleaca afara si mucesc la spalat de vase, si altele. Pestele de la cap se impute. Mi-a mai trecut aseara pe langa urechi o stire precum ca, se experimenteaza parca Instruirea asistata pe calculator, adica nu mai vin copii la scola cu ghiozadanele ( care ii cocoseaza ziceau elevii si erau foarte incantati) ci vin cu laptopul. O fi bine? Ma indoiesc. O sa ne trezim pana la urma ca vom citi o stire prin emoticoane.

    1. mai sunt licee economice de astea stiu sigur si cred ca si d-astea industriale dar si aia abia abia scot un 5 fug de ele ca e rusine sa mergi acolo. Plus ca sunt un fel de lasa-ma sa te las si nu te invata mai nimic.

    • claudia hossu
    • 11/07/2016
    Răspunde

    Cine are multe cursuri se descurca si fara facultate sotul meu are multe cursuri facute si stie sa repare cu boilar;o ghiuveta;stie sa zugraveasca sa puna faianta ;gresie este electrician si repara si calculatoare daca facea o facultate nu stia sa faca atitea lucruri.Daca as avea banii as lua o garsoniera nu as da pe facultate .Vrea sa invete franceza si germana dar timpul nu ii permite din pacate

    1. Important este ca se descurca si ca este muncitor. Studiile nu prea tin de foame.

    • Hacman Mariana
    • 15/07/2016
    Răspunde

    Ai dreptate Cristina,in ziua de azi nu conteaza doar studiile care le avem,pe langa acestea trebuie sa ai si pile)) pentru a gasi un loc de munca decent,conform asteptarilor noastre…Dar tu , care esti inzestrata cu atata talent la scris,de ce nu incerci sa scrii carti?sunt sigura ca ai avea succes…eu una iti propun sa incerci!Pupici!

    1. Nu am nici asa mult talent si nici nu cred ca mi-ar citi cineva bazaconiile. Sunt altii cu adevarat talentati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares