5 metode să scapi de kilogramele în plus fără să mergi la sală

Îți dorești să slăbești sau să îți tonifici corpul? Te privești mereu în oglindă și te demoralizează imaginea burticii și a celulitei? Știu perfect prin ce treci. Toți cei din jurul tău îți recomandă să mergi la sală. Le e greu să priceapă că nu îți place acolo. Unii urăsc sala de fitness pentru că peisajul nu îi inspiră și nici nu îi motivează. Alții, pur și simplu, nu vor să meargă acolo pentru că se tem să nu râdă cineva de ei că au fundul mare și strică aparatele. Mămicile nu pot merge la sală pentru că nu au cu cine își lăsa copiii acasă. Ne tot găsim motive de a refuza sportul la sală. Și atunci ce facem? Rămânem cu kilogramele în plus și cu șunculițe și anul acesta și continuăm să ne plângem de milă? Evident că nu. Se poate slăbi și tonifia corpul și prin alte metode.

Bicicleta este cel mai bun prieten al tău

Pedalatul este o metodă bună de a arde calorii și a-ți lucra mușchii. În plus, o plimbare cu bicicleta poate fi, în același timp, și relaxantă. Acesta este un motiv în plus să o iei cu tine și în vacanțe sau în evadările de weekend. Prin orașele din țară, pe poteci de munte sau pe faleză, bicicleta va fi și mijloc de transport și aliat în lupta cu kilogramele. Nu e deloc greu să ne luăm bicicletele cu noi peste tot. Prinse atent într-un astfel de suport de biciclete pe plafonul mașinii, prietenele noastre cu pedale vor fi transportate în siguranță către orice destinație de vacanță.

Plimbările lungi și dese

Nu ai o bicicletă sau nu știi să mergi pe bicicletă? Mișcarea face bine în orice formă, atâta vreme cât este făcută în mod regulat. Și în îndemnul, pe care îl auzim atât de des pe canalele TV, ni se spune să facem zilnic minimum 30 de minute de mișcare. Nu ne impune nimeni un sport anume. Pentru începători (persoane care nu sunt obișnuite cu efortul) plimbarea este cea mai bună formă de mișcare. Porniți de la o plimbare scurtă, de zece minute, mers ușor, și creșteți treptat până la plimbări de 30 de minute în pas alert!

Aparate de fitness pentru acasă

N-ai nici un parc prin apropiere,  nu vrei sa ieși la plimbare pentru că nu-ți place soarele sau nu ai pantofi de sport? Iar n-ai nici o scuză! Cele 30 de minute de mișcare se pot face și în casă. Îți cumperi o bicicleta eliptică sau una magnetică și te apuci de pedalat. Aceasta activitate îți va modela foarte frumos picioarele, spatele și abdomenul. Dacă preferi mersul, poți să pășești în voie pe un stepper, în timp ce asculți melodiile care îți plac sau urmărești emisiunea favorită. Există multe aparate de acest fel, trebuie doar să te ții de treabă. Vezi aici ce poți face cu cele mai noi și eficiente aparate de fitness pentru acasă!

Gimnastică folosind accesoriile potrivite

accesorii fitnessFandări, abdomene, genuflexiuni, rotiri și aplecări de trunchi, toate sunt foarte bune dar ar da rezultate și mai spectaculoase și mai rapide, dacă le-ai executa folosind câteva accesorii de fitness. Brațele se vor tonifia rapid dacă vei complica puțin forfecările, folosind niște gantere sau greutăți pentru brațe. Aplecările de trunchi, executate ținând în mână o minge de fitness cu greutăți, vor face minuni pentru abdomen. Să vă mai spun despre câte calorii se pot arde sărind coarda?

Dansează fără teamă!

Tot din categoria sporturi de practicat în casă, trebuie să amintim și dansul. Nu trebuie să fii dansator profesionist ca să te bucuri de muzică și să te miști în ritmul ei. Nu contează cum se balansează fundul sau cum îți „arunci” mâinile și picioarele, nu ești la un concurs de dans! Important este să te miști cât mai mult, chiar dacă iei totul sub formă de joacă.

Mânuța sus toți cei care aveți rețineri în a merge la sala de fitness! Fiecare avem motivele noastre: ne este rușine, ni se pare scump abonamentul, este prea departe sala de casă sau nu avem cu cine lăsa copilul ca să mergem la antrenament. Da, poate că avem motive să nu mergem la sală dar nu avem scuze să nu facem mișcare. Oricare din formele de mișcare, pe care le-am descris astăzi, ne poate ajuta să slăbim, să ne modelăm corpul sau, pur și simplu să ne menținem silueta.

Etichete: , , , , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Ridica mana sus sus sus! Nu imi place si nu am timpul sa merg la sala si orele de aerobic/pilates/whatever cu un grup le detest. Am inceput sa ma misc dupa ce mi-a demonstrat un prieten ca poate fi placut sportul si a doua zi nu voi avea neaparat nevoie de carje ca sa ma deplasez. Am inceput sa fac cate putin acasa si acum chiar imi doresc sa suplimentez timpul dedicat la vreo jumatate de ora. Decat deloc, mai bine putin si consecvent 🙂

      • cristina
      • 20/04/2016
      Răspunde

      Vrei un exemplu de lene maxima si nesimtire cat cuprinde? Mi-am cumparat bicicleta magnetica in ideea ca voi slabi daca pedalez pe ea. In ultimul an nu stiu daca m-am urcat de 30 de ori pe ea. O tinui pe post de cuier pana acum vreo doua saptamani.

        • Elke
        • 21/04/2016
        Răspunde

        asa se intampla la majoritatea

    • Catalina Sora
    • 19/04/2016
    Răspunde

    Un articol pe placul meu :).Eu una nu am timp de sala dar in schimb mi-am propus sa fac cei 10000 de pasi pe zi, doar doar o sa imi fie mai usor sa dau cateva kilograme jos. Si uneori e drept ca dansez prin casa spre marele amuzament al nepotelului meu de 7 ani

      • cristina
      • 20/04/2016
      Răspunde

      dansul este permis la orice varsta si cred ca si micutului ii place sa danseze cu tine.

    • dumitrescu elena
    • 19/04/2016
    Răspunde

    tare mi/ar place sa merg la sala ,dar nu singura ,nu are farmec si parca nu esti motivata ,am acasa un step/ar ,si mai fac ceva exercitii de brate si picioare ,exercitii luate de pe internet,mi/ar place sa si alerg dar cu atatia caini ….ce sa faci ?,oricum se spune ca oricat de putina miscare faci atunci cand esti la dieta conteaza,macar mergi pe joc cateva statii si tot este ceva

      • cristina
      • 20/04/2016
      Răspunde

      este foarte bine si asa. Daca iei o gantera in mana si lucrezi cu ea, exercitiile pentru brate vor fi si mai eficiente.

    • barbalata mirela
    • 19/04/2016
    Răspunde

    Imi place articolul tau. Sunt de acord: este nevoie de miscare, dar pentru toata lumea (chiar si pt cei care nu vor sa slabeasca). Eu am acasa un stepper si o bicicleta (care intre timp s-a stricat) dar pentru ca acum locuim intr o garsoniera (chirie), nu prea am spatiu. Asa ca am decis sa merg la o sala de fitness (miscare pe muzica) si sunt foarte multumita 🙂

  2. Răspunde

    Suuper ideile! Sa o vezi pe gogosica mea cum ma copie si face si ea ca mine 🙂

      • cristina
      • 21/04/2016
      Răspunde

      cred ca exista si mingi de fitness pentru copii, asa ca va urez distractie placuta!

  3. Răspunde

    Nici mie nu-mi place deocamdata ideea de a merge la sala, ca ma gandesc ca nu stiu absolut nimic despre antrenamentele de acolo si o sa ma fac de ras. Dar mi-am impus ca peste vreo 2-3 luni sa-mi iau inima in dinti si sa ma duc. Pana atunci, insa, si eu fac exercitii acasa. Mai ies si cu bicicleta din cand in cand (pe care, apropo, nu stiam sa merg acum doi ani) 😀 Asadar cine vrea sa invete sa mearga cu bicla, sa stie ca se merita! E chiar misto! Cat despre exercitiile acasa, eu folosesc programe gasite pe net. Sunt multe si pe youtube, unele care se fac in 5 minute. Dar sunt prea alerte pentru mine, rezist abia 2 minute :)))
    Imi place ca ne mobilizam si ne apucam tot mai serios de miscare si, totodata, ii motivam si pe altii. Sa mai scrii astfel de articole, ca-s foarte bune! Te pup!

      • cristina
      • 21/04/2016
      Răspunde

      Uff, ce ti-e si cu viata asta. Eu nu merg ca imi este rusine sa ma duc acolo in colanti cu copanele mele grase. Dar tu, Brutus, care trebuie doar sa te tonifiezi? Oricum, medicii zic tot mai des ca ne ajuta mai mult miscarea in aer liber asa ca e bine sa te dai si cu bicla 😛

    • Rox
    • 20/04/2016
    Răspunde

    N-am nicio scuza, stiu! Toate activitatile prezentate sunt pe placul meu, dar imi lipseste un campanion care sa-mi spuna „hai sa facem sport!”. Atat de mult mi-ar placea sa am pe cineva cu care sa ies la alergat in parc, sa ne plimbam cu bicicletele sau de ce nu, sa dansam…ca si cum nimeni nu s-ar uita!:) Acum nu ma pot duce la sala pentru ca nu am cu cine lasa copilul, mai tarziu mi se va parea scump abonamentul sau stiu eu ce alte impedimente…Oricum, ceva e clar: pentru a-mi atinge obiectivul, pot „lucra” si acasa.

      • cristina
      • 21/04/2016
      Răspunde

      Rox, oricum daca ai un bebelus, in momentul in care porneste pe picioare, va avea el grija sa te alerge!

        • Rox
        • 21/04/2016
        Răspunde

        Cu siguranta!:)) Sa vezi atunci miscare!

    • Elke
    • 21/04/2016
    Răspunde

    Un articol foarte frumos si interesant pentru foarte multe femei.multumim

  4. Răspunde

    Toată lumea discută de slăbit……dar de îngrăşat nu ştie nimeni nici o soluţie? Aş avea nevoie de vreo 10 kg. Nu îmi face nimeni o ofertă?
    Sport fac zi de zi……dar nu pun nimic pe mine. Şi aşa e rău, şi aşa nu-i bine!
    Sănătate şi spor….la slăbit să aveţi!

      • cristina
      • 22/04/2016
      Răspunde

      Uff, n-s vrea sa fiu nici slaba rau dar nici gras nu e deloc bine. Nu stiu retete de ingrasat dar cred ca un om care face sport arata bine oricum!

    • ghelbere elena
    • 23/04/2016
    Răspunde

    Nu am mers niciodata la sala si nici nu cred ca o sa merg. Fac destula activitate in casa, am si o bicicleta medicala dar drept sa va spun nu o folosesc, in schimb merg foarte mult pe jos. Stiti cum slabesc eu? Mananc des si foarte putin si beau foarte multa apa.

  5. Răspunde

    Partea cu dansul si cu plimbarile mi se pare cea mai faina. Cred ca exista metoda potrivita pentru fiecare dintre noi, avem nevoie doar de vointa si de rabdare.

    • nicolae claudia
    • 26/04/2016
    Răspunde

    Da, îmi place dansul. As putea încerca. Si bicicleta am, dar acum cu vremea asta nu prea pot ieși. De mers pe jos, merg mult, zilnic..dar nu slăbesc 🙁

    • Daniela Dodoi
    • 26/04/2016
    Răspunde

    Sportul e recomandat si nu cred ca cineva nu l-ar iubi.Fac miscare pe cat posibil si cat îmi permite sănătatea.In trecut am facut atletism de performanta.Iubesc sportul.

    • Irina Sima
    • 26/04/2016
    Răspunde

    O reteta de ingrasat nu ai? 😀 Oricat as manca nu se prinde de mine de parca as avea „sarma la ghem”!

    • Stoica Claudia
    • 26/04/2016
    Răspunde

    Superb articol îmi place ideea ta cu dansul si plimbarile in aer liber , multumim

    • Tatiana Sorina
    • 26/04/2016
    Răspunde

    Super tare ,toata lumea merge la sala. :))) Sau umplut orasul de case de pariuri,sali de fitness si farmacii.Azi maine nu mai avem nici magazine. Cea mai tare dieta de slabit e sa nu mananci dupa ora 18 si in timpul zilei, de mai multe ori si cate putin. Dansezi din placere draga mea,te plimbi de drag,sa admiri minunatiile naturii….. offff cat timp si bani pierd unii la sali.Eu in fiecare duminica merg pe deal, un adevarat rai,nu imimai trebuie sala.

    • Alina
    • 27/04/2016
    Răspunde

    Si eu am ajuns sa fac sport acasa, acum ceva vreme faceam zumba la sala dar de cand cu Maya ma limitez la acasa pe covor impreuna cu ea 🙂

    • Lamiita P
    • 27/04/2016
    Răspunde

    Usor de zis, greu de facut, sau teoria ca teoria, practica ne omoara. Cunosc foarte bine. Cred ca ai mai auzit destul de des vorba asta ” dupa Paste „…… 😀

    • Hacman Mariana
    • 27/04/2016
    Răspunde

    Eu una pot spune ca pedalez zilnic o ora pe bicicleta de camera ..la care mai adaug mers pe jos,coborat,urcat scari…si nu vad nici o schimbare…nu m-am ingrasat dar nici nu am slabit…si vreau totusi sa scap de 5 kg..o sa incerc varianta cu coarda…si de ce nu dansul..astept sa treaca postul i-au matura in mana si dansez sau aspiratorul)))))

  6. Răspunde

    Am reținut ce este de facut. Cred ca ar trebui sa ma apuc de treaba daca vreau sa am un abdomen lucrat la vara! 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares