Iar am probleme cu Flavia de la Neatza

Cred ca nu ma mai uitasem dimineata la TV de cateva luni si am facut greseala sa ma uit azi. Nu stiu prin ce minune m-am trezit mai devreme(chiar daca am adormit tot pe la ora trei de dimineata) cu nasul direct in telecomanda. Am nimerit pe Antena 1, tocmai cand dansa vecina Flavia iar. Am mai vazut-o pe tanti asta dansand la niste emisiuni si acolo nu prea ma deranja prezenta chilotilor ei. Dar, la emisiunea de dimineata, la care se uita si copii si batrani, mi se pare nepotrivita atitudinea ei.

Fetei asteia nu ii place sa stea altfel decat cu picioarele desfacute, de parca e gata sa si-o traga cu orice cameraman sau invitat. Sa-mi scuzati limbajul, dar asta exprima miscarile ei. Ca sa nu mai spun ca, o fi ea balerina sau ce o fi si s-o pricepe la balet si dans contemporan, dar miscarile din emisiune imi dau senzatia ca ma uit la dansul unei persoane care are probleme cu oasele si sta sa se “dezmembreze”. Azi e imbracata in iie si intr-o fusta scurta cu motive traditionale. Nu stiu de ce avea nevoie de ele. Ea se simte cel mai bine atunci cand e doar in chiloti. Ca drept dovada, ca ni i-a aratat si azi. Ca doar nu era sa se abtina de la craceli din pricina fustei pe care o poarta.

Mie imi face greata. N-am nimic cu fetele care danseaza senzual dar pastreaza o decenta la orele care impun decenta. Asta mi se pare mai vulgara decat pacatoasele lui Capatos. Alea parca sunt mai feminine in miscari. Daca a ar fi venit direct in costum de baie, zau ca nu m-ar fi deranjat pentru ca stiam la ce sa ma astept si as fi zis ca aia e costumatia. Imi cer scuze daca par rea, nu spun ca nu e dansatoare buna pentru ca as minti dar dansul de scena, de spectacol e ceva si dansul la o emisiune de dimineata e altceva. Daca o alta invitata s-ar cracana la modul la care o face ea si si-ar arata lenjeria intima in fiecare zi, domnii Razvan si Dani sigur ar fi deranjati … E vulgara si gata sa se dezbrace la orice ora, din proprie initiativa. Chiar si cand are o fusta mai lunga, atunci cand danseaza, si-o ridica singura, de parca stie ca altfel nu ar putea capta atentia. Nici nu ma intereseaza ca are pantaloni scurti. Nota de vulgaritate e aceeasi.

Tags:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Reply

    Ma uit si eu la emisiune cateodata, dar recunosc ca pe ea nu prea o bag in seama, eu am treaba cu baietii. 🙂

  2. pai altfel nu se simte bine, nu are raiting pana nu e fusta sub ” fund”.

  3. Reply

    Cristina, te citez “nu prea ma deranja prezenta chilotilor ei” :)) daca iau aceasta propozitie din context, pot interpreta altceva.
    Sa inteleg ca era mai bine ca acei chilotei sa lipseasca cu desavarsire… ??? 😛

      • cristina
      • 24/06/2015
      Reply

      ce rea esti!

    • Lamiita D
    • 24/06/2015
    Reply

    😀 si uite asa ne arata fetili ce preferinte au , mai stiu eu vreo doua care stau numai aplecate , cu fundul inapoi .

  4. Reply

    mai bine de mine ca nu ma uit deloc :))))

    • Aniela
    • 25/06/2015
    Reply

    Doamne fata asta e oribila,e foarte vulgara,eu nu o suport deloc,zici ca vinde chiloti zilnic.

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 25/06/2015
    Reply

    Nu-mi place de ea asa ca prefer mai mult sa n-o vad ,nici dupa emisiune nu ma prea omor,asta e.

    • Hacman Mariana
    • 25/06/2015
    Reply

    Eu nu ma mai uit de anul trecut de cand am castigat o tableta serioux pe pagina lor si mi au trimis alta mai proasta de la allview care era si defecta…pai a trebuit sa i de a cealalta tableta mamei natura))))…….dar oricum Flavia este insuportabila,face niste gafe,scheme …si mai are si picioare de barbat)))cum zice si sotul meu…are picioare urate cu tot cu baletul ei)))))

    • Mara
    • 25/06/2015
    Reply

    N-o stiu si nici nu merita sa retin cine e si ce face pentru ca nu etaleaza nimic interesant – cel putin pentru mine :)))

    • Hacman Radu
    • 27/06/2015
    Reply

    femeia cu picioare de barbat)))nu-mi place)))Chiar nu are nimic atractiv la ea…topaie ea in fiecare emisiune dar degeaba mai multi dusmani decat prieteni are)))

    • Mihaica Iuliana
    • 28/06/2015
    Reply

    Se mira ce sa isi mai arate vedetele astea, urasc atunci cand se dau in spectacol. Sunt penibile rau de tot, nu gluma

    • Mihaica Iuliana
    • 28/06/2015
    Reply

    Iara Flavia asta mai bine sa poarte din prima ceva scurt decat sa isi puna poalele in cap in halul acesta. Cata prostie mai are in cap.

    • Oprea Alexandru
    • 28/06/2015
    Reply

    Din partea mea poate sa si-o dea jos, nu de alta dar isi strica coafura degeaba si a dat banii pe ea saraca. Oare…?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 share
%d bloggers like this: