5 criterii de selecție a fierului de călcat ideal pentru mămicile mereu ocupate

fier de calcat cu aburiPână acum ceva timp ai folosit un fier de călcat tradițional, același pe care îl folosești de aproape șase ani. N-a contat niciodată că făceai febră musculară la brațe ca să reușești să calci o pereche de blugi, ba chiar l-ai iertat când ți-a lipit bluza din voal. Astăzi, însă, în calitate mămică, pornești în căutarea unui fier de călcat mai performant, care să te ajute să economisești timp și energie dar să calce foarte bine și să dezinfecteze hainele. Întrebarea care se pune este ce tip de fier de călcat ar trebui să alegi, care sunt funcțiile pe care ar trebui să le aibă acest aparat electrocasnic pentru a face mai ușoară viața unei mămici.

Rezervor de apă de mare volum

O problemă frecventă, la aparatele de călcat, este cea a rezervorului de apă prea mic, care trebuie umplut de mai multe ori în timpul unei sesiuni de călcat. Rezervorul de apă nu va mai crea astfel de probleme dacă se va alege o stație de călcat. Acestea au, în general, capacitate de peste 1,5 litri, după cum puteți vedea și aici; astfel, veți putea călca toate hăinuțele cu o singură umplere a rezervorului. O cantitate de apă cuprinsă între 1,5 și 2 l este suficientă pentru o sesiune de călcat de 2 ore.

Puterea jetului de aburi

Cele mai multe persoane aleg fierul de călcat cu aburi fără a se interesa care este nivelul maxim de presiune a aburului de care este capabil. Acest aspect este foarte important. Cu cât jetul de abur este mai puternic, cu atât hăinuțele bebelușului vor fi călcate mai ușor și mai rapid dar și vor mai bine dezinfectate. Aburul eliberat cu presiune mare, de o stație de călcat de tipul celor de pe acest site, va trece prin ambele fețe ale unei perechi de pantalonași, nemaifiind nevoie să insiști cu fierul și pe partea cealaltă.

Talpă rezistentă

Unul din principalele neajunsuri de care se plâng mămicile, atunci când vine vorba de aparatele de călcat, este talpa care dă prea repede semne de uzură (de exemplu, se zgârie când intră în contact cu capsele unui body). Pentru a preveni apariția acestei probleme, este indicat ca, atunci când doriți să cumpărați un fier de călcat, să vă interesați înainte din ce material este realizată talpa acestuia și cum trebuie folosită și curățată în mod corect (dacă nu are funcție de auto-curățare). Ca recomandare, cea mai rezistentă la zgârieturi este talpa cu strat integrat de oxid de titan.

Treptele de încălzire

Chiar dacă vorbim despre un fier de călcat simplu, ieftin, este foarte important ca acesta să aibă mai multe trepte de încălzire, pentru diferite materiale. Este bine știut că, la vechile mașini de călcat, exista mereu această problemă: ori nu erau suficient de bine încinse pentru a călca o pereche de blugi, ori erau prea încinse pentru a le putea pune pe o bluziță din voal, mătase sau alt material delicat.

Există fiare de călcat la care selectarea temperaturii și a jetului de abur se face prin apăsarea unui buton și există și stații de călcat cu tehnologie OptimalTemp, așa cum sunt cele de la Philips. Acestea din urmă sunt cel mai simplu de utilizat și cele mai eficiente. Hainele nu necesită sortare și tu nu riști să uiți să ajustezi temperatura potrivită. Indiferent că ai de călcat un body, o pereche de pantaloni, o cămășuță sau o rochiță, materialele sunt în siguranță.

Călcare verticală

De cele mai multe ori, din lipsa de spațiu, nu reușim să ținem hainele toate pe umeraș, nici pe ale noastre, ale adulților, dar pe ale unui bebeluș. De aceea, multe dintre ele rămân șifonate și preferăm să le călcăm chiar în ziua în care le îmbrăcăm. Cam incomod să întinzi masa de călcat pentru o cămășuță sau bluziță, nu? Funcția de călcare verticală te scapă de această problemă. Pur și simplu calci obiectele respective, direct pe umeraș, folosind o stație de călcat cu jet puternic de abur.

Alte criterii demne de luat în seamă ar mai fi marca fierului de călcat, greutatea acestuia și funcția de oprire automată.

Alegeți cu grijă fierul sau stația de călcat pentru că de el depinde aspectul hainelor întregii familii și sănătatea copilului. El vă poate ajuta să câștigați ceva timp liber și să vă economisiți energia pentru a vă juca sau plimba cu cei mici.

Tags: , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Reply

    Pentru mine criteriul principal pe care l-am luat in considerare cand mi-am luat ultimul fier de calcat a fost firul. La ultimul fier se deteriorase atat de tare incat la un moment dat au iesit flacari si scantei din el, asa ca nu m-am mai riscat. Mi-am luat unul fara fir, care se incarca pe un fel de statie. Mai exista varianta care are un clestisor pentru fir, tocmai pentru a impiedica incalcirea si deteriorarile ulterioare.

      • cristina
      • 13/05/2016
      Reply

      suna si mai bine fier de calcat wireless!

  2. Reply

    Fara niciun fel de criteriu foarte logic am luat ultimul fier de calcat si se pare ca am nimerit bine, ca sunt multumita de el de trei ani deja. Dupa ce ti-am citit postarea am retinut si eu ceva pentru data viitoare cand voi face astfel de shopping 🙂

      • cristina
      • 13/05/2016
      Reply

      nu pot decat sa te invidiez ca ti-a iesit din prima. Eu am cumparat acum doi ani, de Craciun, un fier de calcat cu aburi, cred ca am dat vreo 250 de lei pe al atunci. Absolut deloc nu calca.

    • Rox
    • 13/05/2016
    Reply

    Da, asa este…incomod, timp pierdut(intinderea mesei de calcat, fierul de calcat antic). Tare mult mi-as dori o statie de calcat cu abur. Si-asa nu prea ma pasioneaza calcatul; dar cu un electrocasnic eficient, treaba aceasta ar deveni o placere!:)

      • cristina
      • 13/05/2016
      Reply

      aici ne potrivit. Nici mie nu imi place sa calc dar macar cu noile tehnologii calc mai repede si scap de ele.

  3. Reply

    Candva sper sa reusesc sa imi iau o statie de calcat, chiar daca mi se pare ca e un pic incomoda, ca ocupa spatiu. Deocamdata ma rezum la masinile de calcat normale (adica nu la statii). Imi plac sa fie “de fite”. Am unul scump si planuiesc sa mai cumpar inca unul. Imi place sa calc si imi plac masinile de calcat in general. Mi se par niste obiecte interesante, tehnologia a avansat foarte mult.

      • cristina
      • 18/05/2016
      Reply

      Esti printre putinele femei carora le place sa calce. Esti un micut alien? 😀

    • barbalata mirela
    • 14/05/2016
    Reply

    Mersi frumos pentru informatii. Chestia cu talpa nu am stiut-o :). Intr-adevar cel mai bine ar fi o statie de calcat dar acum depinde de gusturi. Eu am un fier de calcat vechi, de vreo 6 ani. In afara de fir care ma enerveaza de cele mai multe ori 🙂 pana acum nu am avut probleme

  4. Reply

    Eu am o statie de calcat Philips de care sunt foarte multumita! Chiar isi face treaba, aproape calca singura! :)) Bine, norocul ei ca sunt eu sa o ghidez 😀

    • Lamiita P
    • 15/05/2016
    Reply

    Nu face discriminari, ca oricui i-ar prinde bine o statie de calcat ca aceasta :)) Treaba cu calcarea verticala ma incanta cel mai mult dar sunt sigura ca daca as folosi-o o data as vedea toate celalalte avantaje.

    • Hacman Mariana
    • 15/05/2016
    Reply

    Eu am un fier de calcat cu abur de la Braun (de vreo 5 ani )nu pot spune decat ca sunt foarte multumita de el…dar o statie de calcat sunt ferm convinsa ca face mult mai mult decat fierul meu))))

    • Anda Florentina
    • 17/05/2016
    Reply

    Ultimul fier de calcat l_sm luat la recomandarea unei prietene…este foarte bun..nu am avut nicio problemă cu el

    • Tatiana Sorina
    • 18/05/2016
    Reply

    E minunat, ce mult imi place!

    • nicolae claudia
    • 18/05/2016
    Reply

    Mi-ar trebui si mie un fier de calcat mai bun, dar pana atunci ma multumesc cu CE am 🙂

  5. Reply

    Am un fier de călcat de mai multi ani.Noroc ca nu calc în fiecare zi,mai mult vara cu lucrurile subțirile ,barbati nu mai avem in casă,asa ca m-am scos.😋 Iar cat calc cu el,cred că o să mă tină destul de mult.

      • cristina
      • 19/05/2016
      Reply

      la mine sotul este destul de grasun si se intind tricourile pe el :))

    • Daniela Dodoi
    • 18/05/2016
    Reply

    Când se inventează calcatul singur,urăsc sa calc si mai ales camasi.Care spune ca calcatul e usor ,minte.

    • dumitrescu elena
    • 18/05/2016
    Reply

    imi place sa calc ,dar nu vertical nu stiu de ce dar nu imi place ,in schim urasc sa calc pantaloni de stofa ,in schim calc orice si cu placere parca ma relaxeaza ,dar cred ca orice femeie viseaza la o statie de calcat

      • cristina
      • 19/05/2016
      Reply

      mie nu imi place sa calc nimic. calc de nevoie dar macar termini mai repede cu un fier bun.

    • stoica claudia
    • 18/05/2016
    Reply

    Multumim pentru articol,foarte interesant,si eu as vrea o statie de calcat

  6. Reply

    Functia de calcare verticala mi se pare cea mai importanta. Eu nu folosesc o masa de calcat si obisnuiesc sa calc in genunchi asa ca dupa 2-3 haine deja renunt la calcat. Oricum cel mai des calc hainele lui Dragos, pe ale mele doar obligata/fortata. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 shares
%d bloggers like this: