Tentatii (i)rezistibile

E 12:30 noaptea. N-am somn. Ma uitam la o emisiunea in reluare. Ah, iar reclame. Uite, reclama la pasta de dinti. Corect. Nu m-am spalat, inca. Si cat ma ridic eu de pe canapea sa imi iau elan spre baie, hop reclama la ciocolata. Imi ploua in gura cum face tipa asta plimband ciocolata prin gura. Eu de ce nu am ciocolata? Mi-am adus aminte. N-am cumparat ca sa nu existe tentatii. Vai, dar cum am uitat ca tocmai mi-a adus varu’ azi niste napolitane bune. Stiu ca e tarziu, dar…numai una. Ma indrept in liniste catre sertar. Sper sa nu scartaie sistemul de rulare si azi, sa ma dea de gol sa imi trezesc consoarta.Am gasit pachetul. Il desfac in fuga si mananc o bucatica, si inca una, vreo 4 cubulete de napolitana pe nerasuflate. Hai gata, zau. Bine, ma duc sa ma spal pe dinti.

Acum e mai bine. Cu dintii curati nu mai simt gustul de ciocolata si nu mai imi vine sa ma napustesc asupra napolitanei iar. Si acum ma gandeam sa adorm. Dar ma iau gandurile. Ce fac maine de mancare? Lasa ca vad eu. Dar dulce, oare ce sa fac? Niste clatite? O prajitura cu struguri sau mai bine niste nuci? Chiar am pofta. N-am mai mancat de mult. Cu crema de casa sau crema din comert cu arahide? Simt deja ca mi-e pofta iar. Trebuie sa ma gandesc la altceva, sa uit de napolitanele alea. Le-am lasat pe masuta. Vai ce frumos miros a vanilie. Innebunesc pana dimineata in mirosul asta. Ma ridic si le pitesc in sertar. Acum pot sa adorm.Dimineata. Miroase a cafea. Mi nu imi place cafeaua. Doar ciocolata calda. Calda, cu lapte si duuulce. Daca nu e dulce nu ma trezesc. Macar in asta pun zaharina. Nici aia nu o fi sanatoasa dar ma consolez la gandul ca nu e zahar. Ce le-o fi venit si doctorilor sa declare zaharul drog si sa imi spuna mie ca da dependenta? Te pomenesti ca, peste ceva vreme, o sa il dea si pe asta doar pe reteta!?

Printre atributiile mele in familie, se numara si cumparaturile, fie ele zilnice sau saptamanale. Si ma duc si azi la magazinul din colt. Trebuie sa iau paine, niste iaurt si niste ardei pentru umplut. Ia uite, ce au scumpit ardeiu’! In schimb, vad ca au adus prajituri d-alea bune cu crema de capuccino. Nu e scumpa, doar 3 lei..mai renunt la vreo 2 ardei si ma incadrez si de o prajitura cu gandul sa o pastrez pentru pranz. De ce trebuie sa intalnesc in jurul meu tot felul de tentatii? De ce simplul fapt ca nu le pot face fata ma face sa par dependenta de dulciuri? Nu sunt. Eu pot sa renunt. Dar nu vreau. Cand o sa vreau sa o sa renunt la a ma lasa prada tentatiilor. Nici eu nu cred ce spun.

Acum am terminat si de gatit. A iesit bun ardeiul dar nu prea ma incanta. Gandul meu e tot la ceva dulce. Nu, nu, nu mananc acum prajitura; o las pe mai incolo. Ma duc la mine sa ma apuc de scris ca mai am destul de lucru la proiect. Nici nu ma pot concentra. Sigur mi-a scazut glicemia. Bine, am zis faca prajitura dar mai am napolitane. Prost obicei sa mananc in timp ce lucrez; nici nu mi-am dat seama cand am golit punguta. Am niste regrete teribile. Acuma..asta e. Am facut-o. Sa ma pun pe treaba.

Imi suna telefonul. Consoarta si-a terminat programul la lucru. Ma intreaba daca mai ia ceva in drum spre casa. Bine, daca insista, sa ia o sticla de suc. Nu conteaza de care. Suc sa fie. Ca merge bine dupa ardei umpluti si la mare fix langa prajitura mea. Si sucul e una din tenatiile carora nu le rezist. Oare sunt dependenta si de suc?

Gata si masa. Am mancat un ardei mic. Am pastrat loc pentru prajitura la care am salivat toata ziua. Abia acum ma gandesc ca nu stiu daca am facut bine ca nu am mancat-o. Acum, e musai sa o impart cu sotul si nu prea imi convine. Il intreb daca vrea si imi zic in gand „da, Doamne, sa zica nu”. Pana la urma i-am oprit si lui putin si am compensat pierderea unei cantitati din prajitura cu un pahar de suc. Pentru moment, glicemia mea e fericita.

Pana seara, imi vad de treaba si nu mai cer nimic. Dar, cand dau drumul la televizor, parca e un blestem. Dau de reclama la bomboanele mele preferate, invelite in ciocolata alba cu cocos. Tipa asta din reclama, sigur e dependenta si ea de dulciuri; se vede dupa cum se bucura de gust. Dependentii se recunosc intre ei. Si eu, chiar nu mai am nimic dulce in casa? Ba da, cum sa nu. Slava gentii ca mi-au ramas in ea vreo 3 bomboane de ultima data cand am fost in supermarket. Una si gata. Doar azi. De maine, jur ca nu mai mananc dulciuri si trec pe fructe. Nici nu mai cumpar ca sa scap de tentatii. Mere. Am pofta de mere. Mi-am adus aminte de mamaie. Ce mere in zahar ars facea ea cand eram mica. Ptiuu, piei ispita!

PS: Nu sunt eu singura dependenta din lume. Toti ne lasam prada unei tentatii macar. Am aflat ca s-a lansat si filmul „Tentatii (i)rezistibile”(Thanks for sharing) si sunt curioasa sa il vad. Eroii nu sunt dependenti de dulciuri, ci de sex. Urata treaba. Dar eu ii inteleg. Am sa merg sa vad filmul sa vad cum, si daca, ei si-au rezolvat problemele. Mai ales ca imi place Gwyneth Paltrow. Dar de ea nu sunt dependenta :).Articol scris pentru SuperBlog 2013.