Nazbatii din copilarie

Sa nu credeti ca eu m-am nascut mare si rea. Am fost si eu mica odata. Poza asta imi sta marturie. In unele aspecte, am ramas si voi ramane mereu copil. Dar am gasit astazi un concurs care m-a facut sa imi amintesc unele episoade din copilaria mea in care am fost un micut dracusor baietos. In primul rand, toti baietii din fata blocului ma stiau de frica pentru ca ii bateam. Nu fara motiv, ci pentru ca trebuia sa le apar pe fete. Pai da ce era doar blocul lor de veneau mereu sa ne darame oalele cu mancare si sa ne strice papusile?
Un alt episod a fost cand am primit prima mea bicicleta cu trei roti si, cum locuiam la etajul patru si nu aveam lift, mama cam evita sa mi-o care afara sa ma plimb cu ea. Dar am rezolvat singura problema: cand ea era in buacatarie, i-am strans tot covorul in mijlocul sufrageriei si eu dadeam roata cu bicicleta in jurul lui si ziceam ca sunt la raliu. Sa-ti vina sa crezi ca ingerasul de pe scaun are si cornite ascunse?
Cu alta ocazie, am scris pe jumatate din peretele din sufragerie. I-am scris scrisoare. Nu stiam sa scriu dar intentia a contat. A contat atat de mult, incat mi-am luat-o si pe coaja. Cert e ca de fiecare data cand faceam cate o boacana, puneam mainile la spate si incepeam sa rad si ziceam “data” semn ca eu terminasem misiunea si acum era randul ei sa descopere ce am facut. Oricum, parintii nu apreciaza deloc spiritul artistic al copilului. Prin clasa I, deja incepusem sa stau singura acasa cu cheia de gat pentru ca nu exista alta solutie. Si, din plictiseala si lipsa se teme am luat rochita pe care mi-o cumparase pentru un eveniment si am modificat-o ca sa ii vina bine papusii. Sa nu credeti ca mama a apreciat prea mult munca mea. Daca m-ar fi sustinut atunci, poate ca acum as fi fost si eu o Bianca Dragusanu!

Related Posts

Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 shares