Review cremă de ochi cu protecție activă BIOgenic Careline

cremă de ochi cu protecție activă BIOgenic Careline

Este prima dată când folosesc crema asta de ochi. Am primit-o cadou, acum vreo două luni, și am zis să o încerc, să văd ce știe să facă. Deși am trecut de 30 de ani, nu mă pot plânge de probleme prea mari cu ridurile. Totuși, de ceva vreme, îmi simt tenul mai uscat decât era „în tinerețe” și am zis să îmi ajut puțin pielea din jurul ochilor cu această cremă. Pe site-urile din afară prețurile pornesc de pe la 25$. Crema este disponibilă și pe unele site-uri de la noi și pe site-ul oficial Careline România, la vreo 50-60 de lei. cremă de ochi cu protecție activă BIOgenic Careline

Gama aceasta, Biogenic, de la Careline (firmă din Israel, din câte am înțeles) cuprinde, în general, produse menite să protejeze pielea de poluare, de radiații solare, să întârzie îmbătrânirea și să hidrateze și să hrănească tenul. Întreaga gamă are la bază extractele din alge roșii, foarte bogate în aminoacizi.

Crema se aplică seara, după demachiere temeinică și corectă, în jurul ochilor. Se insistă cu un ușor masaj cu mișcări circulare în jurul ochilor. Se presupune că această cremă lucrează pe tot parcursul nopții, hrănind pielea cu tot soiul de minerale și vitamine (E și B5), creând un soi de strat protector în calea ridurilor ce ar fi tentate să se așeze pe zona respectivă. cremă de ochi cu protecție activă BIOgenic Careline

O folosesc de vreo lună de zile și cred că a venit vremea să trag concluziile despre efectele dânsei. Iată concluziile mele, dar nu înainte de a preciza că eu am ten gras cu tendință acneică și mai nou și atopică, o piele foarte sensibilă, căreia cu greu îi este pe plac vreun produs cosmetic:

    • cantitatea de produs din recipient este mică (30 ml.) dar eu îl folosesc de o lună și încă nu l-am terminat. Nu știu să vă spun cât produs mai este în tub pentru că ambalajul este opac. cremă de ochi cu protecție activă BIOgenic Careline
    • Este ușor de dozat pentru că are pompiță.
    • Pompița este protejată de un capac suplimentar, din plastic, care se fixează foarte bine, deci nu se va deschide prin geantă dacă îl iei cu tine într-o călătorie.
    • are o textură densă, bogată, foarte puțin grasă și se absoarbe repede în piele atunci când este aplicată crema. cremă de ochi cu protecție activă BIOgenic Careline
    • Nu știu să vă spun de la ce ingrediente (nu îmi place să analizeze lista de ingrediente scrisă în engleză) dar, acolo unde am avut mici leziuni ale pielii, s-a lăsat cu usturimi. Aici eu îi dau o bilă neagră pentru că nu cred că un produs cosmetic bun ar trebui să usture.
    • se presupune că diminuează pungile de sub ochi și cearcănele. Sincer să vă spun, eu nu am remarcat îmbunătățiri de nici un fel din acest punct de vedere.
  • pielea este, într-adevăr, mai fină de când folosesc această cremă dar să nu vă faceți iluzii că vă poate ajuta să scăpați de ridurile deja instalate. Am și eu câteva și sunt tot acolo, la locul lor, doar că sunt ceva mai fine. Cam același efect l-a avut și crema de la Nivea care este ceva mai ieftină și nici nu mi-a provocat vreo senzație de arsură sau usturime.

Mai pe scurt, deși testele lor arată că această cremă reduce cearcănele cu 78%, în cazul meu le-a redus cu 0%. Bine, la mine sunt și moștenire genetică (cred). În ceea ce privește promisiunea unei pieli mai fine și protejate de apariția ridurilor, nu zic că e un produs rău dar nici nu aș zice că își merită banii. O cremă contur pentru ochi de la Nivea, dacă tot am dat-o exemplu, are cam aceleași efecte, costă ceva mai puțin și o poți cumpăra din orice supermarket.

Cam atâta am avut eu de spus despre crema de ochi BioGenic. Dacă aveți întrebări despre acest produs, le aștept în comentarii.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Amy
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Imi plac recipientele care au atomizor. 😀 Pacat ca nu ai obtinut si rezultatele pe care ti le doreai, ma gandeam ca e ceva de capu’ ei.

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      poate ca pe tenul altor persoane o fi altfel Fetei mele nu ii placu si pace 😛

    • Rox
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Probabil trebuie sa o folosesti preventiv, inainte ca ridurile sa se instaleze.:) Glumesc! Eu nu prea ma incred in astfel de produse destinate alungarii ridurilor, cearcanelor; pentru zona ochilor eu folosesc doar unguent cu galbenele. Ma impac foarte bine cu el.:)

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      pai cred ca preventiv o recomanda si ei. Oricum ar fi, nu e pentru mine.

  1. Răspunde

    Inca nu am probleme cu ridurile, dar imi place sa hidratez zona ochilor. Folosesc o crema-gel cu aloe de la Oriflame si chiar se simte diferenta… Pielea din jurul ochilor este mult mai luminoasa de cand o folosesc. xoxo

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      uite ca de la Oriflame nu am mai cumparat nimic recent dar acum cativa ani stiu ca aveai creme bune.

  2. Răspunde

    Inca nu am probleme cu ridurile, dar imi place sa hidratez zona ochilor. Folosesc o crema-gel cu aloe de la Oriflame si chiar se simte diferenta… Pielea din jurul ochilor este mult mai luminoasa de cand o folosesc. xoxo

    • Lamiita P
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Pai ca sa te mai intreb ca ai spus tot fara ocolisuri, asta imi place mie la tine :)) adica „SI ” asta. De riduri, mai ales cele de varsta, nu cred ca mai scapi cu crema, asa ca nu imi fac iluzii. Bine ca sunt bucalata si nu prea se vad. Asta e singurul avantaj al grasunicilor.

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      daaaa, si eu sunt o fericita la capitolul asta. Dar noptile nedormite au inceput sa se cam vada.

    • Talaba Georgiana
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Nu am auzit de aceasta crema , dar este bine de știut ceea ce face. Eu nu prea am probleme cu pungile sub ochi ,dar mi-aș fi dorit o crema ptr diminuarea cearcanelor. Sper sa găsesc una care sa funcționeze.

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      citisem undeva de comprese cu ceva pliculete de ceai contra cearcanelor dar nu am incercat nici eu niciodata.

    • nicolae claudia
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Nu am auzit de aceasta crema si nu cred CA as folosi-o vreodata

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      nu pierzi nimic

    • nicolae claudia
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Nu am auzit de aceasta crema si nu cred CA as folosi-o vreodata

    • coco
    • 10/05/2016
    Răspunde

    nu stiam de aceasta crema, nici despre brand!

  3. Răspunde

    Eu nu am încredere în nici o cremă pentru riduri.Folosesc din când în când câte o cremă,după baie,pentru hidratare căci apa e mai dură și usucă pielea.Mai sunt și reclamele mincinoase de la tv unde ne arată câte o domnișoară de 20 și ceva de ani care face reclamă la cremă antirid.Aș vrea să văd una de peste 60 care folosește crema și scapă de riduri. Să fim serioși,despre ce vorbim?

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      da da, si pe alea de 40 de kg care fac reclame la pastile de slabit si creme anticelulita!

    • Claudia Mt
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Eu inca nu am probleme dar sigur vor aparea peste cativa ani 😉 cat despre tine esti frumoasa asa cum esti!

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      ei, sa nu exageram. Frumoasa n-am fost niciodata :))

    • Gabryelle's Blog
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Multumim de recenzie. 🙂

    • Stoica Claudia
    • 10/05/2016
    Răspunde

    Nu am auzit de ea dar nici nu as da bani pe ea sa o cumpăr , păcat ca nu a functionat la tine, dar acu depinde si de tipul de ten , la unii poate le merge crema , la alții nu , depinde după tipul de ten

      • cristina
      • 11/05/2016
      Răspunde

      sigur depinde de tenul fiecaruia.

  4. Răspunde

    Nu am auzit de ei dar eu in general nu prea folosesc creme pentru ochii.

    • Catalina Dumbrava
    • 11/05/2016
    Răspunde

    Crema pentru ochi inca nu am folosit, inca nu e cazul, zic eu …. :))) . O crema hidratanta folosesc in fiecare seara, folosesc Nivea, asta imi prieste mie , se potriveste tenului meu, fara suparare 😀 . Cred ca fiecare trebuie sa-si gaseasca crema/produsul care i se potriveste tenului, indiferent de firma.

    • Barbalata Mirela
    • 11/05/2016
    Răspunde

    Folosesc creme pentru ochi dar nu este o rutina zilnica (asa cum sunt demachierea si hidratarea tenului). Personal, nu as da multi bani pe astfel de creme pentru sunt convinsa ca nici una nu face minuni. Ca si in cazul tau si a altor femei, daca este genetic sau organismul in interior nu este suficient hidratat, te ppoti da cu ce fvrei….degeaba. Eu nu cred in astfel de „minuni”.
    Nu am mari probleme cu ridurile desi la 40 de ani mai apare acolo cate unul 🙂 dar nu ma omor dupa astfel de creme .

      • cristina
      • 13/05/2016
      Răspunde

      o femeie inteligenta! Clar nici una nu e perfecta si totul e doar reclama.

    • Tatiana Sorina
    • 11/05/2016
    Răspunde

    Am incercat si eu din multe game si nimic….. Poate poate voi gasii una buna,intr-o zi!

    • dumitrescu elena
    • 11/05/2016
    Răspunde

    nu am incercat acest produs si sincer nu am auzit de el ,momentan nu am nevoie de asemenea produse,i/am cumparat acum ceva timp mamei mele un produs pentru ridurile din jurul ochilor dar cred ca nu l/a folosit sau doar odata de doua ori

      • cristina
      • 13/05/2016
      Răspunde

      eu zic ca mai bine sa foloseasca un ulei de cocos

    • Tudorita
    • 15/05/2016
    Răspunde

    Cremele astea sunt doar marketing niciodata nu o sa iti faca un ten de portelan daca tu nu il ai da mai estompeaza ceva defecte dar nu in totalitate!

    • Hacman Mariana
    • 15/05/2016
    Răspunde

    Nu am probleme cu tenul dar folosesc creme de la elmiplant… pentru hidratare…acum depinde si de pigmentul de piele al fiecaruia…am prietene care nu sunt multumite de fel si fel de creme scumpe si se impaca mult mai bine cu produsele de la Farmec…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares