Rețeta zilei – suvenir cu suflet

Când vine vorba de bucătăria amintirilor aduse cu noi din diverse vacanțe și excursii, sunt sigură că fiecare are propria sa rețetă. Unora le plac vacantele în Grecia și își aduc de acolo sticluțe cu nisip sau magneți de frigider cu principalele obiective turistice vizitate. Alții aleg țări orientale și africane și aduc cu ei, de acolo, obiecte și produse pe care le consideră cele mai reprezentative pentru cultura respectivă, păstrându-le la loc de cinste. Eu n-am călătorit niciodată în afara țării. Unii ar zice că ar trebui să mă rușinez de asta. Eu cred că, dimpotrivă, m-aș rușina mai mult să plec să văd lumea, când eu n-am terminat încă de vizitat și admirat țara asta atât de frumoasă. Nu e vorba de patriotism, e vorba de un atașament interior față de tot ce însemnă cultura și tradițiile noastre.

12494808_1252776514738965_2649786961861778657_nEu am crescut mai mult pe la țară, în ograda bunicilor. Nici o pâine nu va fi vreodată ca pâinea coapta de bunica pe frunze de salcâm, nici o apă nu va fi așa rece și limpede ca apa sorbită din bărdaca mare de lut care fremăta când intra în contact cu apa. Înainte să ajung la șervetele de masă din hârtie, mi-am șters mânuțele pe ștergarele cusute de mana bunicii. Am ascultat și trăit zeci de povești, la burta sobei văruite și la lumina lămpii pe gaz. Am dormit cu capul pe perne brodate manual. N-am simțit niciodată frigul la picioare, grație ciupicilor croșetați de bunica, pe jumătate adormită, epuizată de treburile care o copleșeau peste zi. Am tropăit pe lada ei de zestre, ca pe o comoară furată din mâna piraților.

Abia în anul 3 de facultate, ajunsă într-un program de practică la Muzeul Țăranului Român, mi-am dat seama ca trăisem lucruri pe care alții nu le văzuseră niciodată. Prea multi colegi de-ai mei nu văzuseră niciodată un putinei, nu știau cum arată un război de țesut sau pentru ce era coșul de răchită, cu cuib de paie, așezat pe sub paturile din odăile reconstruite în muzeu. La fel ca ei, și străinii care ne vizitează țara sunt fascinați de obiecte și locuri de la noi din țară, se atașează de ele, se înfiripă o relație tainică între ele și sufletul privitorului încât, acesta din urmă, ajunge să simtă nevoia de a lua cu el acasă o parte din lucrurile și locurile descoperite.

10177499_855076577842296_4069835864415208277_nAm zis străinii? Îmi cer scuze. Și mie mi se întâmplă asta de fiecare dată când ajung într-un loc nou de care mă îndrăgostesc. Parcă aș vrea să îl iau cu mine acasă. Același sentiment îl am și când merg la țară, în locul în care am făcut prima dată cunoștință cu arta populară și tradițiile noastre. Casa bătrânească e tot mai șubredă. Într-o zi va cădea cu totul, îngropând sub pământ și lemn o parte din amintirile mele. Am luat tot ce se putea de acolo: strachina și oala de lut, vătraiul care ațâța focul în sobă, preșurile și macatele țesute de bunica. Din păcate, casa nu o pot lua. Asta se întâmplă și când mergem în excursie. Poți să-ți cumperi o traistă, o iie, un obiect de ceramică, o lingură de lemn sculptată, un ceas cu motive tradiționale, un magnet de frigider dar lucrurile cu adevărat importante nu le poți lua cu tine. De cele mai multe ori nu găsești acel suvenir pe care îl cauți. Nici măcar tu nu știi ce vrei. Știi doar că nu e acolo, pe raftul cu suvenire, că vrei altceva. ArtCraft-768x521

De curând am dat o raită printr-un magazin online cu produse românești care pot fi oricând cumpărate pe post de suvenire sau cadouri pentru oameni dragi îndrăgostiți de arta populară. Am găsit o mulțime de produse făurite cu grijă și dăruire de meșteri populari iscusiți. Mi-a fost greu dar am reușit să aleg un cadou pentru o prietenă de-a mea, plecată de mulți ani în străinătate. Știu, din experiență, că nimic nu o bucură la fel de mult ca obiectele tradiționale. Nu e vorba de obiectele în sine. E vorba de bucata de suflet pe care meșterul o pune în ea, de mirosul lutului sau lemnului de acasă, de toate amintirile pe care un astfel de obiect te ajută să le păstrezi vii.

UntitledI-am comandat și i-am trimis un obiect din lemn, o cutie personalizată, din lemn de cireș sculptat manual cu motive tradiționale românești. Apoi mi-am dat seama ce lipsește din magazinele noastre cu suveniruri. Mi-am dat seama că, deși toate obiectele sunt frumoase și speciale, noi toți suntem diferiți, trăi, retrăim și simțim diferit la contactul cu locuri, cu oameni, cu obiecte.

Mi-am dat seamă că, dincolo de tradiție, de măiestria artiștilor populari, contează mult ca obiectul, pe care străinii îl cumpără pe post de suvenir sau pe care noi îl vrem pentru colecția noastră de amintiri sau pentru a-l oferi prietenilor noștri, să fie unic și personalizat. Mi-ar plăcea ca, atunci când vizitez un sătuc și mă îndrăgostesc de prispa unei case sau de un obiect de artă din muzeul viu, să nu mai duc acasă doar o poză cu lucrurile pe care le-am admirat. Aș vrea să le pot lua cu mine, nu în mărime naturală, ci la scară mai mică.

Dacă eu aș avea un magazin cu suveniruri, aș face următorul lucru: aș semna un contract de colaborare cu 3-4 artiști populari și as permite clienților să comande suveniruri unice. Astfel, dacă turistul a văzut un anumit model de ștergar sau vrea o farfurie pictată cu motive pe care le-a descoperit într-un colțișor de țară și nu le-a regăsit puse pe alte obiecte de ceramică, dacă vrea o machetă cu prispa căsuței țărănești de care s-a îndrăgostit sau o miniatură a fântânii din sat sau a carului cu boi, un preș țesut special pentru el, să le poată avea. Miniatura unei grădini, macheta unei case, un preș în miniatură, o farfurie de lut pictată cu un peisaj ales de client, un magnet de frigider cu imaginea unui sătean român la coasă, toate sunt realizabile. Permițându-i turistului să își personalizeze suvenirul după bunul său plac, valoarea sentimentală a produsului este mult mai mare, e încărcat cu mai multe amintiri. Toată lumea câștigă: magazinul va fi mai căutat decât magazinele concurente, meșterul va fi mereu cu zâmbetul pe buze pentru că, primind mereu provocări noi, poate, mai mult ca niciodată, să își arate măiestria în a crea lucruri cu suflet iar clientul/turistul va obține acea amintire unică a locurilor și oamenilor pe care i-a întâlnit. Nu vrea să ia cu el un magnet cu o casă oarecare. Vrea să ia cu el o anumită casă, un anumit obiect care i-a făcut sufletul să vibreze într-un fel în care nu a mai făcut-o niciodată.

Așa văd eu suvenirul perfect: o operă de artă unică, simbolică pentru țara noastră, făurită de mâinile meșterilor noștri populari, din lemn, lut sau lână românească, personalizabilă în funcție de trăirile celui care îl comandă. Astfel, suvenirul nu mai e un obiect păstrător de amintiri frumoase, devine o parte din suflet și un martor al unor trăiri unice.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016

Tags: , , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Claudia Mt
    • 06/03/2016
    Reply

    Si eu am crescut la tara si vreau sa spun ca nu exista termenii de comparatie incepand de la aer pana la oamenii de la tara ador acele locuri si ma intorc mereu cu drag

  1. Reply

    Asa este, nu de dam seama cat de norocosi suntem decat atunci cand pierdem acel lucru. Eu ma bucur ca Dragos inca poate sa mearga la strabunici la tara, chiar daca nu mai e la fel ca pe vremea copilariei mele, pentru ca lumea a imbatranit si tineretul a plecat de la sate.

    • Aida Dolce
    • 06/03/2016
    Reply

    Bunicii mei stau la 60km..toate vacantele de vara erau la tara..nici macar la mare..acum am copii..ii duc sa vada marea,tara..iar eu sper sa ajung la Paris vara aceasta

    • Dodoi Daniela
    • 06/03/2016
    Reply

    Înainte de ’89 la scolile generale exista in programa scolara ora de atelier unde fetele invatau arta cusutului ,a crosetatului,a impletitului iar baietii la traforaj.Coseam pe etamina,goblenuri,crosetam mileuri si impleteam fulare.Acum fetele nu mai au ce invata…Strainii dau bani grei pe aceste lucruri făcute manual.Adevarata arta.Frumoasa tara.Pacat ca nu apreciem munca bunicilor nostru.

    • Tatiana Sorina
    • 06/03/2016
    Reply

    Doamnee cat imi plac iile ! Mi-e dor si mie de zilele frumoase la bunici!

    • Ardeleanu Ana
    • 06/03/2016
    Reply

    Si eu am crescut la tara si am avut parte de cateva lucruri din cele enumerate de tine mau sus. Imi amintesc cu mare drag de perioada aceea, era asa frumos!!! Adoram sa stau cu bunica la razboiul de tesut sa-i incurc itelele si firele sau sa incerc sa fac si eu cipici de lana.

    • Padureanu Tatiana
    • 06/03/2016
    Reply

    Si eu am crescut la tara, doamne ce frumos era, imi este dor de bunica si de tot ce facea, mai ales de cartofii copti in soba pe jar.

    • Stan Andreea-Marina
    • 06/03/2016
    Reply

    eu cresc la tara si nu stiu cum sa plec mai repede de aici..vrei sa facem schimb ?:))

    • stoica claudia
    • 06/03/2016
    Reply

    Si eu am crescut la tara ,bunica mea ne facea ciorapi ,vara ne duceam la fan,era superb ,amintiri placute am avut crescand la tara si obiceiuri frumoase.

    • Stan Andreea-Marina
    • 06/03/2016
    Reply

    eu cresc la tara si nu stiu cum sa plec mai repede de aici..vrei sa facem schimb ?:)) :d

    • dumitrescu elena
    • 06/03/2016
    Reply

    eu sunt de la sat si locuiesc in oras acum dar fetita mea merge in vacante la mama mea ,la bunici la tara si nimic nu se compara cu amintirile si zilele petrecute acolo.Imi pare rau ca bunicii mei numai traiesc ca bunica era o femei desavarsita si foarte buna gospodina ,mi.ar fi placut sa o cunoasca si sa o rasfete pe fetita mea,dar asta este cursul vietii

    • ghelbere elena
    • 07/03/2016
    Reply

    M-ai rascolit si m-ai facut sa plang Cristina. Ai scris cu atata patos despre casa bunicilor incat m-a emotionat enorm. Imi este dor de casa bunicilor dar mai ales de casa parintilor mei in care am copilarit. Mi-e dor de gradinita de trandafiri a mamei. Mi-e dor de mirosul de placinte copte in cuptor. Mi-e dor si as vrea ca si copiii nostri sa se poata juca sau sa bata mingea intr-o vacanta pe ulita unui sat, sa mearga desculti prin santurile pline cu apa de dupa o ploaie. Mi-e dor de copilaria mea atat de fericita si fara de griji.

    • coco
    • 07/03/2016
    Reply

    ce ie minunata, strang bani si eu pentru una de cea mai buna calitate!

  2. Reply

    Iubesc Romania si arta mestesugarilor romani!

  3. Reply

    Desi as fi avut ocazia, am ramas in Romania si nu am incetat niciodata sa o iubesc asa cum este, cu bune si mai putin bune. Am trait vremurile comunismului si nimic nu se compara, din punctul meu de vedere cu anii copilariei traiti impreuna cu verisorii ( se umplea curtea bunicilor de chiote si veselie ) Ne mutam cu joaca pe la toti verisorii, apoi la camp, la vreun cules de porumb, struguri sau tutun sau mergeam cu vaca la pascut.
    Si ne pareau zilele atat de scurte!!!
    Unde sunt toti copiii din satele romanesti…?! acum au televizoare, calculatoare si se …saluta online….; au uitat de jocurile copilariei, de-a poarca, ursu-n sant, leapsa pe ouatelea, hotii si vardistii, pititea, sa faceam casute, papusi din bete si frunze de porumb. Nu ne trebuiau jucarii costisitoare, ne incarcam cu bucuria de A FI IMPREUNA.
    Si ce sanatosi mai eram, daca ne atingea vreo boala , stia bunica sa ne oblojeasca de sa sarim imediat din pat a doua zi sa plecam la joaca .
    am uitat sa mai cultivam pamantul, iata ca …pamantul s-a suparat pe noi, nu ne mai da bogatii…!!!
    Ce campii frumoase erau odata…, acum scaietii alearga in voie, “copacii mor in picioare”…, uneltele ruginesc in hambarele goale… Preferam sa cumparam din supermarketuri produse incarcate de E-uri si chimicale.
    Nu, nu asta este menirea noastra in aceasta viata ci, sa iubim si sa daruim naturii Respectul si Consideratia ce i se cuvin de drept.
    Da, au fost candva Atelierele-scoala, cand copiii invatau sa mestereasca, de fapt, isi educau inteligenta si invatau sa respecte MUNCA !
    Cinste tuturor celor ce mai pastreaza traditiile romanesti, fie ca este vorba de dansul si obiceiurile populare, fie ca este vorba de mesterelile ce ies din mainile taranului autentic – bucatarie, meserii, povestiri autentice…
    Ce doare cel mai tare este faptul ca acea CUMINTENIE, RESPECT, BUN SIMT, SMERENIE…, nici nu stiu cum sa ii mai spun, se sterge pe zi ce trece, devenind tot mai pronuntat oraseni cu… tabieturi, pretentii sau vicii.
    Uitam oare faptul ca Dragostea lui Isus Hristos ne este Sol pentru viata insasi. Sa daruim Iubire fara sa asteptam nimic in schimb, sa pretuim ceea ce am primit in dar fara a ni se cere rasplata, doar sa RESPECTAM, Sa FOLOSIM si sa DARUIM MAI DEPARTE URMASILOR NOSTRI, CURAT, NEINTINAT, SINCER, SIMPLU.
    Multumesc pentru ca m-ai facut sa exprim ceea ce simt, cu durere si sper ca lumea va avea discernamantul de a alege tot ce este mai bun si frumos pentru VIATA !!!

    • Hacman Radu
    • 09/03/2016
    Reply

    Cu totii iubim suvenirurile,micile vechituri…la noi in Bucovina se gasesc multe..frumos e ca inca se pastreaza traditiile…

  4. Nu e nimic mai frumos decat aerul de odinioara a copilariei! Tin minte, la fel ca tine, placerea de a sta la tara, la bunici, si arta prezenta la tot pasul in casa lor. Fie ca era vorba de o fata de perna brodata, sau de un tol, totul arata munca si respectul, parca iti era frica sa si pui mana pe ele, de frica sa nu le distrugi!

    • Hacman Mariana
    • 13/03/2016
    Reply

    Si noi obisnuim cand mergem undeva..mici vacante..sa ne cumparam mici lucruri atat pentru noi cat si pentru cei dragi noua …ma bucur insa ca se mai pastreaza traditiile in unele zone ale tarii….din pacate acest lucru nu mai este cum a fost odata ..tinerii din ziua de azi o cam fac pierduta in unele locuri…Poate nici un lucru nu defineşte mai bine spiritul Bucovinei, decât tradiţiile si obiceiurile sale străvechi. Bucovina e locul ce abundă în legende, mituri si tradiţii păstrate de veacuri. Aici, diversele momente ale anului, zilele religioase – Paşti, Crăciun – precum şi clipele importante ale calendarului agricol, sunt celebrate cu mare veselie prin festivaluri şi serbări. Folclorul, meşteşugurile, artizanatul, transmise din generaţii şi păstrate cu sfinţenie, dar şi cu mare plăcere de către bucovineni, fac ca acest ţinut sa fie atât de autentic şi atât de vizitat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 shares
%d bloggers like this: