Ca de primăvară – epilarea cu ceară

Nu știu ce ați făcut voi pe perioada iernii, în materie de epilat, dar eu vă spun că, dintr-o comoditate care mai poartă și numele de lene, am mai neglijat unele aspecte care țin de îngrijire. Când zic asta mă refer la epilare. Nu că nu m-aș fi epilat deloc, că asta ar fi fost adevărată tragedie la ce „omiduță” sunt eu. M-am epilat dar am cam evitat ceara și epilatorul și mi-am făcut de cap cu aparatul de ras sau cu crema epilatoare. Rezultatul? La fiecare săptămâna un păr de toată frumusețea pe picioarele mele. Dacă ar fi cel de pe cap la fel de puternic și strălucitor, ce bine ar fi!

Văzând eu, acum vreo trei săptămâni că vremea se tot încălzește, mi-am făcut curaj și mi-am comandat un nou kit de epilare cu ceară. Am găsit o ofertă bună și am zis că n-are sens să dau banii pe un încălzitor simplu, când e mai rentabil să iau kit-ul cu totul. Și asa nu mai aveam rezervă de ceară roz și stocul de hârtie pentru epilat se subțiase considerabil încă de vara trecută. Da, eu mă epilez acasă. Știu și eu că la salon e mai comod, ca acolo ia cosmeticiana ceara dintr-un decantor ceară, ea o pune, ea o trage, ea te da cu ulei și tot ea curăță după tine, dar eu sunt mai pudică de felul meu și prefer „lucrul manual”.

Iată și arsenalul meu împotriva părului de pe picioare, kit-ul de epilare cu ceară Home de pe EpilatPRO.ro. Am descoperit site-ul acesta acum vreun an, când se lăuda o bună prietenă de-a mea că și-a cumpărat de la ei ceară refolosibilă la cutie și vopsea sprâncene la preț foarte bun. Mi-am cumpărat și anul trecut un astfel de kit dar o cumnată de-a mea s-a gândit să își facă singură cadou încălzitorul meu. Așa am ajuns să cumpăr altul acum. De vreme ce mi-au plăcut produsele și ofertele, doar nu eram nebună să comand acum din alt magazin.20160313_182006

Kit-ul meu conține un încălzitor, 2 rezerve de ceară cu Azunela, 1 rezervă de ceară Titan Rosa, 1 rezervă ceară cu miere de albine, și un pachet cu 100 de benzi de hârtie pentru epilat. Ceara verde e cu Azulena, cea roz Titan Rosa și cea galbenă, după cum intuiți, este rezerva cu miere. În general eu o folosesc pe cea roz(pentru piele sensibilă) în zona axilei și în regiunea inghinală. Pe celelalte doua(ambele pentru piele normală) le folosesc pe picioare.

Bun. Acum că avem cu ce, să vedem cum folosim produsele pentru a ne epila. Prima dată, spălam bine pielea și aplicăm un scrub. Apoi luam încălzitorul de ceară, desfacem capacul, conectăm cablul, punem în el rezerva de ceară pe care dorim să o folosim și apoi conectăm aparatul la priză. Trebuie să așteptăm cam 20 de minute până ceara este încălzită și e gata pentru a fi folosită. Cât își face aparatul treaba, putem folosi o loțiune tonică înainte de epilare pentru a curăța și degresa și mai bine zona și a obține rezultate excelente. Apoi, scoatem aparatul din priză și rezerva din aparat. Folosind capul cu rolă al rezervei, întindem ceara pe zona pe care vrem să o epilam.20160313_161137

Dacă nu curge încă ceara din recipient, încercați să rotiți puțin rola cu degetele presând ușor rezerva cu cealaltă mână. Nu trebuie să întindem foarte multă ceară. După cum puteți vedea în pozele de mai jos, eu am pus foarte puțină și și-a făcut treaba perfect. O cantitate prea mare de ceară aplicată nu înseamnă altceva decât risipă; risipă de ceară și de hârtie pentru epilat. Ceara se întinde în direcția creșterii firului de par.

Apoi, peste porțiunea dată cu ceară, se aplică o bandă de hârtie pentru epilat, se presează bine prin frecare și se trage cu o mișcare fermă, în sens invers sensului de creștere a părului. Dacă ați respectat toți pașii, acum ar trebui ca în zona respectivă să nu mai existe fir de păr.

Pentru ca lucrurile să meargă mai repede, aplicați o porțiune mai mare cu ceară și apoi începeți să acționați cu hârtia de epilat. O bandă de hârtie o puteți folosi pentru a epila 3-4 zone de această dimensiune, mai multe sau mai puține în funcție de cum se încarcă cu ceară.

După ce terminați toată zona de epilat, folosiți un ulei sau o cremă bună după epilare. Acestea reduc riscul de apariție a iritațiilor și eventualele usturimi ale pielii(în special în cazul unei pieli sensibile). Eu nu l-am folosit de data asta pentru că am uitat să mi-l comand. Oricum nu prea am probleme cu pielea dar îmi place senzația de răcoare și mirosul ușor mentolat(nu toate uleiurile după epilat sunt mentolate, aveți de unde alege).

Cam asta a fost tot cu epilarea cu ceară. Nici nu durează mult și nu e nici scumpă. Și, la o săptămână de la epilare, firele de păr încă n-au apărut. Ori, la epilarea cu lama sau cu aparatul de ras, a doua zi deja ar trebui să reiei procedeul de epilare.  Așa că, lăsați comoditatea de o parte, cumpărați-vă cele necesare epilării cu ceară de unică folosință și poftiți la treabă! Dacă vreți să vă epilați chiar mâine, mizați cu încredere pe magazinul EpilatPRO.ro pentru că are toate produsele în stoc și le livrează iute-iute.

Tags: , , , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Daniela Dodoi
    • 18/03/2016
    Reply

    Aoleo cu ceara..?Am cumpărat o crema de la Farmec ,ma dau pe picioare si ma clatesc.Simplu si la obiect.

    • stoica claudia
    • 18/03/2016
    Reply

    Multumim ,nu am incercat niciodata epilarea cu ceara ,eu am folosit crema depilatoare sau aparat de ras

    • ghelbere elena
    • 19/03/2016
    Reply

    Nu m-am epilat niciodata cu ceara, in primul rand nu prea am par si in al doilea rand pentru zona inghinala prefer la salon.

    • Tatiana Sorina
    • 19/03/2016
    Reply

    doamne fereste nu mai fac asa ceva ,sa fie ceara din aur :))) traiasca big-ul

    • ghizdavu iuliana simona
    • 19/03/2016
    Reply

    esti curajoasa ,eu nu rezist la durere ,deci folosesc alte metode ,crema ,big

    • dumitrescu elena
    • 19/03/2016
    Reply

    of ,am am o experienta neplacuta cu ceara ,dar am mai folosit crema de la Farmec pentru picioare,benzi pentru mustata si sunt destul de multumita

  1. Reply

    Nici nu vreau sa aud de ceara! No, no, no! Poate daca ma anesteyiaya cineva inainte :))
    Norocul meu ca nu imi creste repede parul! Prefer metodele nedureroase!

    • Lamiita P
    • 20/03/2016
    Reply

    Nu am folosit aceasta metoda de epilare cu ceara , tot la metode ptr lenesi apelez, dar sunt o norocoasa din punctul asta de vedere ca nu prea sunt paroasa. :)) Chiar ma gandeam zilele astea ca trebuie sa imi iau vopsea ptr sprancene asa ca e bine venita recomandarea ta .

    • Claudia Mt
    • 20/03/2016
    Reply

    Am auzit ca doare si am ocolit epilarea cu ceara

    • Dumitrescu Claudia
    • 21/03/2016
    Reply

    Eu prefer sa ma duc la o prietena care nu ar sta ca mine ore in sir pana ar trage benzile :))) , dar norocul meu ca ma face cu traditionala :)),dar nu ar strica sa am si eu de rezerva sa zic asa acasa!

    • Ardeleanu Ana
    • 23/03/2016
    Reply

    Crema sau big…ceara sau epilator destul de dureros si ma mai aleg si cu iritatii. Pentru cine poate suports e super ok, se bucura de lipsa parului mai mult timp.

    • Hacman Mariana
    • 24/03/2016
    Reply

    sincera sa fiu prefer epilatorul de la ceara ma mplu de bubite iar de usturime nici nu mai vorbesc…la inceput era mai dureros acum m-am obisnuit…

  2. recunosc, cam asa am procedat si eu iarna aceasta, mai ales ca in baie (camera unde se intampla acest procedeu) este destul de frig iarna. Am si eu aparat din acesta, ar cam fi momentul sa revin la el.

    • Barbalata Mirela
    • 08/04/2016
    Reply

    Si eu sunt mai lenesa din fire iarna. Dar, nu folosesc ceara. Urlu de durere. Am incercat si am injurat de ….. Prefer lama si aparatul, desigur.

      • cristina
      • 09/04/2016
      Reply

      doare nițel, nu zic că nu, dar câteva săptămâni nu mai ai probleme

    • nicolae claudia
    • 17/05/2016
    Reply

    Eu nu am folosit pana acum ceara, probabil pt CA nu stiam foarte multe informatii. Super, articolul tau m-a facut curioasa.

    • Avramescu Evelina Mihaela
    • 17/05/2016
    Reply

    Nu m-am epilat niciodata cu ceara, dar as fi tentata sa incerc

    • Cercea Irina
    • 18/05/2016
    Reply

    E mai greu cu ceara si dureros dar parul creste cam in 30de zile deci ….. Super

    • Cristina
    • 18/05/2016
    Reply

    Prefer sa ma fac cu epilatorul. La ceara trebuie sa astept sa creasca pana la o anumita lungime.

      • cristina
      • 19/05/2016
      Reply

      si eu mai folosesc si epialtorul dar mi se pare ca rupe prea multe fire de par

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 shares
%d bloggers like this: