Dau un om pentru un caine

In viata asta am avut, candva, prieteni. Sau credeam ca sunt prieteni. Cand viata nu iti mai permite sa fii activ social cum erai inainte, oamenii te uita. Ba, mai mult, necunoscandu-ti motivele, te judeca si ajung sa te urasca fara sa le fi facut nimic. O vreme am regretat ca nu mai am prieteni. Dar acum mi-a trecut. Si de ar fi sa o iau de la capat, n-as mai pune baza pe ei si nici “botu’ pentru ei, cum se zice in popor. In locul fiecarui om pe care l-am crezut prieten, mi-as lua un caine. Cainele nu vorbeste, si nu iti poate face rau vorbindu-te pe la spate. Cainele nu stie sa minta si chiar atunci cand iti face din greseala vreun mic rau va veni sa te linga si sa iti spuna ca ii pare rau. E singura fiinta in ale carei scuze cred.

Stii de ce mi-e mie frica? Nu ca acest catel o sa ma muste cand s-o face mare, ci ca aceiasi oameni care ar fi capabili sa ii jupoaie de vii ca sa scape de ei, se presupune ca se ingrijesc de soarta noastra. Mi-e frica si de faptul ca acelasi animal care il rabda inima sa lase un catel abandonat si ii intoarce spatele sau il arunca pe un camp si apoi rade cu gura pana la urechi in iPhone-ul lui 5 de isprava facuta, tot el o sa te lase si pe tine sa zaci pe un trotuar la nevoi. Daca ar fi sa aleg intre viata a 100 de oameni si cea a unui singur caine, n-as avea nevoie decat de 5 secunde ca sa aleg viata cainelui. Stii de ce? Un caine tratat cum trebuie nu iti va face rau niciodata. Nu acelasi lucru se poate spune despre oameni.

Related Posts

Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 shares
%d bloggers like this: