Care-i mai bun pentru tine – generatorul de curent pe benzină sau cel pe motorină?

2947950031_a4ab859ca4_bGeneratorul electric este un echipament de care multă lume are nevoie. Unii și-l doresc pentru a beneficia de curent electric într-o zonă în care nu există o alta sursă de electricitate, alții vor să-l cumpere ca furnizor de rezervă pentru momentele în care pică rețeaua principală. Iarna, astfel de incidente au loc tot mai des din pricina consumului foarte mare pe rețea. De când s-au înmulțit considerabil spațiile în care se folosește aerul condiționat, penele de curent au devenit tot mai dese și pe timp de vară. Pentru că oamenii nu vor să stea în frig în locuință sau nu își permit să țină oprite vitrinele frigorifice dintr-un spațiu comercial, câteva ore, până se remediază problemele din rețea, aleg să-și cumpere un generator de curent.

Când apare necesitatea unei astfel de achiziții, omul se întreabă de ce generator are nevoie. Ar vrea să fie rentabil și ca preț, să aibă garanție cât mai mare, sa folosească un combustibil mai ieftin și să furnizeze o tensiune suficientă pentru nevoile lui.  Pentru a vă ajuta să alegeți cel mai bun generator, în funcție de nevoi și buget, astăzi vom vorbi despre avantajele și dezavantajele generatoarelor pe benzină și ale celor pe motorină. La ora actuală acestea sunt cele mai folosite. Există și generatoare diesel și generatoare care funcționează cu gaze naturale dar sunt foarte puține. Haideți, așadar, să vedem care generator ar fi mai potrivit luând în calcul câteva criterii.

Amploarea proiectului

Primul lucru la care trebuie să ne gândim înainte de a alege un generator este la ce vrem să îl folosim. De regulă, generatoarele pe benzină sunt potrivite pe post de surse de curent electric de rezervă, pentru locuințe sau spații comerciale mici spre medii. Dacă ceea ce ne dorim este să asigurăm curentul electric pentru un mare magazin, o clădire de birouri sau pentru un șantier întreg, atunci opțiunea trebuie să fie un generator pe motorină. Acesta poate stoca mai mult carburant, nu este nevoie să fie alimentat foarte des, și este mult mai puternic, producând mai multă energie cu un consum mai redus.

Bugetul de care dispunem

Aici vă răspund la întrebarea pe care probabil v-ați pus-o când ați citit ca generatorul pe benzină consumă mai puțin și dă mai multă energie – De ce nu cumpără toată lumea generatoare pe motorină? Pentru că acestea sunt mai scumpe prin comparație cu generatoarele pe benzină. Nu e vorba de diferențe de 10-20 de lei, ci ceva mai mari. De pildă, pe egeneratoare.ro poți cumpăra un generator pe benzină cu un preț minim de 500 de lei pe când, la cele pe motorină, prețurile pornesc de pe la 3000 de lei. Totuși nu trebuie să ne gândim doar la costurile de achiziție, ci și la cele cu întreținerea și alimentarea cu carburant. La generatoarele pe benzină costurile de întreținere sunt ceva mai mari. În ceea ce privește prețul combustibilului, la momentul actual nu există mari diferențe mari de preț între benzină și motorină dar, dacă benzina va ajunge să se scumpească iar, atunci este evident că ar costa mai puțin producerea curentului electric cu ajutorul motorinei.

Dimensiuni și mobilitate

O locuință sau un mic magazin nu dispun de un spațiu de depozitare prea mare. Din acest punct de vedere, cele mai indicate ar fi generatoarele cu benzină. Acestea au dimensiuni cu mult reduse față de cele pe motorină și sunt și mai ușoare, ceea ce le face ușor de transportat. Dacă îți muți sediul, îți schimbi casa sau, pur și simplu, vrei să iei generatorul cu tine în vacanță sau la țară, nu îți stă nimic în cale.

Nivelul de zgomot

Și acesta este un factor demn de luat în seamă atunci când de cumpărăm aparatură și echipamente. Generatorul pe motorină, fiind mai puternic, este și mai zgomotos. El poate fi folosit fără probleme în subsolurile clădirilor de birouri, ale spațiilor comerciale sau pe șantiere, unde oricum este un haos sonor din pricina sculelor și utilajelor folosite. Imaginați-vă, însă, cum ar fi să punem un generator de acest tip în magazia din spatele casei și sa nu putem adormi din pricina motorului zgomotos! Deci, pentru nevoile unei locuințe și pentru liniștea din casă, cea mai bună opțiune este un generator pe benzină.

Gradul de poluare

Nu toți se gândesc la cât de poluant este un astfel de echipament, deși ar trebui, pentru că resimțim tot mai mult efectele poluării(încălzirea globală, aerul tot mai irespirabil). Din acest punct de vedere, mult mai prietenoase cu mediul sunt generatoarele pe benzină. Spre deosebire de modelele pe motorină, acestea emit cantități mult mai mici de gaze toxice și fum.

Cred că acum vă va fi mai ușor să alegeți generatorul care vi se potrivește. Țineți cont de avantajele și dezavantajele fiecărui tip de generator în parte, alegeți de aici un model de la un producător de renume, precum Honda, Kipor sau Stager, și sigur nu veți regreta alegerea!

Tags: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Tatiana Sorina
    • 22/03/2016
    Reply

    perfect pentru cei ce au cabane in varful muntilor sau cei ce locuiesc in catune uitate de lume

  1. Reply

    Foarte util articolul! 🙂

    • Daniela Dodoi
    • 22/03/2016
    Reply

    Cand auzi de consum de curent te ia cu calduri…e mai rentabil unul pe motorina…parerea mea.

    • ghelbere elena
    • 22/03/2016
    Reply

    Este foarte bun la tara unde curentul se intrerupe des, dar si pentru cei care o cabanuta intr-o padurice.

  2. Reply

    Este foarte bun si pentru firme, mai ales ca in majoritatea locurilor se lucreaza mult pe calculator. Eu am lucrat intr-o televiziune regionala si stiu cat de greu a fost cand s-a luat curentul. Din fericire, n-a fost nevoie sa se intample de doua ori, pentru ca patronul a cumparat apoi un generator. Atunci am vazut cat de bune sunt generatoarele in cazurile de urgenta.

    • Stoica claudia
    • 22/03/2016
    Reply

    Foarte bun pentru cei ce stau la tara

    • dumitrescu elena
    • 22/03/2016
    Reply

    este necesar si cred ca eficient pentru cei care stau la tara ,si atunci cand se ia curentul poti sa dai drumul la generator

    • Claudia Mt
    • 22/03/2016
    Reply

    Este bun la casa omului curajos eu una nu as lua

  3. Reply

    Chiar daca e mai scump eu consider ca mai rentabil e unul pe motorina.

    • Lamiita P
    • 24/03/2016
    Reply

    Nu ma bag , nu ma pricep dar e bine sa te mai si informezi.

    • Hacman Mariana
    • 24/03/2016
    Reply

    Eu sunt de parere ca cel pe motorina e mai avantajos…sper sa nu gresesc…

  4. Util articolul tau. O cunoscuta de a mea a luat un generator (nu stiu sigur de care) de pe olx parca, crezand ca a facut afacerea vietii ei. A dat aprox. 1500 lei pe el, ca sa vada mai apoi ca nu rezista sa puna niciun fierbator electric in functiune. O sa ii recomand acest site 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

114 shares